Doi mecanici de locomotivă au murit, sâmbătă după-amiază, în zona Merişor, în apropiere de Valea Jiului, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat. Trenul a rămas fără frâne, potrivit primelor informații, citate de realitatea.net
Potrivit ISU, garnitura era formată din 16 vagoane, din care 14 vagoane au deraiat, potrivit Realitatea TV
La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SAJ, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o descarcerare grea.
Potrivit primelor informații, trenul a intrat cu viteză pe un pod, în condițiile în care viteza era restricționată la 40 km pe oră în acel loc.
Mecanicul avea 67 de ani. Este suspectată și o posibilă defecțiune la sistemul de frânare. Mecanicul ar fi cerut cale liberă pentru că nu mai avea frâne.
Zona în care au deraiat vagoane trenului de marfă este greu accesibilă.
Fotografia este făcută de mecanicul de locomotiva Barbu Bărbulescu.