Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să intensifice măsurile pentru combaterea terorismului, în contextul riscurilor comiterii unor atentate de către reţeaua Al-Qaida sau de indivizi radicalizaţi, avertizează surse din cadrul serviciilor de spionaj şi politicieni.
„Există motive de preocupare şi pentru a fi extrem de vigilenţi”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate, sub protecţia anonimatului.
„Reţeaua Al-Qaida este slăbită, dar poate organiza un atac contra Occidentului pentru a demonstra că încă există. Aceste preocupări sunt împărtăşite de serviciile de informaţii, în special de către MI5” (Serviciul britanic de informaţii interne), adaugă oficialul.
„Mă tem de un atac de amploare comis de Al-Qaida. Însă cea mai mare ameninţare este terorismul individual”, confirmă eurodeputatul francez Arnaud Danjean, fost membru al serviciilor de spionaj.
„Problema cu grupul terorist Stat Islamic nu este că ar comite vreun atentat, ci că îi inspiră pe alţii”, adaugă Danjean, avertizând că există în continuare riscul unor atentate precum cele din Franţa, soldate cu 17 morţi.
Potrivit serviciilor de spionaj, peste 3.000 de europeni radicalizaţi au devenit membri ai grupurilor teroriste din Siria şi Irak.
Uniunea Europeană este pe cale de a elabora un plan pentru combaterea terorismului, care va fi analizat pe 29-30 ianuarie, la reuniunea miniştrilor de Interne şi ai Justiţiei.
sursa: mediafax.ro