Sute de clădiri din București s-ar putea prăbuși în cazul unui seism mai puternic, iar alte peste 1.600 ar putea suferi avarii grave.
Primăria Municipiului Bucureşti a actualizat, la 31 ianuarie 2013, lista imobilelor cu risc seismic din Capitală. Conform noilor date, 190 de imobile din Capitală prezintă PERICOL PUBLIC, având risc ridicat de prăbuşire la cutremur la intensităţile corespunzǎtoare zonelor seismice de calcul.
Lista publicată pe site-ul Primăriei conţine 183 de imobile expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de RISC SEISMIC, corespunzând construcţiilor cu risc ridicat de prăbuşire la cutremure având intensităţile corespunzătoare zonelor seismice de calcul.
Lista include şi 302 imobile încadrate în clasa a II-a de risc seismic, clădiri la care probabilitatea de prăbuşire este redusǎ, dar la care sunt aşteptate degradări structurale majore la producerea unui cutremur, 70 de clădiri încadrate în clasa a III-a de risc seismic (construcţii la care sunt aşteptate degradǎri structurale care nu afecteazǎ semnificativ siguranţa structuralǎ, dar la care degradǎrile elementelor nestructurale pot fi importante) şi 6 imobile încadrate în clasa a IV-a de risc seismic (construcţii la care rǎspunsul seismic aşteptat este similar celui corespunzǎtor construcţiilor noi, proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare).
De asemenea, 1632 de clădiri sunt încadrate în categorii de urgenţe, dar neîncadrate în clasa de risc seismic corespunzatoare, iar 30 de clădiri au fost consolidate.
Lista actualizată a imobilelor ce riscă să se prăbuşească la cutremur este disponibilă AICI.
zona Romaniei este descarcata. Care cutremur? Iar incepem?
Cate cladiri au fost consolidate in ultimii 5-6 ani ?
Si cui ii pasa?
Senatorului si deputatului din colegii?
Ministrului Dezvoltarii?
Primului Ministru?
Primarului de sector?
Primarului Capitalei?
Prefectului?
Dar,stie cineva cine sunt ASTIA?
Locatarii din aceste zone de risc sa se roage ,ca intr-un cataclism de mari proportii sa isi aiba conducatori lucizi si cu singe rece,educati pentru situatii de criza..
Comentariile sunt închise.