Subversivii venetici nu dorm niciodată

Greu de ignorat escaladarea tensiunilor dintre susținătorii încurajării așteptărilor electoratului privind modelele publice și tabăra determinată să mențină actuala ofertă de cea mai proastă calitate, din punctul lor de vedere însă taman bună pentru votanții români.

Tom Gallagher

Puiu Hașotti, diagnosticat recent cu sidromul de tembelism intelectual acut de către Andrei Pleșu, a ținut să avertizeze doamnele liberale că nici Margaret Thatcher, nici Angela Merkel nu sunt modele demne de urmat în politică. Dintre cele două politiciene occidentale căzute în dizgrația ministrului Culturii, Angela Merkel este, indubitabil, modelul cel mai relevant pentru România zilelor noastre. Actualul cancelar german și-a trăit o bună parte din viață tot sub un regim comunist. Dacă la sfârșitul războiului rece Helmut Kohl nu negocia atât de excepțional cu Moscova și s-ar fi mulțumit, să zicem, cu oferta unei de reunificări treptate, atunci și influența vechilor structuri comuniste s-ar fi menținut la un cu totul alt nivel. Iar în astfel de circumstanțe oameni ca Angela Merkel, pe atunci o tânără militantă pentru adoptarea celor mai bune modele politice și economice ale Germaniei Occidentale, ar fi ajuns catalogați rapid drept marionete ale unor puteri străine – atât de către exponenții vechii puteri, cât și de pseudointelectuali gen Hașotti. Ținând cont de faptul că Berlinul continuă să monitorizeze atent situația din România, va fi neîndoielnic la curent și cu denigrările interminabile ale liderilor USL la adresa fostului ministru al Justiției Monica Macovei. Ca atare, politicienii germani vor înțelege odată în plus miza reală a luptei politice din România.

Zilele acestea, Antenele lui Felix par pe drumul cel bun pentru a deveni un veritabil „brand de țară”. Liderii coaliției se demonstrează între timp atât de îndoctrinați de „valorile” politice promovate de imperiul media al eminenței cenușii a USL, încât se pierd cu firea la văzul oricărei relatări mai critice ale presei occidentale despre situația din România. În consecință, Victor Ponta a luat-o recent zdravăn pe arătură, acuzând un distins analist politic al unui prestigios cotidian german de legături cu fosta Securitate. Dat fiind că în rest perorează senin aproape zi de zi în studiourile tv ale celui mai notoriu turnător al țării, reacția este una tipică pentru tagma pseudo-politicienilor dâmbovițeni. În mod normal, orice politician ajuns în colimatorul presei din cauza unui faux pas încearcă să ignore furtuna după principiul scandalului media ca parte a job description-ului. În cazul USL însă nu mai poate fi vorba de un simplu faux pas, iar acum coaliția încearcă marea cu degetul, depunând eforturi uneori de-a dreptul rizibile pentru a minimaliza criza de stat pe care a declanșat-o. Cine intră în această horă și acceptă să le facă jocul, va fi neîndoielnic recompensat în cea mai bună tradiție securisto-ceaușistă – anume regește.

Tentația generoaselor răsplăți va determina cu mare probabilitate destui tineri intelectuali să îmbrățișeze punctul de vedere al USL, alăturându-se pledoariei potrivit căreia instituțiile europene și cancelariile occidentale au acordat prea multă importanță evenimentelor politice de la București, fiind de fapt vorba doar de o altă gâlceavă dâmbovițeană, nicidecum de o lovitură de stat. La ora actuală, există incontestabil perspective pentru cariere de succes în mass-media publice, diplomație, mediul universitar sau financiar etc. contra unei susțineri mai mult sau mai puțin discrete oferite lui Ponta, Antonescu și, cine știe, chiar și lui Voiculescu în viitoarele bătălii de dat.

Zilele trecute mi-a atras atenția un articol al unui ziarist tânăr, dar deja reputat. Autorul venea cu o serie de explicații despre rolul trustului media voiculescian – explicații care nu mi-ar fi trecut nicicând prin cap. Atunci când posturile tv și publicațiile respectivului trust incită la proteste de stradă, când împroașcă cu noroi 24 de ore din 24 judecători, procurori însărcinați cu investigarea fraudelor electorale și orice instituție mai independentă suntem departe de a mai putea vorbi despre o emulare a presei britanice sau italiene în momentele ei mai frivole – și oricum arhicontroversate. Tânărul autor pare să fi uitat complet de rolul crucial pe care le-au jucat televiziunea, radioul și presa scrisă în pseudorevoluția lui Ion Iliescu. Cât despre repetatele incitări ale „Scânteii” din anii ‘50 împotriva oricărui grup social care îndrăznea să pună sub semnul întrebării egalitarismul impus de comuniști, mă tem că acestea îi sunt total necunoscute. Categoria probabil cea mai defăimată în acele vremuri au fost chiaburii, recte țăranii mai înstăriți și dedicați, din multe puncte de vedere, progresului social. Aceeași furie oarbă o putem vedea astăzi îndreptată împotriva acelor români care își doresc lideri politici precum Angela Merkel, care au pornit construcția de platforme politice sau partide ca Noua Republică dedicate consolidării statului de drept și societății civile. Nu în ultimul rând, această mânie vizează în special pe toți cei ce înțeleg imensa responsabilitate venită odată cu funcția de ministru al Justiției, procuror general sau șef DNA așa cum au știut să o înțeleagă Monica Macovei, Laura Codruța Kövesi și Daniel Morar.

Din nefericire pentru națiune, proteguitorii României retrograde – mai exact șleahta celor îmbuibați, dar perpetuu ahtiați după mai multă putere și bani – nu pot fi identificați doar într-o anumită tabără. Din acest motiv, orice șansă de succes a reformatorilor depinde de intransigența lor în materie de integritate și moralitate, chiar și atunci când este vorba de politicieni sau reprezentanți ai societății civile de la care toate lumea s-ar fi așteptat la mai mult.

– articol publicat de Revista 22 –