DUDAREGE

Cei care spuneau că în Casa Regală dictează securiștii au acum încă o confirmare. Și, ceea ce se spunea pe la colțuri, că Regele Mihai și-a primit o parte din bunuri doar după ce s-a perfectat nunta prințesei Margareta cu Radu Duda, străjerul amplasat de securiști lângă fostul ocupant al Tronului, capătă din ce în ce mai mare contur de adevăr. Înlăturarea intempestivă și cu explicații laconice a prințului Nicolae, cel care fusese adus pentru a deveni moștenitor al Coroanei este un semn de tupeu și nesimțire al SISTEMULUI. Regele are 94 de ani. Probabil că devenise urgentă preluarea puterii înainte de moartea sa… Prezența la masa la care s-a luat decizia a unui politruc cu trese ca Mihnea Constantinescu spune aproape tot…

„Cred că noi, monarhiştii, sinceri slujitori ai Coroanei, trebuie să aflăm ‘probele’ incriminării Principelui Nicolae. Mă simt consternat în urma deciziei Regelui de a retrage Principele, atât de îndrăgit de români, de la succesiunea Casei Regale. Suveranul a luat hotărârea după prezentarea fireşte a unor anumite probe, culese, probabil, cu metode specifice. Nu pot să cred că Regele Mihai doreşte să încheie ciclul dinastic la Principesa Margareta şi Principele Radu. ‘Ceva e putred în Danemarca.’ Am refuzat să intru în direct la trei televiziuni. Nu-mi permit să-mi judec Regele. Mâna serviciilor secrete se vede din Alaska”, scrie Marius Ghilezan pe Facebook. Marius Ghilezan este unul dintre monarhiștii fervenți, care nu s-a abătut, cum au făcut-o mulți, mulți alții în ultimii 26 de ani.

Omul SISTEMULUI, lângă Rege, la momentul luării deciziei

Regele Mihai a decis sa-l excluda pe nepotul sau, principele Nicolae, din linia de succesiune la tron, pe 1 august, in cadrul unei intalniri la resedinta din Elvetia la care au participat membrii Consiliului Regal Ioan Luca Vlad, Mihnea Constantinescu, principele Radu Duda si in absenta chiar a lui Nicolae. Familia Regala a publicat fotografii „cu Majestatea Sa stand pe scaun in capul mesei”, inconjurat de sfatuitorii sai, si „atunci a fost momentul cand decizia a fost luata”, a declarat pentru HotNews.ro consilierul Casei Regale Ioan Luca Vlad. Nimeni nu s-a opus excluderii lui Nicolae.

Familia Regala a publicat pe site-ul romaniaregala.ro mai multe fotografii de la sedinta din 1 august 2015 a Consiliului Regal, in cadrul careia Regele Mihai a decis sa-i retraga nepotului Nicolae titlul de „Principe al Romaniei” si sa-l excluda din Linia de Succesiune la Coroana Romaniei. De la decizie a lipsit chiar Principele Nicolae.

Fotografiile il infatiseaza pe Regele Mihai, alaturi de Principele Radu, de consilierul Casei Regale Ioan Luca Vlad si de Mihnea Constantinescu – ambasador cu insarcinari speciale pentru securitatea energetica, fost purtator de cuvant al premierului Petre Roman, fost consilier al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Nastase, Calin Popescu Tariceanu si Victor Ponta.

In acelasi set de fotografii, publicat pe 5 august 2015, pe langa momentul deciziei excluderii Principelui Nicolae sunt surprinse si momente care ii infatiseaza pe Principele Radu, Principesa Margareta si Mihnea Constantinescu la masa intr-un restaurant, zambitori, langa Regele Mihai, intr-o atmosfera relaxata, desi sunt realizate in zilele de 29 iulie-3 august, deci in preajma datei la care unul dintre membrii Casei Regale a primit o lovitura. 

Imaginile sunt insotite de urmatorul mesaj: „In zilele de 29 iulie – 3 august, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare si Principele Radu au vizitat pe Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, in Elvetia. Majestatile Lor petrec intreaga vara la resedinta elvetiana, urmand sa decida asupra programului de calatorii din a doua jumatate a anului. In luna septembrie, Regina Ana va aniversa varsta de 92 de ani, iar la 25 octombrie, Regele Mihai va implini 94 de ani”.

Cine este Mihnea Costantinescu

Diplomat de carieră cu mare ,,experienţă”, Mihnea Constantinescu a ocupat, printre altele, în perioada 1992- 2012, postul de director de cabinet şi consilier al prim-miniştrilor : Theodor Stolojan, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta.

Constantinescu a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman, între 1990 şi 1991. De asemenea, a mai fost director de cabinet şi consilier al mai multor miniştri printre care Andrei Pleşu şi Mişu Negriţoiu.

