Svinecea Mare, cel mai înalt vârf din Munţii Almăjului (1224), judeţul Caraş-Severin, ascunde o legendă demnă de filmele de aventură. Localnicii povestesc că în „inima muntelui” ar fi depozitate cantităţi impresionante de aur, ascunse de haiducii care jefuiau casele bogaţilor din Banat în secolul trecut.
Aflat pe raza comunei Eftimie Murgu sau Rudăria, localitate celebră pentru morile de apă unice în Europa, vârful Svinecea Mare (1224) este un obiectiv destul de puţin cunoscut amatorilor de trasee montane. Frecventat în special de bikerii care traversează pădurea pentru a ajunge de la Cascada Bigăr la Orşova, spre exemplu, masivul muntos are o amplasare foarte bună, în zilele cu cer senin fiind vizibilă de pe acest munte Dunărea şi chiar Serbia. O legendă răspândită printre localnicii care au copilărit şi trăiesc pe aceste meleaguri spune că muntele are o peşteră „burduşită cu aur”, ascuns ani la rând de haiducii care semănau teroare în Banat. O mărturie vie a acestei legende este Maria Soameş, o bătrână din Eftimie Murgu, care a auzit de la înaintaşii ei povestea muntelui în care este ascunsă o comoară de o valoare inestimabilă./
Maria Soameş povesteşte că mergea cu mai mulţi localnici la munte şi vorbeau despre aurul din Svinecea, când un bătrân i-a povestit experienţa pe care a avut-o cu un haiduc, care l-a văzut pe sătean şi l-a cunoscut după modul în care arăta traista că e din Rudăria. L-a chemat la el şi i-a spus unde este ascuns aurul. „Unde bate prima rază de soare la Rusali, acolo este gura peşterii”, spune legenda moştenită prin viu grai de localnici. ”Fiecare fura de la stăpânul celuilalt” Haiducul i-ar fi mai spus bătrânului pe care l-a cunoscut Maria Soameş că acolo este aur care i-ar ajunge României 40 de ani, dar el nu poate să meargă să îl scoată pentru că a făcut un jurământ, alături de tovarăşii săi, aurul fiind blestemat dacă îl scoate vreunul dintre haiduci, fără să fie toţi ceilalţi prezenţi. Cum haiducii nu s-au mai întâlnit, aurul nu a mai putut fi scos niciodată. Maria Soameş a mai spus că bătrânul haiduc l-a avertizat pe localnic să nu se sperie de ce o să vadă în peşteră dacă ajunge vreodată acolo, pentru că la gura peşterii este un balaure de ceară cu solzi de aur, montat pe un sistem mobil pentru a-i alunga pe cei care intră acolo. „Noi eram 12 slugi. Nu furam niciodată de la stăpânul nostru, ci fiecare fura de la stăpânul celuilalt”, i-ar mai fi spus haiducul localnicului de la care Maria Soameş a auzit povestea. Bătrâna a mai spus că din altă parte a auzit coordonatele unui loc în care ar fi ascuns aur, într-o poieniţă de la poalele muntelui. Când a ajuns în locul despre care i s-a spus că este aur, a găsit doar o groapă, de forma unui ceaun. „Cineva i-a scos de acolo”, a spus femeia.
https://www.youtube.com/watch?v=H8XKNipSNdA
Cunoscută printre localnici, legendea aurului din Svinecea, munte format din doi versanţi, Svinecea Mică şi Svinecea Mare a încolţin în mintea multora visul de descoperire a comorii. Dănilă Sârbu, fost pădurar în zonă povesteşte că . „Am ajuns în Svinecea şi am vrut să vedem stânca. Este un scaun săpat în piatră, pe vârf în partea de către Răsărit. Probabil că acolo stătea cel care era de pază. De acolo se observă tot. De la scaun intrau în jos pe gaura peşterii, unde acum este prăbuşit muntele”, a spus Sârbu. Acesta a mai povestit că tatăl lui, când era la păscut cu oile a găsit în pădure o fântână cu apă foarte bună. Când a mers a doua oară, fântâna nu mai era. „Probabil era jurată”, a spus bărbatul.
https://www.youtube.com/watch?v=8yMlLdPofAU
Primarul din localitate, Ilie Imbrescu, spune că povestea aurului din masivul Svinecea Mare este doar o legendă, fiind şi alţii care, duşi de valul acestei poveşti, au mers pe munte cu aparate de depistat aurul, dar nu au găsit nimic. Pe de altă parte, istoria îi recunoaşte pe haiducii din Banat. Potrivit unui articol din Historia, singura diferenţă este că haiducii nu sunt eroi, aşa cum comuniştii au vrut să îi prezinte. Potrvit Historia, haiducii nu au reprezentat niciodată un semn bun pentru ordinea din Banat. Aşa se face că autorităţile austriece din secolul XVIII-lea au avut mult de furcă cu cei care jefuiau şi ucideau la drumul mare. „Banatul era împânzit de cete de lotri, consacraţi în perioada comunistă drept nişte haiduci justiţiari, care luat de la bogaţi şi dădeau la săraci. Expresia aceasta era adevărată numai în prima sa parte şi nici acolo pe de-a-ntregul, căci bandele atacau pe oricine le ieşea în cale, fără a şti precis dacă cei atacaţi erau bogaţi sau săraci“, a spus istoricul bănăţean Mircea Rusnac, pentru Historia. Potrviti aceliaşi surse, savantul italian Francesco Griselini, care a vizitat Banatul în secolul al XVIII-lea, descria astfel activitatea lor: „Obiectivul primelor lor atacuri îl constituie întotdeauna caii, vitele, oile, stupii, butoaiele cu răchie şi aşa mai departe, până ce devin destul de îndrăzneţi să-l uşureze pe drumeţ de toate lucrurile sale. Chiar şi atunci cel păgubit se poate socoti norocos, dacă tâlharii s-au mulţumit cu banii şi i-au lăsat viaţa“.
sursa: adevarul.ro
Comentariile sunt închise.