Z 2 înseamnă Ziua a doua, dar poate însemna și Zegna, de la firma de țoale de lux Ermenegildo Zegna.
Căci așa arată Tudor Breazu, cel care vine la 9:10 la pupitru ca să-și rostească declarația.
E tînăr, e drept, e îmbrăcat într-un impecabil costum negru de parcă a ieșit prin vitrina magazinului Zegna din Milano ca să poposească taman în sala asta sufocantă, ”domnule jandarm, vă rog deschideți două geamuri aici, în mijloc!”, cere puțin aer președinta completului.
Și e foarte stăpîn pe el Tudor Breazu. Cel puțin atîta vreme cît își spune povestea, netulburat de întrebări. ”Nu recunosc acuzațiile, sînt nevinovat”.
Teoria lui e simplă. S-a descurcat întotdeauna. ”Încă din facultate aveam venituri peste cele ale mediei românilor”. Nu e arogant, e sincer.
DNA îl acuză pe Breazu de complicitate la luare de mită în dosarul Gala Bute. Și este singurul dintre oamenii de încredere care nu s-a întors împotriva Elenei Udrea.
S-a apucat de imobiliare, e singurul job concret pe care l-au scos judecătorii de la el în ora și jumătate cît a durat declarația sa. ”Prin 1993 am descoperit-o pe Ana Maria Topoliceanu. Ea a devenit mentorul meu, omul în care am avut cea mai mare încredere în viață”.
”Nici un moment nu am crezut că banii pe care i-am luat de la Ștefan Lungu pentru Ana Maria Topoliceanu puteau proveni din ceva ilegal și nici măcar imoral” Tudor Breazu, în fața instanței
Tînărul insistă pe cuvîntul ”moral” de cîteva ori de-a lungul depoziției. N-a comis nimic ilegal, și nici măcar imoral.
În 2010, Breazu a luat niște bani de la Ștefan Lungu, ”cam 37.000 de euro brut, aproximativ 26.000 de euro net, după ce firma mea a plătit taxele”. Banii proveneau din Ministerul Dezvoltării și reveniseră la Lungu drept șpagă, cel puțin așa susțin afaceristul care i-a întors și Lungu, ambii recunoscîndu-și vina.
- Judecătoare: Din banii aceștia ați plătit ceva pentru Elena Udrea?
- Breazu: Nu, niciodată.
- Dar ziua Elenei Udrea de la Predeal?
- Aceea a fost în 2012, am plătit-o într-adevăr cu cardul, dar am primit banii înapoi.
- De ce ați plătit dumneavoastră ziua Elenei Udrea?
- Elena mi-a spus că nu avea deloc cash la ea. La cîteva ore, mi-a restituit toți banii, la masa de prînz, în prezența mai multor martori.
Cum a ajuns să lucreze pentru Udrea și pentru PD-L București? ”Prin 2008-2009 afacerile nu mi-au mai mers”. Atunci, la recomandarea Anei Maria Topoliceanu, cu care se înțelege că stătea împreună, ca un cuplu, s-a angajat la PD-L București.
- Breazu: Noi am convenit un salariu pentru munca mea, eram ca un soi de administrator al sediului PD-L București.
- Judecătoare: Care ”noi”?
- Eu, Ana Maria Topoliceanu și Elena Udrea.
- Și cine vă dădea banii?
- Elena Udrea în mod regulat. Doar de cîteva ori mi i-a dat Ana Maria Topoliceanu.
- Ce contract aveați?
- (Tăcere) Nici un contract.
- Adică?
- Luam banii în mînă.
Sala zîmbește. Lumea morală a lui Tudor Breazu e încăpătoare.
Vine rîndul procuraturii să pună întrebări. Una dintre ele e ratată. ”Cine vă dădea cei 2.000 de euro?”. ”A răspuns deja”, spune judecătoarea și nu reține răspunsul redundant.
”Ne poate spune inculpatul cum a înregistrat în contabilitatea firmei banii de la Ștefan Lungu?”, vine a doua întrebare a DNA. De data asta e în plin.
Breazu ezită, își strînge un pic mai tare degetele. Și-și expandează lumea morală încă o dată: ”N-am avut contract, dar le-am înregistrat ca venituri”. Venituri pentru ce? ”Venituri pentru o activitate de consultanță care n-a fost, e adevărat, prestată”.
O lume morală, dar largă, largă, largă.
O lume cu bani la negru drept salariu, încasat lună de lună. O lume cu plăți fără contract între firme. O lume cu cheltuieli făcute în locul Anei Maria Topoliceanu, ”care, deși era bogată și sper că e și acum, dorea să aibă grijă de felul în care arată stilul ei de viață”.