În 2012 a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfăşurându-şi activitatea în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului. Ulterior, Constantinescu, a fost eliberat din funcţie la cererea sa şi şi-a reluat activitatea ca ambasador cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică.

HotNews.ro l-a contactat pe consilierul Casei Regale Ioan Luca Vlad, pentru a afla detalii despre momentele surprinse in aceste fotografii. Pana la ora publicarii acestui articol, Mihnea Constantinescu nu a putut fi contactat. 

Rep: Decizia a fost luata in cadrul vizitei facute in perioada 29 iulie – 3 august de Principesa Mostenitoare si Principele Radu la Regele Mihai si Regina Ana, in Elvetia?
Ioan Luca Vlad: Da. Sunt pozele cu Majestatea Sa stand pe scaun in capul mesei, atunci a fost momentul cand decizia a fost luata. Fotografia aceea este chiar din 1 august.

Rep: Cine a facut propunerea?
Ioan Luca Vlad: Nu vorbim despre asta. Regele a avut o perioada lunga de discutii inainte. Aceasta decizie a fost luata pe 1 august la acea intalnire, dar ideea era demult in inima Regelui, atunci si-a exprimat-o. Am facut draftul, Consiliul Regal, din care face parte si domnul Mihnea Constantinescu, Principele Radu, Principesa Margareta si alte persoane cu care ne-am consultat la distanta. In cadrul Consiliului Regal se fac consultari prealabile, pentru a vedea efectele. Este o comunicare.

Am facut draftul deciziei si al comunicatului de presa. Documentul principal a fost semnat de Majestatea Sa Regele, dar ambele au fost vazute si aprobate de Majestatea Sa. Nu e ceva care sa fi trecut pe langa, sa fi omis in procesul acesta decizional.

Majestatea Sa era intr-o stare extraordinara, vorbim despre un om cu o capacitate de a reactiona si a lua decizii fantastica pentru varsta de 94 de ani. A luat aceasta decizie in deplina cunostinta de cauza si a cerut sa o respectam si sa o prezentam ca atare.

Rep: A fost cineva care s-a opus excluderii Principelui Nicolae sau care a formulat o alta opinie decat cea finala?
Ioan Luca Vlad: Din cate am eu cunostinta, nu a fost nimeni din Consiliul Regal. Dar Consiliul Regal face doar niste sugestii, Regele este singurul care ia decizia. Putea ca in Consiliul Regal sa fie membri care sa zica nu, desi nu au fost, si tot Majestatea Sa era cel care decidea.

Rep: Cati membri are Consiliul Regal si cine sunt acestia?
Ioan Luca Vlad: Consiliul Regal este format din 8 persoane, dar este o chestiune confidentiala, un instrument cu care lucreaza Regele. Atat Mihnea Constantinescu, cat si eu, Principele Radu si Principesa Margareta sunt membri in Consiliul Regal.

Rep: Cum se intra in Consiliul Regal?
Ioan Luca Vlad: Strict prin numirea de catre Regele Mihai a unor persoane care au lucrat de mult timp alaturi de Majestatea Sa, in special la nivelul de consiliere personala, si care sunt oameni din toate categoriile socio-profesionale, oameni cu experienta masiva aflati in special spre sfarsitul carierei, care pot da un sfat intelept. Eu sunt o exceptie totala.

Rep: De cand au inceput discutiile care au dus la excluderea principelui Nicolae din linia de succesiune la tron?
Ioan Luca Vlad: Nu exista o data exacta. Asemenea semne de intrebare se ridica la un moment in gand, apoi se si verbalizeaza. Nu exista o data certa. Majestatea Sa a observat si, la un moment dat, a decis sa ia aceasta decizie, cu motivarea ca se gandeste la viitorul Casei Regale atunci cand Nicolae ar fi urmat sa vina la succesiune, dupa incheierea domniei Principesei Margareta.

Rep: Vorbim de un interval de un an, in interiorul caruia s-au discutat aceste lucruri?
Ioan Luca Vlad: Nu vreau sa fac o estimare care nu-si are locul. Eu nu stiu ce a discutat in trecut cu Principele Nicolae. Stiu ca in ultima perioada s-a ridicat aceasta problema si s-a decis pe 1 august.

Rep: Nemultumirile au fost ridicate de Principele Radu si Principesa Margareta?
Ioan Luca Vlad: Prefer sa nu deschid o cutie a lucrurilor care sunt private pentru Familia Regala.

Rep: De ce discutiile s-au dus in lipsa Principelui Nicolae?
Ioan Luca Vlad: Pentru ca era plecat din tara, intr-o calatorie deja programata. El a fost informat ulterior.

