VATICANUna dintre cele mai zdrobitoare dovezi ale importanței dacilor în lumea antică o reprezintă impresionanta colecție de statui impunătoare de daci (peste 100) pe care o găsim astăzi în cele mai importante muzee ale lumii. Imaginea strămoșilor noștri se lasă descoperită la Roma, Napoli, Florența, Paris, Londra, Madrid, Berlin, Ierusalim, Copenhaga și în alte multe locații.

Potrivit expertului în istoria artei, istoricul Leonard Velcescu, niciun alt popor învins de Roma nu a beneficiat de o astfel de atenție din partea artiștilor plastici romani. Întrebat de ce învinșii au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane, istoricul Leonard Velcescu ne spune: “Poporul dac a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către romani, în aşa fel încât se dă impresia unei „simpatii” sau unei „admiraţii” cu totul aparte vizavi de acest popor. În Forul lui Traian a fost realizat un adevărat „program” iconografic.”

Multe dintre aceste statui depășesc 2 metri. Una dintre ele este însă cu adevărat impresionantă. Reprezintă un bust de dac și este cea mai mare statuie din galeria Chiaramonti de la Vatican, chiar dacă nu s-a mai păstrat decât bustul de aproape 2 metri. La origini, statuia avea 3 metri.

“Un fapt este cert:”, ne spune istoricul Leonard Velcescu în lucrarea Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică , “niciodată Romanii nu au realizat un număr atât de însemnat de statui și de asemenea proporții pentru a reprezenta popoarele “barbare”. În plus, romanii resimțeau un fel de repulsie vizavi de barbari. Imaginea barbarului la romani avea o valoare negativă; conceptul apăruse probabil într-un context războinic extrem de virulent. În lumea romană, popoarele barbare cunoscute erau considerate ca fiind deosebit de sălbatice și de agresive. Prin urmare, dacă toate aceste statui au fost făcute de către sculptori romani, se poate pune următoarea întrebare: cum se poate explica acest interes, această simpatie, această iubire neașteptată pe care romanii au manifestat-o față de daci, concretizată printr-un atât de mare număr de sculpturi? Și de ce tocmai pentru daci și nu și pentru alte popoare considerate barbare?“.

VATICAN

Fără îndoială, munca domnului Leonard Velcescu, materializată în lucrarea Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, o extensie a tezei de doctorat susţinută la Sorbona și École Pratique des Hautes Études, este de o uriașă importanță în restabilirea adevărului istoric. De altfel, ea a și fost premiată de Academia Română în decembrie 2014…

Daniel Roxin

 

 

SANKT PETERSBURG

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FLORENȚA

5 COMENTARII

  1. PENTRU 800 EUROS /LUNA UN SECURIST PSD-ist NU-SI TRADEAZA SEFUL CARE FURA DIN BUZUNARUL ROMANILOR .
    EXECUTANTII SECURISTI PE TEREN ISI TRADEAZA NATIUNEA PENTRU 800 EUROS /LUNA

  2. ……………………IDEOLOGIA PSDR-istilor SECURISTI DIN ROMANIA…………………..
    -Poporul roman este hot,las,fricos,sarac si demonstreaza prin televiziuni ex.Antena3
    (efectul nu este doar acolo unde credeti… occidentul ne priveste si ne trateaza dupa cum
    Suntem vazuti la Antena3 ….traim intr-o mainipulare de masa pentru interesle unor minoritati…)
    -Manipuleaza prin umilinta directa,prin intimidare, sanctiuni, impozite, amenzi, jandarmerie violenta, amenintari ect.
    -Au in mina lor cele mai preformante sisteme de control ,nici nu va imaginati
    FURI CEL MAI BINE UN POPOR ATUNCI CIND L’AI CONVINS CA ESTE : sarac,ignorant ,idiot,hot.
    …………ACEASTA ESTE IDOLOGIA ‘ELITELOR’ SECURITATII si PSD-istilor DIN ROMANIA…………

