mihai bufnita - dacia

15 polonezi din Cracovia, toți la volanul unor mașini românești vechi, Dacii, Aro sau Oltcituri, au venit în Satu Mare, la începutul lunii iunie, pentru a participa la cea de-a doua ediție a întâlnirii internaționale a cluburilor „Drum bun”. În urmă cu câțiva ani, polonezii s-au îndrăgostit atât de mult de țara noastră încât și-au arborat și tricolorul pe casă.

„Prima dată am fost în România, în copilărie, împreună cu părinţii mei. Apoi, am venit de mai multe ori în România împreună cu fratele meu şi cu mai mulţi prieteni, iar excursiile le-am făcut cu maşina Dacia cumpărată special pentru această ocazie. Am vizitat Maramureşul, am fost în Retezat şi în munţii Rodnei, peste tot.

Mi-a plăcut foarte mult, de aceea am revenit de mai multe ori”, a declarat Mihail Sowa, liderul Clubului „Drum bun”, pentru jurnaliștii de la Radio Cluj. Mai mult acesta a început să se prezinte în România drept Mihai Bufniță, așa cum s-ar traduce numele său din poloneză în română.

Polonezul Mihai Bufniță are acum în garaj patru Dacii, una 1100, o 1300 și două 1310. În urmă cu ceva timp s-a apucat să învețe și limba română. „Am văzut că dacă vorbesc româneşte, oamenilor le place şi glumesc cu mine. Apoi, în urmă cu vreo trei ani, ani am descoperit cursurile de limba română de la Universitatea din Kracovia, pe care le urmăm împreună cu prietenii mei. Iubesc foarte mult România şi maşina Dacia!”, a mai povestit polonezul Bufniță pentru radiocluj.ro, citat de site-ul greatnews.ro

Numele clubului, „Drum bun”, care are o filială proaspăt înființată și de români, vine de la o inscripție pe care o vedeau la ieșirea dintr-un sat din Transilvania, pe care îl vizitau des polonezii.

 

2 COMENTARII

  1. Au venit la inceputul lunii iunie. Suntem in septembrie. Asta nu va spune nimic ?

Comentariile sunt închise.