Părintele Boian Alexandrovici semnaleaza ca Secretariatul sarb pentru culte a anuntat „inchiderea” bisericilor romanesti din Valea Timocului si a declarat ca activitatea Bisericii Ortodoxe Romane in Timoc (in afara Banatului) este ilegala.

Romanii din Serbia sunt la nivelul „fraţilor creştini din Siria care sunt prigoniţi şi izgoniţi de la casele lor din cauză că sunt creştini. Este o singură diferenţă între ei şi noi. Pe ei îi prigonesc musulmani, iar pe noi ”Biserica soră” şi unele organe ale statului nostru în care trăim.

Bisericile şi mănăstirile româneşti din zonă sunt ocupate de Biserica Sârbă, noi ne am împăcat cu asta şi dorim să construim noi, iar ei ne opresc, ei veniţi din alte părţi ne opresc pe noi români/vlahii originari zonei, să ne rugăm în limba noastră şi să ţinem de Biserica neamului nostru. Acum aşteptăm să ne inchidă, cum au anunţat, şi aceste puţine biserici pe care cu greu am reuşit să le facem”, comunica parintele protopop intr-o scrisoare adresata autoritatilor de la Bucuresti.

Senatorul pentru romanii din Europa si Asia, Viorel Badea isi exprima ingrijorarea fata de comunicatul Cancelariei Guvernului sarb si reaminteste autoritatilor sarbe de negocierile pentru aderarea la UE, pe care Serbia le va incepe in ianuarie 2014.

„Astfel, în condițiile în care statul sârb este pe cale să înceapă, în ianuarie 2014, negocierile pentru aderarea la UE, manifestarea unui astfel de comportament abuziv și discriminatoriu al autorităților sârbe față de o minoritate națională, poate ruina pentru mult timp speranțele unui parcurs europen de succes. Este regretabil că un stat ce la nivel declarativ se dorește pro-european și pare să imbrățișeze toate valorile Uniunii Europene, la nivel faptic dă încă dovadă de un comportament antidemocratic, antieuropean și abuziv față de comunitatea românilor din Valea Timocului”, susţine senatorul Badea.

SUNTEM ALATURI DE ROMANII DIN VALEA TIMOCULUI! OPRITI PRIGOANA!