La 29 decembrie 1916 era asasinat Rasputin, rămas celebru în istorie ca fiind tămăduitorul familiei ţarului Nicoale al II-lea, dar şi un amorez celebru al tuturor frumuseţilor feminine de la curtea imperială a acelor vremuri. Deşi nu a fost niciodată în monahism, Rasputin a fost numit „Călugărul nebun”, prin prisma unor aşa-numite vindecări prin puterea credinţei. A rămas în istorie ca unul dintre cele mai controversate personaje ale secolului al XX-lea, cu un rol relativ minor dar plin de culoare în decăderea dinastiei Romanovilor.
Grigori Efimovici Rasputin s-a născut la 10 ianuarie 1869, la Pokrovskoie, un sătuc siberian de pe râul Tura, în gubernia Tobolsk, regiunea Tiumen în zilele noastre, într-o familie de ţărani.
Aceasta este cea mai probabilă dată a naşterii sale, însă mai mulţi cercetători dau ca ani ai naşterii între 1863 şi 1873.
În anul 1887, Rasputin a petrecut trei luni într-o mănăstire, unde se pare că a intrat în secta Khlysts desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor, care propovăduia un soi de violenţă combinată cu erotism şi susţinea, nici mai mult nici mai puţin, că mântuirea consta de fapt în săvârşirea unui păcat pentru ca, mai apoi, sufletul să fie izbăvit.
După ce a ieşit din mănăstire, l-a vizitat pe Macarie, un om considerat sfânt, care a exercitat o puternică influenţă asupra viitorului tânărului Rasputin.
În anul 1889 s-a căsătorit cu Paraskovia Fiodorovna Dubrovina, o ţărancă la fel de puţin şcolită ca el, cu care a avut patru copii: primul, al cărui nume nu se cunoaște, a murit la puțină vreme după ce a venit pe lume, al doilea copil a fost Matryona (sau Maria), singura care i-a supraviețuit „sfântului”, Varvara (sau Varia), sora ei mai mică, a fost ucisă de bolșevici chiar în zilele Revoluției şi singurul băiat al său, Dmitri (sau Mitia), care avea să moară în Siberia, împreună cu mama sa.
În anul 1901 Rasputin a părăsit satul natal şi a plecat în pelerinaj, cu intenţia de a se călugări, printre locurile vizitate regăsindu-se Grecia şi Ierusalimul. În Grecia a intenţionat să facă parte din comunitatea ortodoxă a ruşilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon, unde avea să constate însă lucruri nefireşti în comportamentul călugărilor atoniţi. La întoarcerea acasă, după mărturisirea sa către Macarie, acesta îi recomandă posibilitatea ca mântuirea sufletului lui să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, din lumea mare.
În anul 1903, Rasputin ajunge la Petrograd, capitala ţaristă (Sankt Petersburg astăzi) unde s-a autoproclamat stareţ posesor al unor puteri tămăduitoare nebănuite. A urmat pentru o perioadă Academia Teologică de aici, perioadă în care a dat dovadă de calităţi ce au uimit asistenţa prin vindecări nonconformiste, care ar fi fost explicate ulterior prin dozajul bioenergetic deosebit pe care îl poseda.
Ca urmare a acestor practici tămăduitoare, primeşte recomandarea preotului Ioan din Kronstadt şi a duceselor Anastasia şi Milita, iar în anul 1905 Rasputin şi-a făcut intrarea la curtea ţarului Nicolae al II-lea, familia imperială punându-şi mari speranţe în puterile sale vindecătoare, în condiţiile în care moştenitorul tronului, ţareviciul Alexei, suferea de hemofilie, o boală care îi provoca hemoragii necontrolate din cauza lipsei capacităţii de coagulare a sângelui, iar tratamentele numeroase încercate nu au dat niciun rezultat.
Rasputin concepuse un tratament „revoluţionar” în urma căruia micuţul suferind al curţii imperiale se simţea din ce în ce mai bine, el fusese supravegheat permanent de medicul familiei, copilului i se administra greşit aspirina, iar Rasputin a luat ca primă măsură eliminarea medicamentului care era contraindicat în afecţiunile hemoragice. Miracolul era înfăptuit … iar lui Rasputin i se dusese faima că avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor. Contestatarii săi îl acuzau însă că rezultatele miraculoase ar fi fost obţinute prin … hipnoză.
Interesante sunt trei episoade din activitatea „Tămăduitoare” a lui Rasputin: în primul dintre acestea, în anul 1905, Alexei a fost atacat de o albină, iar Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului şi ar fi strigat „Înţeapă-l şi vei muri !”, după care albina a zburat din preajma bolnavului, întâmplare interpretată ca o acţiune a puterilor sfinte ale lui. În al doilea exemplu, se spune că în timpul unei crize grave a ţareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din îndepărtata Siberie, ar fi reuşit să-i uşureze suferinţa copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor, de la distanţă.
Apoi în anul 1912, Alexei a căzut de pe cal şi a început să sângereze intern, iar Rasputin i-a scris ţarinei Alexandra Feodorovna, spunându-i să fie fără grijă, că băiatul se va face bine până a doua zi, ceea ce s-a şi întâmplat.
Citiţi toată povestea pe rador.ro
