The Ecologist: România- Revolta ţăranilor împotriva fracturării hidraulice

Aceştia sunt cei mai neaşteptaţi protestatari ecologişti, purtând pe chipuri semnele unei vieţi plină de greutăţi.  Înfăşuraţi în basmale şi sprijiniţi de toiaguri, zeci dintre ei au străbătut drumurile înzăpezite pentru a protesta.

Ţăranii fermieri din Pungeşti, un sat liniştit dintr-un îndepărtat judeţ din Moldova, de la marginea României, se luptă pentru a opri fracturarea hidraulică în satul lor.

Protestele înflăcărate devin rapid un spin în coasta Guvernului Ponta şi a companiilor energetice pe care acesta le-a invitat să exploreze resursele neconvenţionale de gaze.

Protestele continuă

Scenele ilustrând revolte, infarcturi şi violenţă poliţienească au fost difuzate în jurul lumii în noiembrie, când Chevron a încercat pentru prima oară să construiască rampa necesară puţului pentru explorare pe un teren noroios de la marginea satului Pungeşti.

Dar iarna s-a instalat şi lumea a trecut peste acestea. Echipajele TV au dispărut de mult timp, iar sătenii au fost lăsaţi să se descurce singuri prin nămeţi, în sărăcie cruntă şi izolarea tipică vieţii în estul României.

Săptămâna trecută ne-am întors, în condiţiile în care temperatura era sub zero grade. Protestele continuă.

Am privit cum o precesiune solemnă de săteni, copii fluturând steaguri şi bătrâni sprijiniţi pe toiaguri efectuau încetul şi solemnul marş de-a lungul drumului în timp ce fiecare mişcare le era supravegheată de un număr mare de poliţişti care dominau prin statura lor şi le urmăreau pe bătrânele micuţe care se clătinau pe bastoane.

Silvica- un simbol pe Youtube

Silvica a devenit un hit pe Youtube când au avut loc primele ciocniri în noiembrie, eveniment în timpul căruia ea a fost filmată luptându-se în genunchi să iasă dintr-un cordon de jandarmi. Am căutat-o.

La câţiva kilometri în sus pe drumul înzăpezit, aceasta ne-a primit în căminul său, o casa micuţă şi întunecoasă construită din pământ, încălzită de cărbunii care luminează în colţul încăperii. În timp ce am servit ciorbă de varză, ea ne-a povestit despre rezistenţa care continuă împotriva fracturării hidraulice.

„Nu suntem de acord cu gazul pe care îl vor ei de aici. O să murim de foame… o să cadă carnea de pe noi. Am auzit de toate acestea şi nu le vrem sub nicio formă… Dacă vine Chevron, o să ne ardă cu gaze… nu îi vrem.”

În ziua în care am filmat, cei de la Chevron au împărţit fluturaşi în care explicau beneficiile fracturării. Pentru mulţi dintre sătenii cu care am vorbit, se pare că este prea puţin şi prea tărziu.

Iaurturi şi tricouri

Poveştile sunt pline de încercări ale reprezentanţilor Chevron de a împărţi iaurturi şi tricouri pe drumul satului în lunile anterioare- acţiuni grosolane ale unui PR prost calculat care a avut efecte contrare spectaculoase, iaurturile fiind aruncate cu dispreţ către cei care le împărţeau.

„Nu este frumos ca americanii să facă aşa ceva în ţara asta”, spune Constantin Spiridon, fostul primar, de pe al cărui pământ se vede locaţia operaţiunilor de fracturare.

„Aici, fiecare localnic are în curte o vacă şi nu au nevoie de lapte de la aşa-zişii reprezentanţi ai Chevron… Nu avem nevoie de tricouri. Nu avem haine?”.

Într-un răspuns, cei de la Chevron pretind că au discutat cu mai mult de 350 de ţărani, dar „din nefericire, Chevron nu a putut vorbi cu mai mulţi localnici din cauza ameninţărilor de la protestatari”.

Învăţând din experienţele din SUA

Însetaţi de informaţii din surse de încredere, sătenii au fost uşor convinşi de filmări din SUA.

