Prin aruncarea pe piață a unor calcule incorecte despre veniturile jurnaliștilor, politicienii se iluzionează că vor scăpa de complicațiile penale. Așa cum remarcă un cititor ”Ei incalca inca o data legea pentru a acuza de “castig prin munca” persoanele care au dovedit ca ei castiga prin frauda”.
În cazuri ca acesta, franchețea este cea mai mare compătimire pentru cei care te-ar vrea redus la tăcere.
În cazuri ca acesta, franchețea este cea mai mare compătimire pentru cei care te-ar vrea redus la tăcere.
Era în vara lui 2009 cînd mie și colegei Mirela Neag ni s-a întocmit cîte un dosar.
La ordin politic, niște oameni dintr-o structură de forță a statului român au fost siliți să caute ceea ce se spera să fie date compromițătoare. Odată obținute, reziduurile murdare urmau să tîrască împreună cu ele la canal și investigația Ridzi.
Ni s-au căutat vulnerabilități, firme, șpăgi, bani, semnături de pe documente, ni s-au copiat declarațiile de venit și au săpat după eventuale afaceri cu statul ale familiilor. ”Chestii obișnuite”, așa cum avea să ne mărturisească cineva mai tîrziu. Am fost filați, ni s-au ascultat telefoanele.
Concluzia a fost că nu au găsit nimic, nema, nicevo, spre ușurarea celor care făcuseră treaba și care știau că e ilegală, dar spre nemulțumirea celor care o ordonaseră.
Familiile noastre nu au afaceri cu statul. Nu există cineva care să ne fi dat ceva, nu avem chestiuni care să poată fi folosite împotriva noastră. Dosarele au fost permanent actualizate de alți oameni. Ghinion!
O mică lămurire. Nu a fost vorba despre SRI. Nici în 2009 și nici acum. ”Lucrarea” a fost operată fără să fie înregistrată în catastifele instituției obligate să facă asta, ca o operațiune neoficială. Mai multe nu putem dezvălui acum.
Habar n-aveam că eram niște jurnaliști tratați drept spioni. Eram prinși, paradoxal, între nemulțumirea patronatului și a grupului de presă și cea a guvernării PD-L.
E adevărat că Elena Udrea mă amenințase public, pe holurile Parlamentului, dar nu credeam că are atîta putere.
Am aflat mai tîrziu despre dosare. N-am făcut caz, la urma urmei e ceva ce se întîmplă multor jurnaliști români. Plus că nu-mi place să mă victimizez, mulțumiri lui Patrick de Hillerin care a pus punctul pe i în Cațavencii. Un jurnalist se apără prin ceea ce scrie.
Zvonuri și interpretări din acele documente au fost aruncate și pe masa președintelui României, care în 2010 s-a mărginit să arunce o insinuare criptică, iar în 2014 a revenit cu insulte frontale.
Ieri, au fost aruncate pe net documente din fișa fiscală personală. Evident că nimeni nu mai stă să vadă că sumele sînt brute și că, în plus față de taxele obișnuite, din ele se scad atît TVA-ul retroactiv pe care statul l-a pretins la un moment dat, cît și enormele penalități plătite la Fisc atunci și mai departe. Mediile lunare sînt, evident, false.
Am preferat să plătesc acel TVA și dobînzile și am și anunțat pe blog că am făcut-o pentru că așa cred. Alți colegi jurnaliști sau artiști sau creatori au ales altă cale și din ce spun ei au cîștigat în instanță. Dar nu acesta e subiectul.
Subiectul nu e nici măcar acela că datele personale, care sînt păzite de secretul fiscal, au ajuns să fie consultate în bloc, după mărturiile celui care le-a publicat pe net. Ca la bibliotecă! Te duci, îl compari pe Tolontan cu Esca, pe Badea cu Gâdea și anunți că revii cu marfă proaspătă. La Esca înțeleg că se așteaptă sincronizări cu alte venituri. Să sară repejor la cap și alte ministere, nimic nu mai secret!
E treaba omului de unde a făcut rost de ele, dar faptul că Ministerul de Finanțe și ANAF au o asemenea breșă și-și încalcă promisiunea secretului fiscal față de contribuabilul român e treaba tuturor.
