ciolos-ghinea - fonduri-europene

Demisia forțată a lui Victor Ponta și aducerea tehnocraților reprezintă unul dintre cele mai controversate momente politice din ultimii ani. Europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Pașcu, lansează o ipoteză incendiară: el susține că Ponta a fost mazilit pentru că începuse să atragă fonduri europene, iar de la Bruxelles se dorea tocmai contrariul, potrivit stiripesurse.ro

V-ați gândit la ipoteza ca plecarea guvernului Ponta si venirea guvernului „tehnocrat” numit de la Bruxelles a fost determinata de chestiunea fondurilor europene? Adică, banii alocați Romaniei, de care Basescu nu s-a atins, trebuiau sa se întoarcă înapoi la cei care ni i-au pus la dispoziție (țările mai bogate din UE). Ori, tocmai spre sfârșitul ciclului 2007-2014, guvernul Ponta începe sa ii acceseze accelerat, printre altele, inclusiv prin simplificarea birocrației interne.

Pleacă guvernul Ponta si vine guvernul „tehnocrat” care, imediat, oprește accesarea fondurilor europene, inclusiv prin ridicarea barierelor birocratice interne!? Degeaba atrage atenția comisarul Corina Cretu, ca, daca-i ordin, cu plăcere! E doar o ipoteza, care se impune de la sine in condițiile in care cea mai mare deosebire intre cele doua guverne este in domeniul cheltuirii fondurilor europene”, scrie Ioan Mircea Pașcu.