teza-doctorat-kovesi

Portalul PLAGIATE.RO, creat de una dintre cele mai importante Asociaţii care contabilizează apetitul pentru plagiat al autorilor români, a urcat pe site dovezile privind plagiatul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, scrie b1.ro

Deşi iniţial, după autodenuţul lui Sebastian Ghiţă în acest caz, Asociaţia anunţa că confirmă plagiatul tezei lui Kovesi, indicând trei cărţi din care s-ar fi copiat, acum aceştia au urcat pe site nu mai puţin de 11 lucrări din care şefa DNA şi-ar fi însuşit zeci de pagini.

Pe acest portal au fost urcate, de-a lungul timpului, zeci de dovezi privind plagiatul în instituţiile publice din România. Printre politicienii care au ajuns pe plagiate.ro cu lucrările lor se numără, printre alţii, fostul premier Victor Ponta, dar şi unica şefă a liberalilor, Alina Gorghiu. Acum, lângă aceştia, a poposit la loc de cinste şi teza şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

captura-plagiate-ro

captura-plagiate-ro

captura-plagiate-ro