Rep: Dar vizita aceasta a Principesei Margareta si a Principelui Radu, la care ati participat si dumneavoastra, la Regele Mihai era planificata?
Ioan Luca Vlad: Vizita altetelelor lor regale este normala la parintii Principesei. A noastra nu era, dar am fost acolo pentru aceasta discutie. Am fost invitati sa participam.

Rep: Au existat discutii si cu Nicolae, i s-a spus care sunt plangerile la adresa lui?
Ioan Luca Vlad: Termenul de plangere este nepotrivit, dar s-a discutat despre decizia Majestatii Sale, a fost informat si despre momentul in care urma sa fie facuta publica. Nu stiu ce a discutat in familie, imi inchipui ca Majestatea Sa a discutat si direct, s-au si vazut in Elvetia relativ recent. Nu sunt lucruri publice. Se discuta in familie.

Rep: De ce este la discutii Mihnea Constantinescu, care sunt legaturile formale sau informale cu Casa Regala?
Ioan Luca Vlad: Este membru al Consiliului Regal, din momentul 2008 sau 2009.

 

Cititi articolul integral pe comisarul.ro

7 COMENTARII

  1. Securitatea, cancerul cu metastaze al Romaniei, trebuie sa fie peste tot… O Duda la curtea regelui Mihai…

  2. Duda este ,,pionul” operatiunii Monarhia! Cred ca asta a fost misiunea lui de la inceput. Arta cere sacrificii, deh!

  3. Nu mi-a placut niciodata acest Duda. Totdeauna afiseaza un zambet artificial, este prefacut, vag si mieros, aproape libidinos in exprimari incat ma surprinde cum a reusit sa intre in gratiile suveranului Mihai. Numai Margareta, fiica suveranului, este de vina ca a acceptat sa I se bage pe gat acest sot parsiv ale caror intentii sunt greu de descifrat. Cert este ca urmareste , ca in calitate de print consort, sa conduca Casa Regala fiind umbra activa a Margaretei cand, dupa decesul suveranului va deveni seful Casei Regale si sa dispuna de toate averile acesteia (cca.80 de milioane euro ). Ex printul Nicolae era alegerea fericita la succesiunea tronului regal in perspectiva trecerii la monarhie. Tanar, cu sange albastru (cum se zice), charismatic, educat si diplomat, deja era acceptat de poporul roman si oficialitati, de opinia publica nationala si straina. Acest print este opusul lui Duda din toate punctele de vedere. Duda, acest Iago infiltrat in Casa regala, manat de ambitii care depasesc statutul lui social cred ca se afla la luarea acestei decizii neverosimile de catre regale Mihai, profitandu-se de varsta foarte inaintata a acestuia (94 ani) cand psihicul, in profunzimea lui poate fi influentat si creerul spalat de catre profitori. Si astfel odata cu decesul regelui Mihai se va allege praful de ceea ce s-a numit ca de revenirea la monarhie nici nu mai poate fi vorba. Va intra in joc apoi, spolierea membrilor Casei Regale de averile stranse de predecesorii regelui Mihai de-a lungul secolelor. Excroci si delatori se vor gasi mereu mai ales ca cei mai multi au deja multa experienta in acest domeniu.

  4. Ce sinistri sunt! Se stie, nu se stie, regele, numai el stie! Senta, Majestà, vaff’…..tu si ai tai si ceilalti sinistri demni ca gandire de epoca pietrei neslefuite ! Suntem in sec 21 ! Astia , cu asemenea psihologie, vor sa ne conduca ca si cum am fi oi!

  5. Parerea mea este ca Duda e capul rautatilor. El a adus pe securisti in anturajul Casei Regale. Acum are o pozitie din care poate dicta. Pacat ca MS Regele Mihai a fost „tzepuit” de ginerele sau un veritabil Caiafa.

  6. Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala.
    -Proiectul este lansat de curand si are mari perspective.
    -NU este necesara niciun fel de experienta!
    -Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.
    -Lucrati intr-un mediu placut, proactiv.
    -Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic.
    -Oferim sanse reale de avansare in cariera!
    -Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale.
    -Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
    -Programul de lucru este flexibil.
    -Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
    -Sunt suficiente studiile medii.
    -Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. -Solicitati acum mai multe detalii la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

  7. Asa este! „Regele Mihai” daca tot a tradat o data a mai facut-o inca o data; ca „asa-i in tenis”! Trist destin pentru un om fara caracter! Tot el este cel care a fost de acord ca MARESALUL ANTONESCU sa fie asasinat in urma „judecatii poporului”!
    Daca s-ar fi facut contabil, poate pleca din lumea asta mai onorabil.

Comentariile sunt închise.