Oricât ar părea de bulversant, astăzi în România nu mai trăiește niciun secui! Prin urmare, orice discuție provocată de maghiari în legătură cu Ținutul Secuiesc este nulă și neavenită.
Acest lucru ni-l spune ultimul recensământ realizat în anul 2011 când toți secuii care locuiesc în Harghita, Covasna și Mureș s-au declarat maghiari. Atât de mândrii au fost secuii de identitatea lor, de steagul și tradițiile lor încât le-au abandonat pentru a obține calitatea de maghiar.
Acum, desigur, pentru un ignorant, a fi maghiar, ungur sau secui este una și aceeași treabă. În realitatea nu este așa. Secuii NU sunt unguri și nici nu au fost vreodată. Conform izvoarelor maghiare medievale și moderne, secuii au fost mereu priviți de unguri ca o altă etnie. De altfel, celebra Unio Trium Nationum (Uniunea celor trei neamuri – înțelegere semnată după Răscoala de la Bobâlna) stabilea în secolul XIV, în Transilvania, care erau cele trei națiuni favorizate: ungurii, secuii și sașii. Trecem cu vederea faptul că românii au fost tratați în acea vreme ca niște animale care nu meritau o identitate și drepturi… Constatăm doar o realitate seacă: secuii erau considerați de unguri și de ceilalți ca o națiune distinctă. Băbește: ei nu au fost considerați unguri tocmai de către… UNGURI. Punct!
Iar dacă secuii nu sunt unguri și astăzi, potrivit recensământului, nu mai avem secui în România, se cheamă că tot tărăboiul cu așa numitul Ținut Secuiesc nu mai are niciun suport. Maghiarii sau ungurii nu pot pretinde în numele secuilor nimic. Ține de o logică elementară.
A, că secuii sunt la rândul lor victime ale maghiarizării, că ungurii au reușit să le șteargă identitatea până în punctul în care secuii au renunațat la calitatea de secui, este o altă problemă.
Astăzi însă, conform actelor oficiale, nu mai avem secui în Transilvania. Prin urmare, construcția fantasmagorică numită Ținutul Secuiesc va fi desființată! De istorie!
sursa: cunoastelumea.ro