Aproape trei sferturi dintre antreprenorii români consideră că taxele şi impozitele reprezintă principalul obstacol pe care l-au întâmpinat până în prezent în derularea afacerii, iar aproape jumătate dintre cei intervievaţi apreciază că birocraţia este prea mare la deschiderea unei firme, arată un sondaj iVox, efectuat la cererea Băncii Româneşti, în perioada 28 aprilie – 15 mai 2014.
Potrivit sondajului, aproape 50% dintre antreprenori se autofinanţează atunci când îşi demarează o afacere şi doar 12,4% dintre firmele care au participat la sondaj au apelat la o finanţare de la o bancă, în timp ce 9% dintre respondenţi au beneficiat de ajutorul unui ‘business angel’, partener sau fond de investiţii, în timp ce aproape o treime dintre cei care şi-au deschis o afacere au apelat la banii părinţilor, rudelor sau prietenilor.
La studiul online au participat 419 respondenţi care administrează sau deţin firme cu cifre de afaceri de până la 500.000 euro pe an.
‘Cei mai mulţi dintre români reclamă politica fiscală din România ca fiind o mare piedică în derularea afacerilor lor. Aceştia şi-ar dori de la autorităţi un mediu fiscal prietenos şi o reducere a birocraţiei. Finanţarea afacerilor reprezintă un punct important pe agenda antreprenorilor, iar Banca Românească vine în ajutorul lor cu produse dedicate nevoilor fiecăruia, precum credite de investiţii, linii de credit sau scrisori de garanţie bancară’, arată Bogdan Caraghiaur, managerul Departamentului de Întreprinderi Mici din BR.
Întrebaţi ce tip de finanţare ar avea nevoie de la o bancă, peste 40% dintre respondenţi au declarat că le-ar fi necesar un credit pentru investiţii, o treime au menţionat o linie de credit, iar peste un sfert au indicat că şi-ar dori un credit pentru cofinanţarea proiectelor europene.
Antreprenorii spun că la o finanţare bancară cel mai mult i-ar tenta o dobândă cât mai avantajoasă (70,7% dintre respondenţi), lipsa comisioanelor (66,2%) sau facilităţi suplimentare, precum o dobândă mai bună la depozite, produse mai sofisticate, asistenţă juridică (34,3%).
Peste o treime dintre participanţii la studiu au acumulat deja 5 ani de experienţă în business, 2 din 10 respondenţi au o experienţă de 3 până la 5 ani, în timp ce aproape 3 respondenţi din 10 sunt doar la începuturile antreprenoriatului, cu o experienţă de 1 până la 3 ani.
Sondajul arată că cei mai mulţi antreprenori români, respectiv peste 71%, au pornit un business din dorinţa de a îmbunătăţi un serviciu sau bun de care s-au folosit într-un anumit moment în viaţă. Peste 20% au demarat o afacere în urma unei idei preluate de la părinţi, rude sau prieteni.
Banca Românească a alocat un buget de 50 de milioane de euro pentru finanţarea sectorului IMM, în 2014.
În octombrie 2003, National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al băncii.