Cît de penetrat politic și de servicii e un astfel de minister, că doar nu crede nimeni că o secretară are datele la zi, pe alese, dosare cît casa, numai să te uiți în ele după pofta inimii!
Am un respect enorm pentru studiile ministrului Ioana Petrescu și-mi imaginez cît efort și inteligență pui în joc pentru a urma un asemenea traseu academic. Dar mă gîndesc cum se întîmplă că și cele mai valoroase creiere ajung în statul român să fie conduse de sisteme care numai pe ele nu le reprezintă!
Însă nici măcar asta nu e problema. Problema, așa cum o văd eu, e aceea că politicienii, dintre care destui nu și-au putut niciodată explica banii, ajung să folosească instituțiile publice ca să încerce să ne facă să ne fie rușine de banii pe care-i cîștigăm în mod cinstit.
Tocmai ei, politicienii, stăpînii veniturilor neexplicite, ajung să folosească drept armă veniturile declarate ale celor din media, care îi critică.
Pe mine, nu au reușit să mă clintească deloc prin ce au făcut! Am fost plătiți excelent, nici vorbă de sumele greșit calculate, dar oricum excelent, pentru că am prestat o muncă excelentă. Nu patronul a scos banii din buzunar, rezultatele companiei sînt remarcabile. Voiculescu a înțeles că dacă nu lași pe nimeni să cîștige bine, nimeni nu va mai încerca să facă asta. Și acesta e meritul lui indiscutabil.
Știu că politicienii vor jurnaliști milogi, cu salarii mici, coruptibili, dar se poate și altfel! Și nu doar gsp, ci și alte locuri stau mărturie că se poate.
Au fost destule alte locuri unde s-a plătit bine în media. În unele am refuzat să merg. Cînd am declinat oferte de la SOV și de la Dinu Patriciu am ales, am riscat și am mers mai departe.
Oricine poate vedea pe siteul gsp profitul cumulat al ziarului în ultimul deceniu. Milioane de euro au mers la acționari, zeci de milioane la stat.
Ar fi culmea să ne fie rușine de muncă, de merit, de rezultate și de participarea la succes.
Nu simt decît compasiune pentru Elena Udrea și pentru cei ca ea. Nu-și rezolvă astfel cazurile de la DNA. Orice calcul fac ei, e prost. Dacă ne-ar reduce pe noi la tăcere, o iluzie, speră oare că-i pot bloca pe procurori? Altă iluzie. Totul e o nebunie a unor oameni disperați. Și nici nu vor putea să explice în veci de unde au banii, cum i-au cîștigat și cum au fost ei impozitați.
În nici un caz nu voi sta în colț spunînd ”Iertați-mă că am cîștigat bani munciți cu sînge, de cele mai multe ori 7 zile pe săptămînă și 14 ore pe zi, că am plătit pînă la ultimul sfanț la stat, că toate controalele au găsit lucrurile în regulă, că inclusiv documentele pe care voi le răspîndiți sînt cele în care statul recunoaște că am achitat cu vîrf și îndesat”.
Gala Bute va continua. Încerc să fac parte dintre acei oameni din România care s-au săturat să li se spună că trebuie să le fie rușine să creadă ceea ce cred. Să le fie rușine pentru că muncesc!
Rezultatele ziarelor unde am lucrat, împreună cu echipe fabuloase, au fost mult deasupra pieței.
Făcute de la zero sau preluate în momente dificile, ele au devenit lideri de piață și companii profitabile dacă le privești într-o serie lungă, așa cum se privesc toate afacerile durabile. Gazeta Sporturilor a ajuns o companie care a primit oferte de milioane de euro din partea Ringier, chiar și acum, în plină criză. Asta vorbește despre valoarea muncii.
Cînd piața și rezultatele s-au redus ca tendință certă, veniturile tuturor s-au redus și ele dramatic.
Nu voi sta niciodată într-un colț implorînd să nu fiu lovit. Cred, dimpotrivă, că dacă contribui să aduci prosperitate în jurul tău, nu jena, ci mîndria e ceea ce rămîne.
Sursa: tolo.ro
Ca să compensez nițel lăturile ce vin de pe fâssbuci: 🙂
Comentariile sunt închise.