Judecătoarele se sfătuiesc puțin între ele.
- Spuneți că nu ați primit niciodată alți bani de la Ștefan Lungu și că nu v-a dat bani cash niciodată?
- Absolut niciodată.
- Dar atunci de ce v-a contactat Lungu pe dumneavoastră ca să-i trimită 50.000 de euro lui Felix Tătaru?
- Nu știu.
- Pentru ce erau acei bani?
- Nu știu, Ștefan Lungu organiza evenimente de imagine. Dar eu nu eram în țară și l-am rugat pe Radu Munteanu să-i ducă banii lui Felix Tătaru. (Radu Munteanu e secretarul lui Breazu)
- Și de ce v-a solicitat Lungu pe dumneavoastră dacă nu mai făcuseți așa ceva?
- Nu știu, eu eram tot timpul acolo, la sediul PD-L.
Completul insistă zece minute lungi pe episodul în care Breazu a redirecționat, prin secretarul său, cei 50.000 de euro de la Lungu la Felix Tătaru, strategul campaniilor lui Traian Băsescu.
Apoi, instanța trece la veniturile lui Breazu. ”Între 2009 și 2011 nu am avut alte venituri decît salariul”. ”Ați trăit din 2.000 de euro pe lună?”, întreabă șefa completului. ”Da, absolut, nu-mi permiteam mai mult”. Liniște îndelungă. Una dintre cele două colege ale președintei își lasă ușor privirea în jos.
„Eu n-am lucrat niciodată la stat și nu cunosc procedurile, nu aveam de unde să știu că se percepea un comision de 10% la contracte” Tudor Breazu, în fața instanței
Avocatul lui Udrea, cu clienta în ceafă, contraatacă atunci cînd îi vine rîndul la întrebări: ”Să ne spună inculpatul dacă Ștefan lungu presta servicii doar pentru PD-L București sau și pentru alte filiale?”. Breazu revine la microfon. ”Și pentru alte filiale! Îmi amintesc că Lungu avea contracte cu filiala condusă de Anca Boagiu”. Udrea dă din cap, satisfăcută.
În aer stă vechea ei întrebare, la care nimeni n-a răspuns pînă azi: ”Dacă toate campaniile erau finanțate din bani negri, de ce doar eu mă aflu aici?”. De ce nu și Blaga, Videanu sau Boagiu?
Udrea se ridică din nou și merge către apărătorul său. ”Care era relația dintre Ana Maria Topoliceanu și Maria Apostol și trezorierul PD-L Țica?”, îl întreabă avocatul Chiciu pe Breazu. ”Era prietenă foarte apropiată cu Maria Apostol și cu Țica”.
Ceilalți avocați ai inculpaților se abțin de la întrebări.
Doar avocatul Țopa, apărătorul lui Breazu, are o întrebare pentru clientul său: ”Cînd a fost momentul în care inculpatul a realizat că este ceva în neregulă cu banii primiți de la Lungu?”. Maestrul revine. ”Nu <ceva în neregulă>, ceva ilegal am vrut să zic”.
Breazu se apropie. ”Pe 5 februarie 2015, cînd Ana Maria Topoliceanu m-a căutat pe FaceTime ca să-mi spună să zicem împotriva lui Udrea ca să nu facem pușcărie. Atunci m-am șocat și m-am înfricoșat, nu mi-a venit să cred că ea a putut să facă așa ceva cu banii”.
Doar atunci, pe 5 februarie 2015. Doar atunci, la cinci ani distanță de cînd încasase fără contract și fără prestare niște bani, doar ca să-i paseze mai departe.
Doar atunci i s-a contractat lumea morală.
Și pentru foarte puțin timp. Apoi s-a extins la loc, identică și impecabilă.
Audierea se termină. ”Următorul termen e pe 9 decembrie, ora 13”, anunță judecătoarea. Lumea se împrăștie.
Pe una dintre scările înguste se aude un țipăt îngrozit. Jandarmii și personalul se reped. Cea mai tînără dintre grefiere a căzut pe treptele mici. S-a speriat de căzătură, ca oricare dintre noi.
Fata se ține de genunchi și-i roagă pe cei din jur să-i dea declarația lui Tudor Breazu. Hîrtia trebuie să rămînă doar la ea pînă ajunge la dosar. ”Da, da, stați liniștiți, n-am nimic grav, o să o aștept aici pe doamna doctor”.
Cu un icnet de durere, ridică declarația de pe jos ca pe ceva prețios, ceva moral, ceva la care fiecare are dreptul: să se apere.
sursa: tolo.to