Imaginile foarte plastice înfăţişând robinete în flăcări şi studiile în care se evidenţia legătura dintre fracturarea hidraulică şi poluarea apelor şi îmbolnăvirea animalelor au fost imediat înţelese.

Posibilele pericole pentru resurse au atins punctele sensibile ale ţăranilor români, traiul a două milioane dintre ei încă bazându-se pe apă, aer şi sol curate. Această isterie ajunge rapid la punctul culminant.

În timpul protestelor, o femeie plângând îşi flutură bastonul la poliţişti şi spune: „Copiii plâng în somn şi întreabă „o să murim? o să murim?””.

Cutremure, otravă şi bătăi

Două ore mai la nord se află satul Izvoarele, aşezare ce se află la marginea unui teren gazeifer şi petrolier din dealurile moldoveneşti.

Acesta a fost explorat cu succes timp de zeci de ani, dar în ultimele luni, viaţa a fost făcută aproape imposibilă pentru localnici datorită cutremurelor şi apei poluate.

Ne-am întâlnit cu o doamnă care ne-a arătat o groapă în sufrageria sa şi crăpăturile din fundaţia casei. Numai în septembrie au fost înregistrate 380 de cutremure.

„Era ca şi cum un tunel de sub casă ridica podeaua în sus şi în jos… Am început să dormim afară, pe stradă.”

Conform primarului, aproape jumătate dintre apele satului sunt otrăvitoare şi există acuzaţii de violenţă împotriva celor care se fac auziţi.

Un adolescent cu care am vorbit a fost spitalizat pentru trei zile în timpul lunii trecute în urma unei bătăi primită pentru că a difuzat pe Internet un video în care s-a opus cutremurelor cu câteva săptămâni înainte.

Bălţi lipicioase de petrol

La capătul satului se întinde cât vezi cu ochii un teren petrolier pustiu. Puţuri mici sfârâie în jurul bălţilor lipicioase de petrol.

În pofida probabilităţii naturale mare de activităţii seismici în zonă, primarul e de acord, cât timp nu e filmat, că lucrurile de aici „nu prea au fost făcute cum trebuie de industria energetică în trecut”.

Naturale sau nu, poveştile despre cutremure, apele poluate şi slabul control al mediului în Izvoarele ilustrează perfect temerile oamenilor din Pungeşti.

Solidaritate în oraşe

La sute de kilometri depărtare, în inima Bucureştiului- scena luptelor de independenţă împotriva lui Ceauşescu- câteva persoane aflate în greva foamei tremură în frigul de -10 grade.

Tineri şi furioşi, înconjuraţi de semne ilustrând solidaritate pentru Pungeşti, oamenii dorm într-un cort în stradă, făcând semne maşinilor care trec claxonându-i de pe drumul îngheţat.

Nămeţii din jurul corturilor acestora reprezintă nişte mementouri dure ale importanţei pe care o vor avea discuţiile despre sursele de energie în anii următori.

Condiţii prielnice pentru revoluţie

Prim-ministrul român Victor Ponta a anunţat clar în iunie, anul trecut, planurile sale privind fracturarea hidraulică:

„Vrem să avem gaze, în primul rând pentru a nu mai importa de la Rusia? Vrem să avem o industrie energetică competitivă şi, bineînţeles, să micşorăm preţurile? Atunci trebuie să avem gaze!”.

Dar, asemenea protestelor pentru Roşia Montană ce au avut loc înainte, mişcarea anti-fracturare din România are condiţiile prielnice şi în afara satelor afectate direct, printre retorica naţionalistă împotriva corupţiei şi a luptei împotriva invadatorilor străini.

Niciun beneficiu pentru comunităţi

Valentina Ivan este o specialistă în dezvoltarea industriei gazelor de şist ce lucrează pentru investitorii străini care sunt interesaţi de resursele de şist ale României.

Ea crede că o componentă cheie a neîncrederii crescânde în gazele de şist se datorează proastei comunicări cu sătenii şi faptului că nu au fost stabilite planuri pentru redevenţe de care aceştia să beneficieze.

