aliens

Teoria cercetătorului suedez face referire la o aşa-numită specie ,,postumană”, scrie  councilchronicle.com, citat de descopera.ro

Potrivit unei teorii care începe să devină din ce în ce mai populară, omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştri. Numeroase personalităţi, printre care se numără şi antreprenorul american Elon Musk, susţin că Universul nu este altceva decât un joc de Sims, iar existenţa oamenilor este manipulată de extratereştri sau de oameni de ştiinţă foarte inteligenţi.

Teoria nu este de dată recentă. Ea este bazată pe o idee formulată de  Rene Descartes în secolul al 16-lea . Desigur, ştiinţa nu a fost foarte avansată la acea vreme, motiv pentru care filosoful francez susţinea atunci că întreaga lui realitate este manipulată, de fapt, de un demon.

Astăzi, personalităţile care activează în domeniile ştiinţifice, cum este cazul lui Elon Musk, au mai multă influenţă decât filosofii francezi care au trăit în urmă cu peste 200-300 de ani. CEO-ul Tesla Motors şi SpaceX nu a preluat însă ideea simulării de la marii gânditori ai Iluminismului sau de la precursorii acestora, ci a aflat de această ipoteză studiind scrierile lui Nick Bostrom, profesor de filosofie în cadrul Universităţii Oxford.

În anul 2003, Bostrom şi-a publicat teoria, ce se baza pe următoarele trei argumente principale:

– Este foarte probabil ca specia umană să dispară înainte de a evolua în aşa-numita specie ,,postumană”;

– Este improbabil ca orice civilizaţie ,,postumană” să poată simula de un număr de ori propria evoluţie istorică;

– Este aproape sigur că trăim într-o simulare computerizată.

Al doilea argument pare să fie cel mai convingător. Deşi este adevărat că cel puţin o parte a speciei noastre este interesată de simulări computerizate (putem lua ca exmplu succesul jocurilor Sims), evenimentele care s-au petrecut în urmă cu câteva miliarde de ani nu par a fi atât de fascinante pentru cei care petrec ore în şir în faţa computerului explorând lumea virtuală.

Deocamdată, oamenii de ştiinţă nu pot demonstra dacă Universul în care trăim este o doar o simulare computerizată sau, din contră, el există în starea cunoscută în momentul de faţă. Cu toate acestea, tot mai mulţi cercetători atrag atenţia asupra pericolului pe care îl poate provoca în viitor inteligenţa artificială.