În istoria relațiilor româno-maghiare conflictul din 1919 reprezintă apogeul unei stări de tensiune. În condiții specifice sfârșitului primei conflagrații mondiale, conflictul româno-maghiar s-a accentuat rapid. După instaurarea regimului comunist în Rusia, în Ungaria s-a impus Bela Kun, armata română intervenind împotriva regimului acestuia, în condițiile în care Republica Sovietică Ungaria punea în pericol Marea Unire.
Eliminarea regimului Bela Kun, o necesitate strategică pentru România
Bela Kun și-a câștigat popularitatea în rândul maghiarilor prin promisiunea de restaurare a Ungariei Mari, lucru care însemna obligatoriu conflict deschis cu vecinii, inclusiv România. Regimul comunist de la Budapesta se baza pe probabilitatea unui război între Antanta și Rusia bolșevică și pe sprijinul acesteia din urmă.
Autoritățile de la București erau conștiente de pericolul de a avea doi vecini cu pretenții teritoriale puternic exprimate și cu dorința clară de a folosi forța armată împotriva României. În acest sens, delegația română de la Paris cere permisiunea de a înlătura regimul lui Bela Kun, dar nu primește aprobarea. Cu toate acestea, acțiunile armatei maghiare obligă practic armata română să intervină.
Conflictul din 1919
După realizarea Marii Uniri, Transilvania era controlata de armata română. Armata maghiară atacă trupele române. Planul lui Kun era de a ocupa întreaga Transilvanie și de face joncțiunea cu trupele lui Lenin, care ar fi trebuit să atace România dinspre est. Planul său se dovește însă a fi unul eronat.
Contraofensiva armatei române ocupă relativ rapid orașele Carei, Oradea și Salonta, ajungând la linia de demarcație stabilită de Marile Puteri la 19 martie 1919, prin nota Vix. Comandanții români iau însă decizia de a avansa până la Tisa, dintr-un motiv tactic evident: organizarea defensivei pe linia Tisei era mult mai simplă.
La reușita contraofensivei armatei române a contribuit și starea în care se aflau cele două armate. România, stat învingător în război, și Ungaria, stat învins, se aflau într-o situatie total opusă. Forțele militare ale celor două state erau foarte disproporționate.
Ocuparea Budapestei
Relațiile între București și Budapesta nu se normalizează însă. Guvernul de la București cerea demobilizarea armatei maghiare, dar Bela Kun nu era dispus să facă acest lucru. În condițiile în care negocierile nu par a fi o soluție, armata maghiară atacă la 20 iulie puternic armata română, respingând-o până la Oradea.
Armata română respinge ofensiva maghiară și pornește o contraofensivă. Armata română trece Tisa și, dupa ce se dau lupte dure timp de o săptămână, ocupă Budapesta. Prin ocuparea capitalei Ungariei, regimul lui Bela Kun este înlăturat.
Primele unități care au intrat în Budapesta au fost conduse de generalul Rusescu. Cei 400 de oameni sunt singurii care controlează Budapesta până pe 4 august când intră în capitală generalul Mărdărescu, alături de forțe mai mari. În aceeași zi, la ora 18, avea loc o defilare pe bulevardul Andrassy compusă dintr-un detaşament format din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori.
Povestea opincii de pe Parlamentul din Budapesta
Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, din Craiova. Românii nu dăduseră jos steagul Ungariei de pe Parlament după ocupare.
Se pare că Iordan nu era tocmai mulțumit de prezența steagului și ar fi dorit să răzbune ceea ce cosidera el nedreptățile maghiarilor față de români. Îi vine astfel ideea de a agăța una dintre opincile sale de steagul maghiar pentru a arăta tuturor cine controlează Budapesta.
A coborât așadar steagul și, personal, s-a urcat și a agățat deasupra steagului în roșu-alb-verde opinca sa, ridicând apoi steagul. Așa a ajuns opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta.
Sursa: historia.ro
Comentariile sunt închise.