spaga-mita-euroOdata cu criza refugiatilor, se dezvolta si afaceri ilegale in care sunt implicati si romani.

Un tanar din Timis, care a gasit un anunt de angajare ca sofer pe ruta Budapesta – Viena, a aflat ca ar trebui sa transporte refugiati. Presupusul angajator i-a spus ca se ocupa cu traficul de migranti si ii promitea bani multi, scrie stirileprotv.ro.

„Cautam sa ne intarim echipa si nu cerem experienta, doar permisul tip B. Munca se face in Ungaria pana in Austria de 3 ori pe saptamana.”

Asa suna anuntul pe internet, iar tanarul a stabilit o intalnire cu presupusul angajator. A incercat sa filmeze discutia dar, la un moment dat, s-a speriat si a pus telefonul in buzunar, lasand functia de inregistrare activata.

Cand s-au intalnit, cel care postase anuntul i-a spus ca este vorba, de fapt, despre transport de migranti.

„Eu lucrez cu migranti. Avem norocul ca abia acum a inceput munca. Muncesti cu baietii mei, acolo, in Budapesta.”

Barbatul ii spune soferului ca exista si riscuri, insa el se angajeaza sa il fereasca de controale si politie.

Angajator: „Hai sa vorbim despre riscuri. Stii ca e spatiu Shengen, n-ai frontiera, n-ai politie, eu vin intotdeauna in fata voastra. Eu, daca va zic stop, va bagati in benzinarie. Eu nu va zic degeaba. Daca ma ascultati, nu riscati nimic.”

Pentru 3 zile de munca, tanarului i se ofereau 1000-2000 de euro, cu mai multe transporturi pe zi, plus cazare si mancare. Un salariu urias fata de cat primeste, chiar si pentru o luna, un sofer de transporturi internationale.

Sofer: “In momentul cand m-am intalnit cu persoana respectiva, mi-a spus exact despre ce e vorba, erau persoane din Siria si trebuia sa le transportam in Viena. Mi-a zis ca primesc inclusiv cartela. Sa imi iau un telefon simplu fara GPS, sa nu fie smartphone.”

Angajatorul i-a oferit tanarului care urma sa transporte refugiati si cateva sfaturi.

Traficant migranti: „Deci un prost a facut el pe desteptul, a picat, dar e vina lui. Nu m-a ascultat. I-am zis stopeaza la benzinarie ca e filtru, el nu ca hai, ca rapid-rapid si l-a oprit politia. Problema lui, nu a mea. Care-i treaba: din Budapesta incarcam 7, 8 persoane, nu mai mult, intelegi ? Dupa, nu mai vorbesti cu mine, banul ti-l iei dupa fiecare cursa. Am echipa mea care cu care fac si cara ca nebunii. Eu vreau sa fac mai multi bani.”

Reporter: “Cati lucreaza la el, ti-a zis?
Sofer: Nu stiu, nu mi-a zis. Cand m-am intalnit cu el mai era o persoana care statea langa el, era foarte atent la mine.”

Cei care transporta ilegal refugiati pot fi condamnati la multi ani de inchisoare, potrivit legislatiei din toata Europa. Un sofer roman a fost arestat, recent, in Marea Britanie, dupa ce in camionul sau frigorific au fost gasiti 23 de migranti. In ciuda eforturilor autoritatilor, chiar si in spatiul Schengen multe curse nu sunt descoperite.