În urma accidentului aviatic produs în judeţul Sibiu, opt persoane au decedat, în acest caz Parchetul Militar deschizând o anchetă pentru a stabili exact cauzele incidentului, informează procurorii.

„La data de 21 noiembrie 2014, într-o zonă împădurită din judeţul Sibiu, s-a prăbuşit un elicopter militar, aparţinând Bazei Aeriene Câmpia Turzii, eveniment în urma căruia au decedat 8 persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din trei procurori militari şi specialişti-criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Dosarul va fi înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj care va efectua urmărirea penală în cauză”, precizează Parchetul General într-un comunicat remis, vineri, Naşul TV.

Se pare că în elicopter erau 10 persoane, două dintre acestea fiind grav rănite.

Ranitii au fost luati cu elicopterul SMURD ajuns de la Targu Mures, au anuntat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, se deplasează la locul unde s-a produs accidentul.

„Conform primelor informații, apelul de urgență prin 112 s-a primit în jurul orei 10.50, prin acesta anunțându-se, că în zona localității Mălâncrav, județul Sibiu, a avut loc acest accident”, informează Ministerul Afacerilor Interne într-un comuniat remis Naşul TV.

La faţa locului, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea se deplasează și o echipă de procurori militari și criminaliști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Vicepremierul Gabriel Oprea a activat de urgență Centrul Operațional de Comandă al Guvernului României și Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acțiunilor de salvare a supraviețuitorilor și cercetarea condițiilor în care a avut loc accidentul.
La acest moment, forțe ale Poliției Române, ISU Sibiu și 2 elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenție. Primele forțe ale poliției Române au ajuns deja la fața locului”, precizează MAI.

Un elicopter IAR 330 Puma s-a prăbuşit, vineri, în judeţul Sibiu, au declarat pentru Naşul TV oficiali ai MApN.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că elicopterul este de la Baza Aeriană Câmpia Turzii şi urma să participe la un exerciţiu în poligonul Cincu. Aparatul de zbor s-a prăbuşit chiar în apropierea poligonului.

Ministerul Apărării a dispus o anchetă tehnică şi, de asemenea, a fost sesizat Parchetul Militar pentru efectuarea unor cercetări care să stabilească contextul în care a avut loc incidentul.

Din primele informaţii, se pare că în elicopter erau 10 persoane.

Ministrul Mircea Duşa a precizat că un miliatar care se afla în elicopter ar fi sunat la 112 şi ar fi alertat autorităţile.

Incidentul a avut loc în localitatea Mălăncrăv din judeţul Sibiu.