TOLONTAN | Mulțumim pentru corupți, dar îi aflăm și pe marii corupători?

Arestarea lui Sorin Oprescu retrezește o temă nerezolvată: dublarea prețului la Național Arena și, în general, umflarea prețului marilor proiecte de infrastructură pe care le-au făcut multinaționalele din Germania, Italia, Spania și Austria.

„Mulțumesc!”, spune Sorin Oprescu după ce i se dosesc banii sub perna orientală de pe canapea.

„Mulțumim!”, zicem și noi, acum că DNA și SRI au aflat ceea ce publicau ziarele încă din primul mandat al primarului Bucureștiului. Încet, încet și cumplit de costisitor, că fiecare an întîrziat semnifică miliarde de euro furate din buget, marii corupți ies la iveală. Și primesc ce merită.

Era chiar în ziua arestării lui Oprescu. Un ziarist de la Al Jazeera, care realizează un amplu documentar despre corupția din România, venise în redacția Gazetei. În lumea postmodernă, nervozitatea oamenilor, sătui de abuzurile elitei, naște tot soiul de paradoxuri amuzante. Un post de televiziune din Qatar, una dintre cele mai extinse rețele mondiale de știri, găsește interesante evoluțiile dintr-o țară est-europeană și are pe lista de documentare un ziar de sport. Corupția fără granițe, vasăzică.

Tipul de la Al Jazeera tocmai filmase în fața clădirii DNA de pe „Știrbei”. Și era șocat de ceata de jurnaliști care sprinta și striga: „S-a băgat carne proaspătă!”.  „Fresh meat! Fresh meat!”, îngînă el, începînd să înțeleagă de unde atîta înverșunare și „atmosferă de Revoluția franceză”.

De unde?

De la 100 de milioane la 200

În 2007, bucureștenii au aflat că vor avea un stadion modern care-i va costa 100 de milioane de euro.

În 2011, cînd Gazeta a pornit o investigație care a durat mai bine de un an, prețul crescuse la 200 de milioane de euro.

În 2015, cînd Primăria a încetat să mai comunice, nu pentru că l-ar fi arestat pe Oprescu, ci pentru că, excepțiile se numără pe degete, opacitatea a fost regulă în administrația lui, bucureștenii habar n-au la cît a ajuns prețul Arena Național, cu parcări, aleile de acces și luminile din jur.

Pe 3 martie 2011, împreună cu colegul meu Justin Gafiuc, publicam conținutul celor patru acte adiționale contractulului pentru stadion. În afara primului adițional, care regla chestiuni administrative, celelalte trei însemnau creșteri de preț de milioane și zeci de milioane fiecare.

Numai acoperișul rabatabil a costat 21 de milioane de euro. Povestea acoperișului apărea în tot nonsensul ei. Dar nu aveam probe.

Femeia speriată care n-a ținut cont de avertismentul consultantului

Am avut nevoie de 8 luni ca să aflăm adevărul. Spre deosebire de parchet, noi nu putem obliga pe nimeni să stăm de vorbă. Și e foarte bine că e așa. Unii oameni implicați au vrut să vorbească.

În noiembrie 2011, Gazeta publica conținutul documentului prin care firma consultantă a stadionului, Louis Berger, atenționa primăria că „acoperișul retractabil reprezintă o variantă neeconomică”. Consultanții explicau de ce acoperișul nu va aduce cine știe ce valoare investiției.

Dar Primăria lui Oprescu a trecut peste observație și a făcut cheltuiala, invocînd că, de fapt, în mandatul lui Videanu se votase în Consiliu suplimentarea de buget. Un lucru e cert: toate actele adiționale s-au semnat pe vremea lui Oprescu.

Să angajezi cu 1,5 milioane de euro un consultant și apoi să-i ignori sfatul, cheltuind în plus 21 de milioane de euro, este o performanță.

Am descoperit chiar persoana din Primărie care primise avertismentul consultantului: șefa de direcție Aurora Abas. De ce nu i-a dat curs? Cine a obligat-o? A venit în redacție, am vorbit lucruri care, conform rugăminții ei, rămîn între noi. Urma să facă o dezvăluire extinsă.

Femeia era însă vădit speriată și nu s-a ținut de cuvînt, în ciuda tuturor insistențelor. Cine a preluat-o, ce i-a promis și de ce statul, dacă avea interesul să afle cum s-a dublat prețul stadionului, nu a protejat-o, vom afla la un moment dat. Sau poate că însuși statul a blocat-o.

Unde a fost SRI în tot acest timp?! Numele, cifrele și mărturiile erau publicate în ziar. După cum și atîtea afaceri scandaloase ale primăriei erau și ele documentate de alte redacții românești. Unde erau SRI și DNA? E o întrebare la care premianții cu coroniță de azi bineînțeles că nu vor răspunde. Dar să nu creadă că milioanele de oameni nu se întreabă, la rîndu-le.

