The Economist | Blocajul estic

Regiunile care se află între Marea Baltică și cea Neagră au avut multe nume: „pământurile însângerate” (bloodlands) ale celui de-al doilea război mondial, „naţiunile captive” ale Războiului Rece, „fostele ţări comuniste” ale erei post-sovietice şi, pentru mulţi, „noile membre” ale Uniunii Europene. Înainte de războiul din Iraq în 2003, Donald Rumsfeld, secretarul apărării SUA, a lăudat „noua Europă” ca fiind pro-americană, spre deosebire de „veche Europă” (Franţa şi Germania). La acea vreme, Preşedintele francez, Jacques Chirac, i-a mustrat pe estici că au „ratat o mare şansă de a tăcea”.

Datorită Ucrainei, nomenclatura trebuie să se schimbe din nou. În răspunsul dat politicii de revanşardă a lui Putin, noua Europă a lui Rumsfeld se aseamănă remarcabil cu cea veche: împărţită între nord şi sud. Polonia şi ţările Baltice sunt agresive, considerând că Rusia a schimbat în mod irevocabil ordinea postbelică; Bulgaria şi Ungaria se numără printre ţările care se opun impunerii de sancţiuni dure şi speră că relaţiile cu Rusia se vor întoarce, cumva, la normal.

Această varietate ar putea fi un binevenit semn al reintrării în normalitate, dacă mizele nu ar fi aşa de mari. Discrepanţele din estul Europei le agravează pe cele ale UE ca întreg. Nimeni nu le mai spune esticilor să tacă; chiar şi Franţa îi admiră. Dar, dacă ţările aflate cel mai aproape de Rusia, având experienţa directă a ocupaţiei sovietice, nu se pot pune de acord asupra sancţiunilor, de ce ar trebui ca altele să îşi pună în pericol economiile încă fragile?

Odată cu cea de-a zecea aniversare a datei la care UE a acceptat opt ţări estice, evenimentele din Ucraina justifică speranţa că aceasta va aduce securitate şi că va întări fundaţia democraţiei. Din punct de vedere economic, estul Europei a fost un succes remarcabil, combinând capitalul vestic cu mâna de lucru ieftină şi pricepută pentru a deveni parte integrală din maşinăria de export a Germania. În termeni ai puterii de cumpărare, Praga şi Bratislava sunt mai bogate decât fosta lor capitală imperială, Viena. Un raport întocmit în acest an de către specialişti din Polonia şi Slovacia are drept concluzie următoarea afirmaţie: „niciodată în istoria ei nu a mai fost centrul Europei atât de liber, sigur şi prosper”. De asemenea, se precizează că ţările din regiune ar trebui să aibă un cuvânt mai important de spus în privinţa tuturor problemelor din Europa.

Bună idee- cu excepţia faptului că „grupul Visegrad” al Poloniei, Republicii Cehă, Slovacia şi Ungaria este divizat în privinţa Ucrainei. Un exemplu în acest sens este declaraţia făcută de Premierul re-ales al Ungariei, Viktor Orban, în cursul acestei săptămâni. Acesta a solicitat ca Ucraina să ofere minorităţii maghiare dublă cetăţenie, drepturi comunitare şi „dreptul la autodeterminare”. Văzută din Kiev, destabilizarea estului de către Rusia este acum agravată de faptul că Ungaria stârneşte tensiuni etnice în vestul ţării. Pentru Donald Tusk, aceste comentarii au fost „tulburătoare”.

Un motiv al discrepanţelor constă în dependenţa de comerţul cu Rusia, în special cel energetic. Bulgaria, văzută adesea drept calul troian al Kremlinului în UE, depinde aproape total de gazul rusesc şi s-a înscris cu entuziasm la proiectul South Stream menit să aducă gaz rusesc în Europa ocolind Ucraina. Bulgaria încearcă să treacă peste regulile competiţiei stabilite de UE în al treilea pachet energetic, reguli care prespun ca operatorii să deschidă conductele şi pentru rivali. De asemenea, şi Austria este un susţinător pasionat. În ciuda procesului Rusiei în cadrul Organizaţiei Mondiale pentru Comerţ, comisia a declarat că nu va ceda preisunii să ofere proiectului South Stream şansa de a scăpa.

UE dezbate acum opţiuni pentru sancţiuni de „gradul trei” împotriva Rusiei, trecând de la indivizi la o parte mai largă a economiei. Dată fiind opoziţia puternică din Europa, SUA susţine ideea folosiri unui „scalpel”: noile sancţiuni ar putea lăsa neatinse contractele energetice, dar ar preveni noi investiţii în, spre exemplu, explorarea de resurse. Sau statele ar putea interzice exportul tehnologiei de înalt nivel din industria armamentului. Criticii susţin că Rusia ar putea răspunde cu folosind un cuţit de măcelărie.

Cu toate acestea, dependenţa nu explică satisfăcător discrepanţele dintre opinii. Unele ţări, precum Lituania, depind într-o mare măsură de Rusia, dar sunt foarte vocale împotriva agresiunii efectuate de Putin. Istoria joacă un rol foarte important. Pentru baltici, având numeroase minorităţi de entie rusă, alegerea nu este între sancţiuni şi non-acţiune, ci între sancţiuni şi riscul dispariţiei. De asemenea, Polonia a fost distrusă de vecinii mai mari. Date fiind amintirile tancurilor sovietice care striveau zbaterile din Ungaria anului 1956 şi cele din Praga, în 1968, este ciudat cum de Ungaria şi Republica Cehă nu sunt printre statele cele mai înverşunate împotriva Rusiei. Poziţia lor s-ar putea datora unui amestec periculos între instituţii slabe, corupţie, bani din Kremlin şi propaganda rusească agresivă.

Chiar şi aşa, ţările Europene sunt mult mai puternice decât cred. Se prea poate ca Putin să fie un tactician cinic şi inteligent, dar el nu are nici o idiologie atrăgătoare cu care să pună în pericol democraţiile liberale, nici resursele să conducă un război economic prelungit.

Radek Sikorski, Ministrul de Externe polonez, susţine că multe dintre instrumentele cele mai puternice al Europei se află unde trebuie să fie şi că acestea trebuie doar folosite adecvat. Implementarea integrală a celui de-al treilea pachet energetic şi investirea în mijlocele de interconectare între gaz şi electricitate ar ajuta foarte mult la crearea unei pieţe energetice interne rezistente şi ar micşora puterea resurselor ruseşti. Tusk a propus o „uniune energetică”, inclusiv negocierea colectivă din partea UE cu Rusia în privinţa preţului gazelor, aşa cum se întâmplă şi în domeniul uraniului. Mai mult, europenii ar putea impune mai conştiincios legislaţia anti-corupţie existentă în ceea ce îi priveşte pe magnaţii necinstiţi ruşi.

Pentru a face ca astfel de măsuri să aibă un efect nu sunt necesare noi sancţiuni. După alegerile din această lună din cadrul UE, o poziţie importantă la Bruxelles ar putea fi ocupată de un politician puternic şi competent din estul Europei. Acest eveniment ar ajuta mult la ştergerea umbrei Cortinei de Fier şi la transmiterea unui mesaj clar lui Putin.

Articolul original este accesibil aici.

Traducere de UVT.