TOP STORY POVESTEA stewardesei românce care a zburat în avion cu Papa Ioan Paul al II-lea | „Privirea lui m-a marcat pe viață”. MĂRTURISIRI EMOȚIONANTE!

A zburat pentru TAROM din iulie 1973 si pana in octombrie 2000, cand a iesit la pensie chiar de ziua ei. L-a avut, printre pasageri, pe Papa Ioan Paul al II-lea, a contribuit la imbunatatirea serviciului de cabina, le-a ghidat pasii tinerilor insotitori de bord si i-a facut pe doi pasageri sa se dea cap in cap uitandu-se dupa ea. O doamna pasionata de aviatie cum rar am intalnit.

Ce te-a determinat sa devii stewardesa?

In 1970, dupa terminarea liceului, dorinta mea era sa dau la facultate, la Psihologie. Dar viata avea alte planuri cu mine… M-am indragostit, m-am casatorit, am nascut-o pe Claudia (si ea este stewardesa la TAROM) si a trebuit sa-mi gasesc un job. Nu prea existau posibilitati financiare nici in familia mea si nici in familia sotului sa crestem copilul si sa fac o facultate. In 1971, la 21 de ani m-am angajat la CIPA (Centrul de Instruire a Personalului Aeronautic), adica Scoala Superioara de Aviatie Civila din zilele noastre. Acolo lucram si la directia Personal si eram si secretara directorului, Balta Constantin. Un om de o probitate morala extraodinara. Inainte de asta, am avut foarte multe probleme cand a trebuit sa ma angajez pentru ca eram foarte tanara si sexy. Am ajuns aici si nu-mi venea sa cred ca totul este normal, firesc si corect din acest punct de vedere. Mai mult, am aflat ca eram vecina cu familia Balta, care locuia intr-un bloc din apropierea blocului meu. Nu aveau copii, asa ca le eram draga, eu si familia mea. Imi amintesc ca eram la o masa cu ei si, la un moment dat, mi-au spus: Domnisoara, ai asistat la cateva examene de stewardsa, nu te tenteaza sa incerci si tu? Am raspuns: Oh, imi plac fetele astea si uniformele lor de mor, dar nu e locul meu. Nu ma vad facand asta. La care ei mi-au spus: Hai sa stabilim pentru sesiunea urmatoare, poate vrei totusi sa dai examen. In cele din urma, dupa consultari cu familia, am acceptat.

Cum a decurs primul zbor?

Evident ca nu stiam ce inseamna pasiunea zborului. Eu m-am dus mai mult pentru mirajul uniformelor, al elegantei feminine. In 1973 am terminat CIPA si in iulie am facut prima cursa interna – eu am zburat doar pentru TAROM – spre Constanta, cu un An-24. Un zbor de pranz, o cursa foarte grea pentru ca erau turbulente maxime si le simteai din plin in An-24. Era ceva ingrozitor. Si cu toate astea, trebuia sa merg si drept, sa tin si tava. Imi reglasem putin mersul pentru ca servisem bomboanele inainte de decolare. Si cum am plecat eu din spatele avionului spre fata, cu tava cu bauturi, pe turbulentele aferente, ma tot gandeam cum ar fi sa o scap. Insa mi-am spus ca cei din avion nu stiau ca sunt la prima cursa, asa ca emotiile mi-au mai disparut. Am reusit, totul a fost OK, iar dupa cateva zile am avut a doua cursa, cu un Il-14. Un zbor spre Cluj, de asemenea foarte greu. Avionul era mic, disconfort, etc. Fara indoiala, preferam sa zbor cu An-24.

Prima cursa externa.

Am facut-o dupa un an si doua sau trei luni. In noiembrie 1974, spre Budapesta, cu Il-18. Luasem si licenta pentru acest tip de avion dupa ce un an de zile am stat pe curse interne, asa ca puteam zbura si in afara Romaniei. La Budapesta mi-am cumparat primul meu cadou din misia pe care o primeam, nu mai aveam rabdare sa-mi cumpar ceva pe primul zbor extern. Ce am luat? O ciocolata pentru Claudia si o pasta de dinti pentru noi. Banii nu-mi ajungeau pentru mai mult. Iti dai seama: emotii, bucuria de a veni cu ceva acasa, chiar daca nu mai aveam nimic in buzunar. Cam asa mi-am inceput activitatea ca insotitor de bord.

Cat timp ai zburat pentru TAROM?

Din iulie 1973 pana in octombrie 2000, cand am iesit la pensie chiar de ziua mea (la cerere). Ultimul zbor l-am facut spre New York cu Airbus A310. Altfel, la 52 de ani eram obligata sa predau stafeta. Am vrut sa ma pensionez la 50 de ani considerand ca trebuie sa las loc celor mai tineri decat mine. Nu aveam o problema sa mai stau inca 2 ani, dar am zis ca mai bine ma retrag in glorie – asemeni sportivilor, daca ar fi sa facem o paralela. Toata lumea ma intreba de ce plec, de ce nu mai stau 2ani, la care cineva a zis: Ce vreti sa-i facem? Sa o clonam? Nu am simtit nici un regret pentru ca mi-am dorit si m-am pregatit mental pentru aceasta iesire la pensie. Stiam ca aveam sa parasesc scena aviatiei, nu am avut nostalgii. M-am bucurat ca inca eram in putere si urma sa-mi traiesc viata fara ca cineva sa-mi faca programul, zi de zi.

Pasageri de seama pe care i-ai avut la bord.

Incep cu Papa Ioan Paul al II-lea. Mai 1999, plecarea de la Bucuresti la Roma, Boeing 737. El fusese la noi in tara intre 7-9 mai. Obisnuia sa vina cu Alitalia si sa plece cu compania aeriana nationala a tarii vizitate. In cazul nostru, TAROM. Nu stiu sa-ti spun cum am ajuns pe zborul ala… Cred ca cineva a apreciat ca trebuie sa fac parte din echipaj pentru ca eram o tipa corecta si devotata meseriei si cu o atitudine foarte prietenoasa fata de pasageri. S-a facut un echipaj de 6 insotitori de bord in loc de 5, cati eram de obicei. Nici nu pot sa-ti spun ce am simtit inainte de acel zbor. Eu sunt o persoana religioasa si in toate vizitele facute peste hotare mergeam la biserici catolice, deci eram apropiata de biserica lor. Nu mi-a displacut niciodata stilul lor, cred ca au o eleganta in biserica pe care rar o intalnesti.

Pentru mine, Papa era ceva intangibil. Cand am aflat ca voi zbura alaturi de el, iti dai seama ce emotii am avut. Nici nu stiam ce sa fac, cum sa ma pregatesc. Cert este ca in momentul in care am ajuns in avion, au venit pasagerii, Suveranul Pontif s-a instalat la Business Class si apoi am asteptat. Eram inca la sol. Ce asteptam? Papa ne invita pe fiecare sa ne binecuvanteze. Secretarul lui ne-a facut poze pe care ni le-a trimis apoi de la Vatican. Momentul acela ramane unic si imi provoaca furnicaturi ori de cate ori ma gandesc la el sau cand vad poze cu Papa Ioan Paul al II-lea. Fiind in mai 1999, mai aveam un an si jumatate pana la pensionare. Cursa respectiva a fost apogeul carierei mele. Privirea lui m-a marcat pe viata si am resimtit emotia in fiecare biserica catolica in care am intrat de-atunci. A fost un moment sublim!

Articolul integral îl puteți citi pe aeronews.ro