Cristian_DiaconescuSeful Cancelariei prezidentiale, Cristian Diaconescu, se afla intr-o vizita de lucru in Statele Unite ale Americii, unde se va intalni cu Victoria Nuland – asistentul pentru afaceri europene si eurasiatice al Secretarului de Stat John Kerry.

Diaconescu a declarat pentru HotNews.ro ca se va mai intilni cu subsecretarul de stat pentru securitate internationala Rose Gottemoeller, cu ambasadorul special pentru Sanctiuni Daniel Fried, precum si cu oficiali de la Pentagon si de la Consiliul Securitatii Nationale.

Oficialul roman a declarat ca va discuta cu liderii americani despre parteneriatul strategic SUA-Romania, „cu accent pe securitatea si stabilitatea Romanie in conditiile aparitiei unor noi dezvoltari de securitate la frontiera de est a Romaniei si a NATO”, precum si „elaborarea unor decizii la Summitul NATO din acest an, adaptate noilor realitati politico -militare din spatiu euro-atlantic, cooperarea militara”, a declarat Cristian Diaconescu pentru HotNews.ro.

In plus, Cristian Diaconescu va transmite oficialilor americani „o serie de mesaje ale presedintelui Traian Basescu in continuarea discutiilor cu vicepresedintele SUA, Joe Biden”, si va discuta despre situatia din Ucraina si perspectivele Republicii Moldova.