RISE Moldova publică primul set de documente obținut din scurgerea globală #PanamaPapers, care arată legăturile offshore ale ex-premierului moldovean Ion Sturza cu miliardarul român Dinu Patriciu, cu fiul fostului ambasador al Norvegiei în Rusia, dar și cu primul director al filialei Rompetrol la Moscova.
RISE Moldova este partenerul pentru Republica Moldova al proiectului de investigație global #PanamaPapers, coordonat de The International Consortium of Investigative Journalists. Documentele secrete aparțin casei de avocatură Mossack Fonseca, una dintre cele mai mari creatoare de companii paravan și structuri offshore în spatele cărora se ascund adevărații beneficiarii și bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spălare de bani, evaziune fiscală, mită și multe alte inginerii financiare.
Sturza și Rompetrol Group
Ion Sturza, ex-premier și politician moldovean s-a retras în 2002 din politică, devenind partenerul de afaceri al miliardarului român Dinu Patriciu, decedat în 2014, la acea vreme director general al Rompetrol Group, o societate petrolieră multinațională cu majoritatea activelor în România, Franța, dar și Ucraina, Georgia, Republica Moldova.
Sturza a făcut o carieră de invidiat la Rompetrol, unde a activat din 2002 până în 2009. În 2005, Grupul Rompetrol anunță deschiderea reprezentanței sale la Moscova, în subordinea lui Ion Sturza, care deținea funcția de vicepreședinte de Dezvoltare Rompetrol pentru Rusia și Comunitatea Statelor Independente. Detalii, AICI
Director al reprezentanței Rompetrol din Moscova a fost numit Constantin Lutsenko, care lucrase anterior la o serie de companii importante din Rusia, printre care Gazprom și Novochimtrans, dar și alte companii din domeniul petrolier și petrochimic din Statele Unite ale Americii și Germania.
Afaceri moldo-româno-ruse din offshore
Sturza și Lutsenko nu erau doar subalternii lui Patriciu la Rompetrol. La doar câteva luni de la fondarea biroului Rompetrol la Moscova, în august 2005, cei trei devin parteneri de afaceri în offshore-ul Markside Holdings Limited, companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice, paradis fiscal care nu oferă acces la informațiile din registrul companiilor.
După șapte ani de activitate, compania este lichidată. Decizia a fost luată la adunarea acționarilor din 2012, secretar al adunării fiind ales Ion Sturza, care a și semnat decizia de lichidare.
Precizăm că Sturza este cel care a participat în 2007 la negocierea şi vânzarea a 75% din capitalul Rompetrol Group către firma de stat kazahă KazMunaiGaz (KMG), iar în 2009, a celuilalt pachet de acțiuni de 25%. În urma acestei tranzacții kazahii au obținut acces la două rafinării din România: Petromidia de la Marea Neagră și Vega din Ploiești, dar și a terminalului maritim Midia, din Năvodari.
Tranzacția l-a propulsat pe Patriciu în liga miliardarilor, devenind cel mai bogat român. Patriciu a decedat de cancer în 2014, la vârsta de 64 de ani.
În 2009, când Rompetrol-ul este preluat în totalitate de kazahi, Sturza pleacă din funcția de vicepreședinte și membru al Consiliului de administrare al Rompetrol Group și devine președinte al fondului investițional Fribourg Capital, o companie din Luxemburg, prin intermediul căruia a lansat mai multe afaceri în România și Republica Moldova. Detalii, AICI
Citiți mai mult pe rise.md
#PanamaPapers, scurgerea masivă de documente a fost analizată de peste 370 de jurnaliști din 78 de țări. Documentele aparțin Mossack Fonseca, o influentă firmă de avocatură și de servicii juridice, cu sediul central în Panama și cu filiale în peste 35 de țări.