Ce știe Oprescu despre Max Bogl?

Ne referim la cazul stadionului, că pe acesta l-am documentat. Un serviciu secret cu 12.000 de agenți, față de 2.600 în Germania și 3.300 în Franța (cifrele au fost centralizate de Lucian Davidescu), nu a avut informații despre Național Arena.  De fapt, serviciile știau și au protejat totul. Ca să nu mai punem semne de întrebare inutile.

Colegul meu Viorel Tudorache a fost, tot în 2011, la Frankfurt, unde tot Max Bogl construise un stadion la același preț cu cel de la București (episodul 1, episodul 2).

Banii erau 190 de milioane de euro, numai că în Germania, deși stadionul era un pic mai mic, în cost intraseră o gară, plus pasaje rutiere și feroviare!

Muncitorii nemți au salarii de cinci ori mai mari. Costurile ecologice și absolut tot ce-ți poți imagina într-o construcție de asemenea dimensiuni e mai scump în Germania.

Max Bogl n-a vrut niciodată să explice cum de, în aceste condiții elementar rezumate, construcția de Național Arena, nici măcar un proiect original, ci copiată după Commerzbank-Arena de la Frankfurt, a ajuns la un preț comparabil. Între timp, Național Arena a devenit mult mai scumpă.

Stadionul nostru arată ca un oval nefinisat, unde ploaia și zăpada sînt suflate prin fațada neînchisă, ca în poeziile lui Esenin.

Poate că Oprescu nu e depedent, nu e nebun, nu e robul lăcomiei, sau e cîte ceva din toate, dar nu numai asta. Poate că Oprescu știe exact de ce nemții de la Max Bogl au dublat prețul la Național Arena, de ce italienii de la Astaldi au triplat prețul la pasajul Basarab. Aici sînt banii grei, sute de milioane de euro la fiecare investiție.

Și, cine știe, de aici vine și furia care l-a surprins pe ziaristul de la Al Jazeera.

„Interesul național” îi prinde pe corupți și-i scapă pe corupători?

Nu doar cifrele, ci și întîrzierea îi frustrează pe oameni. Furia și sentimentul că „bine că le-o trage” vine, poate, și din conștiința că e utilă curățenia, dar uite că vine tîrziu și incomplet. Pînă acum aveam corupție fără corupți. Acum avem mari corupți fără mari corupători.

Beneficiarii nu sînt doar cei din primării, care opreau desigur propria cotă din șpagă, o să vedem în instanță vinovățiile individuale. Dar marii beneficiari sînt și companiile mutinaționale, care dublau, triplau sau cvadruplau prețurile.

Dacă e adevărat ce susțin procurorii, că Sorin Oprescu vămuia 10% din cifra brută a contractelor, iar oamenii lui își luau și ei partea din profit, unde mergeau restul din sutele și zecile de milioane umflate de marii executanți ai proiectelor de infrastructură? Stadioane, patinoare, drumuri, pasaje…

O filieră se prelingea, prin subcontractare forțată, către binecunoscuții Nelu Iordache, UTI și tot așa. Cineva le zicea multinaționalelor „dați aici că ăștia-s băieții noștri”. Securiști de încredere cum ar veni.

De la acești băieți nu ciuguleau doar partidele sau politicienii, ei sînt o pradă ușoară ca imagine, dar ar fi incorect să oprim aici filiera. Poate că o parte grasă migra către instituțiile care se ocupau cu „interesul național”, către bănci și către cei care imaginaseră sistemul.

Tot în numele „interesului național” sînt astăzi prinși corupții, dar ocoliți corupătorii. Și, totuși, în doi ani de funcționare a justiției, și cu aproape aceeași oameni care pînă acum au stat în frigider, nu poți repara și nici scuza un jaf organizat de două decenii și jumătate.

Cum ratăm CE 2017 de gimnastică

Oprescu nu are nici o scuză.

A participat la o scumpire atît de mare a Național Arena și a patronat jaful de la CSM București. Dovada e că, din cauza fricii și din tot soiul de complicități care se întind înspre ministere și Guvern, de 17 luni nu sînt în stare să pornească Sala Polivalentă. Poate că oamenii săi nu mai vor să riște.

Aproape că s-au ratat Campionatele Europene de gimnastică București 2017 și vorba lui Adrian Stoica, președintele Federației de Gimnastică, „ce să fac, să vin cu șeful federației internaționale la vorbitor la Oprescu?!”.

Ar fi fost prima mare competiție oficială organizată de România în ultima jumătate de secol. Din care 25 de ani au fost comunism, 25, capitalism, și toți 50 hoție.

sursa: tolo.ro