Lupta cu cancerul ar putea fi imposibil de câştigat, întrucât maladia este prea dezvoltată, primele dovezi ale unor tumori canceroase fiind înregistrate cu sute de milioane de ani în urmă, ceea ce, potrivit cercetătorilor, înseamnă că boala este parte a evoluţiei umane, informează dailymail.co.uk, conform Mediafax.
Deşi au fost investiţi foarte mulţi bani în proiecte de cercetare, peste tot în lume, un studiu recent a arătat că această boală este greu de vindecat. Descoperirea a arătat că această maladie va fi mai greu de tratat şi de vindecat din cauza structurii sale foarte evoluate. Aceasta sugerează că abilitatea celulelor de a dezvolta cancer este o „proprietate intrinsecă”, ce a evoluat în decursul a sute de milioane de ani.
Cu toate acestea, cercetătorii de la Kiel University din Germania şi Catholic University din Croaţia, care au realizat acest studiu, spun că oamenii de ştinţă vor avea cea mai bună şansă de a lupta cu această maladie, „cunoscând duşmanul”.
Biologii evoluţionişti au descoperit că prima dovadă a unor tumori, apărute în mod natural, s-a înregistrat la două specii de hidră – animale de apă dulce. Aceştia spun că existenţa bolii cu sute de milioane de ani în urmă sugerează că aceasta este o parte inerentă a evoluţiei noastre.
„Cancerul este la fel de vechi pe Pământ ca şi viaţa multicelulară şi, probabil, nu va fi niciodată complet eradicat”, a declarat profesorul Thomas Bosch, cel care a condus echipa de cercetători.
În timp ce căuta originea genei canceroase – cauza tuturor tumorilor -, echipa a făcut descoperirea la hidre. Potrivit oamenilor de ştiinţă, din datele obţinute s-a constatat că primele animale multicelulare aveau deja gena canceroasă, ceea ce poate duce la dezvolatarea cancerului la oameni. Cercetătorii vor să stabilească dacă, într-adevăr, aceste animale ar putea dezvolta tumori.
Dacă celulele tumorale sunt introduse într-un organism sănătos, ele pot dezvolta creşterea tumorii la hidre, potrivit descoperirilor făcute de echipa de cercetători.
Pentru descoperirea tratamentului pentru vindecarea cancerului s-au cheltuit deja foarte mulţi bani. Doar în SUA se estimează că s-au cheltuit peste 500 miliarde de dolari, doar în 2012, în acest scop.
Potrivit cercetătorilor fiecare persoană poartă „o bombă cu ceas” în corp încă de la naştere. „Poate exploda la începutul, la mijlocul sau spre sfârşitul vieţii. Asta nu înseamnă că pentru un pacient care dezvoltă cancer nu se mai poate face nimic. Tehnologia medicală ne va permite (…), cel puţin în unele cazuri, să tratăm cu succes şi să curăţăm complet un pacient de celulele cu probleme. Cunoaşterea originilor duşmanului este cel mai bun mod de a lupta cu el şi de a câştiga multe bătălii”, au mai spus cercetătorii.
Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Communications.
Comentariile sunt închise.