Conform legii petroliere învechite a României, toate câştigurile din dezvoltarea industriei gazelor de şist se duc la stat.

În aceste condiţii, comunităţile, admite Valentina Ivan cu neplăcere, trebuie pur şi simplu să „se sacrifice pentru toţi”. Această abordare nu este destinată să atragă unele dintre cele mai sărace comunităţi rurale din UE.

„Aceste riscuri pot fi controlate”

Alexandru Patruţi a fost şeful Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale până în 2012 şi a fost omul care a deschis calea operaţiunilor de fracturare hidraulică în românia.

„Bineînţeles că există riscuri, dar acestea pot fi controlate pentru ca impactul să fie minim”, susţine el.

„Veniturile directe pe care localnicii le pot obţine sunt veniturile generate de închirierea sau vânzarea proprietăţilor către companiile care prospectează… în România, terenurile sunt private, iar proprietarii acestora le pot vinde sau folosi cum vor ei.”

În Pungeşti, acelaşi rol îl are Mircea Vlasa, actualul primar al satului, care pretinde pământul unde Chevron îşi construieşte situl.

Sătenii înfuriaţi

Acesta a refuzat să acorde un interviu de mai multe ori, dar am văzut documente care sugerează că proprietatea menţionată a fost obţinută ilegal de el în 2005.

Pentru a evita orice dubiu: nu facem nicio insinuare că modul greşit în care Mircea Vlasa a obţinut terenul pe care se construieşte situl Chevron este legat de descoperirea gazelor de şist sau de actuala înţelegere cu compania menţionatp.

Dar sătenii de aici sunt furioşi. În timp ce procesiunea trece pe lângă casa primarului, forţele de ordine păzesc gardul şi filmează cum sute din vecinii acestuia îi strigă obscenităţi.

Aceştia consideră că primarul a furat pământul care a fost cedat către Chevron şi că acesta nu i-a ajutat să se opună operaţiunilor companiei.

Sătenii percept acestea ca pe o trădare personală care a alimentat cu amărăciune tensiunea politică în acest sat izolat care este în război cu Bucureşti şi cu compania energetică ce a fost invitată acasă la ei fără aprobarea lor.

Dube ale jandarmeriei

La 400 de metri de sit, aproximativ 10 dube, un vehicul militar pentru intervenţii şi un camion al pompierilor se află în spatele unui cordon alcătuit din forţe de ordine, apărând rampa de ciment în faţa furiei a sute de săteni bătrâni şi a câtorva copii ce flutură steaguri.

Toţi cei din sat ştiu deja cum decurg lucrurile şi puţini sunt cei care încearcă să treacă de cordonul menit să ţină departe procesiunea.

După ce o broşură de la Chevron este ridicată şi arsă în urale, sătenii se întorc încet către casele lor în lumina slabă, prin cărările lungi şi înzăpezite.

Maria este o excepţie. Ducând nişte lumânări lungi sub braţ, ea îşi croieşte calea drum de cordon, către o troiţă ce a fost construită la câţiva metri de gardul ce înconjoare locaţia operaţiunilor de fracturare.

Un crucifix nou îl ilustrează pe Iisus crucificat deasupra unei coline sub care se află un craniu şi nişte oase încrucişate. Combinând imaginarul ecologist cu iconografia religioasă, mesajul este clar. Conflictul fracturării hidraulice în Pungeşti este înconjurat de ardoare religioasă şi pasiune.

Fereşte-ne de necazuri

Sub privirea atentă a forţelor de ordine, bătrâna aprinde lumânările stând în genunchi, ocrotind flăcările firave de vântul îngheţat, în vreme ce se roagă în şoaptă către Sfânta Paraschiva.

„Nu ne părăsi, fereşte-ne şi eliberează-ne de necazurile pe care le-au adus asupra noastră aici”, şopteşte ea. La câţiva metri depărtare, construcţia rampei continuă. Deocamdată.

 Acest articol a fost realizat de Jim Wickens şi Paraic O’Brien.

Traducere realizată de UVT.