BITACORA-ZIKA-2

Un turist danez care a vizitat America de Sud şi Centrală a fost diagnosticat cu febră Zika, unul dintre cazurile raportate în Europa, informează site-ul The Local, citat de Mediafax.

Este vorba despre un bărbat tânăr, deci nu cineva care este supus riscului ca fetusul să dezvolte probleme”, a precizat Lars Ostergaard, şeful departamentului de boli infecţioase al spitalului universitar din Aaarhus.

Virusul Zika purtat de ţânţari din specia Aedes este considerat a fi responsabil de malformaţiile cu care se nasc unii copii – au capul subdezvoltat, ceea ce cauzează probleme majore de dezvoltare, conducând chiar şi la moartea acestora.

Cazurile de infectare cu virusul Zika au căpătat amploare în America, în condiţiile în care doar 4.000 au fost raportate în Brazilia din noiembrie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că virusul urmează să se răspândească în toate ţările din Americi, în afară de Canada şi Chile.

Şi în Marea Britanie s-au înregistrat cazuri de febră Zika, fiind vorba de turişti care s-au întors din America de Sud.

Danezul s-a prezentat la spitalul universitar din Aarhus, prezentând simptome asemănătoare răcelii. În urma testelor efectuate marţi seară, s-a confirmat că bărbatul este purtător al virusului Zika. Starea sa generală a fost evaluată de medici ca fiind bună, motiv pentru care a fost externat din spital.

Ostergaard a precizat că ţânţarii din specia Aedes, care sunt purtători ai virsului, nu au fost găsiţi în Danemarca, astfel că nu există niciun risc de răspândire a virusului. Cu toate acestea, au existat două cazuri în care virusul s-a răspândit prin contact sexual.