Cancelarul german Angela Merkel si presedintele tarii, Joachim Gauck, vor participa la manifestatia organizata marti, la Berlin, de asociatii musulmane, pentru condamnarea atacului care a vizat revista Charlie Hebdo, anunta Mediafax. „Prin participarea la manifestatia de marti vom transmite un semnal foarte puternic”, a declarat Merkel dupa intrevederea pe care a avut-o cu premierul Turciei, Ahmet Davutoglu. „Presedintele Joachim Gauck va rosti un scurt discurs, iar eu voi fi prezenta in calitatea de cancelar; vor fi si alti membri ai Guvernului”, a adaugat Merkel.
Marsul este organizat de Consiliul Central al Musulmanilor (ZMD) si de Asociatia Comunitatii Turce din Berlin (TGB), in favoarea unei „Germanii deschise si tolerante”, „pentru libertatea religioasa si de opinie”.
Sloganul manifestatiei va fi „Teroarea nu este in numele nostru”, au declarat organizatorii.
sursa hotnews.ro