Nefumătorii își freacă mâinile și se pregătesc de priveghi. Unul lung. Pentru că așa vor fi petrecerile și mesele de la crâșme fără fumători. Ei vor fi afară. La țigară. Dacă vor veni. Eu nu voi merge la nicio petrecere, la nicio nuntă sau sindrofie într-un loc unde voi fi obligat de lege să stau afară 70% din timp, cu toate că plătesc la fel ca tovarășii nefumatori. Dacă vreau să mănânc și să beau bine, atunci acasă e perfect. Ies doar pentru socializare și uneori de lene, că n-ai chef să gătești mereu. Pofte prea puține să-mi risipesc timpul doar pentru nu-știu-ce specialitate gastronomică.
Revin la titlu. De ce zic că este inutilă? Fumătorii adevărați nu vor renunța la viciu pentru că a apărut o lege (n.r. adevărați nu-s cei care pufăie, nici cei care ard 5-10 țigări zilnic). Ar fi renunțat 90% dintre cei ca mine dacă legea ar fi interzis comerțul cu tutun, ceea ce mi se pare correct, dacă e atât de periculos. Restul ar fi inventat ceva, ar beneficia de contrabandă sau s-ar muta într-o țară normală la cap. Statul știe să pună taxe peste taxe și impozite la fel. Prin legi, ordonanțe sau hotărâri deseori absurde. Dar mai are o obligație. Să respecte legea supremă: Constituția României. Nu o face nici în cazul de față. Dar nu vreau să vă plictisesc legislativ, să nu-l parafrazez pe Marean, ci să privim problema băbește. Eu investesc bani într-o crâșmă și vreau să-i recuperez cu profit. Pentru asta nu vând droguri, ci ofer consumatorilor mâncare, băutură și un spațiu unde să se simtă bine. Și aici punctez capitolul costisitor. Deodată, independent de voința mea, mulți nu se vor simți bine, pentru că le iau uneori unică plăcere: să fumeze. De ce? Pentru ca din 10 clienți vreo trei sunt nefumători. Logic, dacă aș fi lăsat să aleg, ce aș face: aș renunța la cei trei. Doar că statul nu mă lasă, ci votează pentru minoritate. Rezultatul: unele cafenele, restaurant, baruri etc vor intra în faliment. S-a întâmplat în toate țările unde există o lege similară. Numărul aproximativ îl găsiți pe google. La fel și-al țărilor unde nu se fumează deloc în spațiile publice. Veți avea o surpriză: în majoritatea statelor UE încă se fumează. Cel mai simpatic exemplu este Grecia unde există o lege care interzice, dar nu o bagă nimeni în seamă. Acolo, 40% din populația adultă fumează. Ah, și trăiesc mai mult ca noi și nu numai.
Motivele nefumătorilor sunt mai străvezii ca fumul de țigară. Șase la număr. 1. Nu pot merge cu copilul la cafenea. Răspund eu: ar fi bine să nu o faci nici dacă nu se fumează, tâmpitule. Pe copil îl duci la cofetărie. 2. Nu pot merge cu copilul la restaurant. Răspund: Ar fi indicat să te abții oricum pentru a nu enerva restul clienților normali la cap, care nu fac bâlci dintr-un loc în care trebuie să se simți bine. Și dacă insiști că vrei, atunci du-te la restaurante unde se se fumează, imbecilule, că există. Doar scrii pe google și ți-ai văzut visul cu ochii. 3. Îmi afectează sănătatea. Răspund: da, dacă insiști să stai lângă fumători. Am fost nefumător până la 25 de ani. Se fuma aproape peste tot. Inclusiv la birou. Am evitat majoritatea locurilor în care se fuma, fără mari probleme. Pâna azi a fost simplu să o faci și tu, nefumătorule, dar n-ai reușit dintr-un motiv banal: n-ai vrut. 4. În cluburi e jale. Răspund: de acord. Și nu se fumează doar țigări. În 41 de ani am fost de maximum 20 de ori în cluburi, iar ca medie am stat jumătate de oră. Cluburile nu sunt locuri de vis în care să te simți bine dacă nu ești alcoolic, drogat sau curvă (părărea mea). Nu poți dansa, ci doar să stai ca într-o cutie de sardele și să dai din fund. Zgomotul e peste limita normală, iar oamenii nu merg acolo pentru dans, dacă vrei să-mi aduci argumentul ăsta. Majoritatea merge pentru altceva. Nu intru în detalii că toată lumea știe de ce. 5. Îmi împut hainele. Răspund: evită astfel de locuri și-ți garantez cu toată averea mea că nu vei muri. Ah, dar nu poți. Atunci e doar problema ta. Eu nu intru în canal și apoi mă plâng că miros a aurolac. Nici nu stau cu alcoolicii și apoi mă vaiet că mi-au vomitat pe haine. 6. Sănătatea copiilor. Răspund: știu cum e, dar nu e nicio tragedie. În sfânta zi de Paște am stat șase ore cu copilul și am fumat în mare viteză un sfert de țigară pe balcon. Fumător de trei pachete pe zi, adica chin nu glumă. În timpul ăsta rădeam clar un pachet de țigări. Aici e vorba doar de fiecare cum are grijă de copii, nu de restaurante, baruri, cluburi și cafenele. Acolo, copiii n-au ce căuta.
Final nefericit. Așadar, noua lege nu e una e eliberării, cum spunea Răzvan Cornețeanu. E una în care este încălcat dreptul la proprietate, că nu te pune dracul să intri forțat unde îți este rău, ci o faci de bună voie. Este o lege abuzivă, o dovadă a discriminării positive, cum o numesc tâmpiții care-mi vor binele cu forța. Trăim însă în democrație, iar majoritatea din parlament pune muzica. O muzică de înmormântare pentru fumători, dar și pentru nefumători. Mulți vor rămâne fără job, statul va dona banii pentru ajutorul de șomaj, taxele și impozitele vor avea de suferit la capitolul încasări, iar nefumatorii se vor uita stingheri unii la alții, întrebându-se din priviri: acum unde naiba ne distrăm? Nu știu să răspund la întrebarea asta, dar știu că fumătorii vor trăi în exil. Spre satisfacția unora care-și produc bucurii din a face rău.
Material scris de Tiberiu Lovin , in replica la opinia lui Razvan Corneteanu, si publicat de Redactia RV
