Întîi și-au arătat colții, acum au mușcat.
Cînd Răzvan Burleanu nu și-a onorat promisiunea de a reduce la două numărul mandatelor președintelui FRF, bărbatul de 29 de ani a făcut dovada unei pofte de putere îngrijorătoare. Din voința lui, Adunarea Generală a votat trei mandate și așa a rămas.
Semne existau.
Cînd îmbraci atît de repede treningul echipei naționale ca să sprijini un gard, privind în gol la antrenament.
Cînd o iei la fugă ca Phileas Fogg neratînd nici o ocazie de seminar sau congres FIFA, UEFA și Salvați Balenele Fotbalului.
Cînd începi să declari ce e frumos și ce nu într-un sport pe care nu-l cunoști cu adevărat pentru că n-ai trăit în el.
Cînd faci toate acestea ca președinte abia ales e semnul că ți-ai găsit jucăriile. Apoi le strîngi la piept și nu vrei să le mai dai nimănui 15 ani în loc de 10. Ce urmează?
Inevitabil, prețul. Îi satisfaci pe cei care nu doar că te-au ales inițial, ci au și închis ochii la schimbarea tabloului promis. Burleanu face precum pictorul renascentist căruia Biserica îi comandase Cina de Taină. Artistul a pus fazani pe masă și mai mult vin în pahare decît trebuia. Cînd comanditarii s-au încruntat, “Păi așa ne-am înțeles?”, el a zis că nu a pictat un tablou religios, ci o masă oarecare, o petrecere de veche și veselă familie venețiană.
Ca să-i facă pe preoții cluburilor să tacă, Burleanu le-a oferit ceea ce nici Sandu și nici Dragomir n-au îndrăznit. Printr-o decizie a Comitetului Executiv, neaprobată de Adunarea Generală că nu e nevoie, scuze de complicații, dar întotdeauna abuzurile s-au simțit rău în prezența faptelor exacte, cluburile au primit permisiunea de a insera în contracte dreptul de a rezilia unilateral înțelegerile cu jucătorii.
Disproporția e evidentă. Dacă nu mai au bani, cluburile pot scăpa oricînd de jucători. În schimb, dacă își găsesc un aranjament mai bun, jucătorii nu-l pot fructifica decît plătind o despăgubire cluburilor. Unii sînt dezlegați de obligații, ceilalți nu!
E genul de asimetrie nedemocratică pe care instanțele, sportive și civile, o vor desființa, însă pînă atunci mai trece timp, cine știe?, o fi nevoie de alte alegeri în urma încurcăturilor legale, mai bine să-i ții aproape pe șefii de cluburi. “Treaba asta nu rezistă nici cinci minute, dar o facem!”, le-ar fi spus secretarul Ligii, fost jurist al FRF. Păi dacă ține exact alea cinci minute în care Burleanu va fi reales, e suficient.
Răzvan Burleanu merge pe un drum periculos. Nu se pune problema că va sta el 15 ani la FRF, e o naivitate să spere așa ceva, ci că riscă mult mai mult decît o nealegere. Pe vremea cînd era tînăr președinte de Federație, Sandu îl avea lîngă el pe Mircea Angelescu. Nu doar că acesta îl domina pe Nașul, dar îl și obliga să nu treacă o linie roșie. Și acum mi-l amintesc pe Angelescu strigînd șefilor de club de la pupitrul Adunării Generale: “Lăsați prostiile, trebuie să ne plătim impozitele la buget!”. Sala murmura, însă nimeni n-avea curajul să-l contrazică pe Angelescu.
Au trecut 20 de ani și nu mai vor să-și plătească nici jucătorii, în visul lor de mărire transformîndu-i pe aceștia în fazani.
Sursa: tolo.ro
D-le Tolontan!D-l Burleanu n-a jucat fotbal,dar d-voastra ati jucat,ca le stiti,asa,pe toate?Chiar le stiti,nu sunt ironic.Pentru ca,fotbalul se vede mai bine de sus decat din teren.Chiar si cei din teren il vad diferit.De aceea,dintre fotbalisti,portarii,fundasii si mijlocasii ajung,in proportie mai mare decat inaintasii,buni sau foarte buni antrenori.Portiunea de teren pe care actioneaza ei este mult mai intinsa decat cea a atacantilor.Cand mingea se afla in jumatatea adversa,ei neputand juca,privind,tzes scenarii cu traseiele ideale ale mingii.Si mai grava este situatia pentru genii(sau cei mai buni),evidenta o dovedeste,acestia stiind cel mai bine ce au ei de facut cu mingea,nu-i prea intereseaza ce trebuie sa faca ceilalti.Dar,apoi,cand vor fi antrenori,imaginea de ansamblu a terenului(a jocului)le cam lipseste,este cam prea teoretica.Pentru conformitate,va scrie un impatimit al fotbalului,acum locuitor al unui oras banateano-crisanean,de curand iesit la pensie,dar care,in copilarie si,apoi,in tinerete,am jucat fotbal,in Craiova,cu Silviu Stanescu(in cartierul nostru,se juca fotbal cate 10-12 ore pe zi,noi-eu si Silviu,cei mai buni,am ramas la fel de modest!?,faceam „alegerea”),cu Oblemenco(la fel,strict adevarat),cu Florescu(Paiatze) de la Electroputere,si atatia altii,la fel de talentati.Atunci era greu sa alegi intre o profesie ocupationala si sport.Eu,ca si atatia altii,am ales practicarea unei profesii.D-le Tolontan,am palavragit atata,si va multumesc ca mi-ati dat ocazia,pentru a sustine ideea ca fotbalul-ca si alte sporturi-nu trebuie lasate,neaparat,numai pe mana fostilor sportivi.Solutia de compromis este cea mai buna,fiecare vine cu viziunile sale.
Comentariile sunt închise.