Screenshot_14Statele Unite, Olanda, Australia, Germania şi Marea Britanie îndeamnă Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei, considerând inadmisibilă actuala situaţie, conform CNN.

Statele Unite consideră „inadmisibilă” situaţia de la locul prăbuşirii avionului malaysian. „Locul nu a fost securizat şi există informaţii că unele corpuri au fost mutate, la fel şi fragmente ale fuselajului”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să asume „responsabilitatea pentru insurgenţii susţinuţi de Moscova”. La rândul lui, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, s-a declarat „şocat” şi „indignat” de informaţii privind mutarea unor cadavre de la locul prăbuşirii avionului. La bordul avionului malaysian se aflau 192 de cetăţeni olandezi.

Este o crimă abominabilă„, a reacţionat premierul Australiei, Tony Abbott, în contextul în care 27 de australieni au murit în incidentul aviatic.

S-a întâmplat pe un teritoriu controlat de ruşi, rebelii sunt susţinuţi de ruşi, iar arma utilizată probabil este rusească„, a spus Abbott, precizând că i-a transmis proteste ministrului rus al Comerţului, Denis Manturov, aflat în vizită în Australia.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că aşteaptă ca Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian.

Premierul britanic, David Cameron, l-a somat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să faciliteze accesul la locul avionului prăbuşit în estul Ucrainei, avertizând că, în caz contrar, Occidentul trebuie să schimbe fundamental abordarea faţă de Rusia. „Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, dacă Moscova nu modifică abordarea în cazul anchetei privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines”, a scris David Cameron în publicaţia The Sunday Times.

A venit vremea ca UE să arate că puterea, influenţa şi resursele sale contează. UE trebuie să îşi susţină principiile„, a adăugat Cameron.

Dacă preşedintele Putin nu schimbă abordarea faţă de Ucraina, atunci Europa şi Occidentul trebuie să schimbe în mod fundamental abordarea faţă de Rusia„, a atras atenţia premierul britanic. Zece britanici se aflau la bordul avionului malaysian prăbuşit în Ucraina.

sursa: mediafax.ro