  3. ROLUL SECURITATII ESTE CU PREPONDERENTA , ACELA DE A CONTROLA POPULATIA PENTRU
    A O INDEPARTA DE PROPRIILE EI INTERESE, CU AJUTORUL MILIARDELEOR PROVENITE DIN VINZAREA CATRE MULTINATIONALE STRAINE ALE RESURSELOR STRATEGICE DIN ROMANIA !!!
    ACEST ROL IL AU SI ALTE SERVICII IN TARI OCCIDENTALE PENTRU INTERESUL CELOR CARE CONTOLEAZA PIETELE. EX. multinationale,finante…
    – EXPLOATAREA FORTEI DE MUNCA (salarii foarte mici pentru interesele multinationalelor straine)
    – EXPLOATAREA RESURSELOR ( pentru interesele multinationalelor, acces la materia prima si preturi mici pentru a alimenta o piata de consum care apartine integral occidentului)
    -EXPLOATAREA PIETEI DE DESFACERE (pentru interesele multinationalelor ocidentale)

  4. PATRIOTISMUL SECURISTIOR ???
    w..adevaruldespredaci.ro
    w..adevaruldespredaci.ro
    w..adevaruldespredaci.ro
    …….LIPSA CUNOSTINTEI DE SINE POATE DUCE LA……..
    …….O PROBLEMA DE SECURITATE NATIONALA !!!……….
    -NE POATE EXPLICA SECURITATEA SAU GUVERNUL CE PROGRAM ARE
    PENTRU APARAREA, DESCOPERIREA SI PROMOVAREA ADEVARULUI
    DESPRE IDENTITATEA STRAMOSEASCA A ROMANILOR ???
    -EXISTA SAU NU UN ASTFEL DE PROGRAM SI IN CE CONSTA EL ???
    ………SECURISTI DEMONSTRATI-VA PATRIOTISMUL…….
    adevaruldespredaci.ro
    adevaruldespredaci.ro
    adevaruldespredaci.ro

  5. 1/2 Larry Watts şi extremiştii maghiari. Cine tulbură liniştea Transilvaniei
    în Ianuarie 1919, o brigadă din Divizia Szekler şi foşti prizonieri unguri la ruşi au organizat un atac anti-românesc la Zalău, judeţul Sălaj. Eşec. După acest eşec comuniştii unguri au hotărât să treacă la o alianţă ideologică şi militară completă cu Rusia Sovieticăprin care, împreună, au plănuit şi acţiunile militare de cotropire şi anexare a unor teritorii româneşti. Armata roşie ucraineană să atace România prin Bucovina şi să facă joncţiune cu armata roşie a lui Bela Kun care va intra prin Transilvania, iar, în urma victoriei comune, ucrainenii să ia Bucovina iar ungurii Transilvania.
    Lenin, care lansase decretul păcii cu Germania, pentru a debloca armata ţaristă din războiul mondial şi a o folosi în scopurile extinderii revoluţiei sovietice, prin forţă şi teroare… ( urmare mai jos )

    2/2Larry Watts şi extremiştii maghiari. Cine tulbură liniştea Transilvaniei
    …este de acord cu acest plan ca Bucovina şi Basarabia să fie atacate de armata roşie ucraineană pentru anexare şi Bela Kun primeşte acelaşi acord pentru Transilvania.
    Fără să mai aştepte, fără declara-ţie de război, în aprilie 1919 armata roşie a lui Bela Kun atacă România, dar în decurs de două săptămâni este aruncată înapoi, până peste Tisa. A doua oară, în iulie 1919, când Rakovski, comandantul armatei roşii ucrai-nene, dă un ultimatum României să evacueze imediat Basarabia, Bela Kun cu armata lui atacă din nou România. De data aceasta armata română nu se mai opreşte la Tisa, respinge şi înfrânge definitiv armata lui Bela Kun în pusta ungară, intrând victorioasă în Budapesta. Bela Kun fuge în Austria, de unde se plânge lui Lenin că înfrângerea lui, a ungurilor, a comu-nismului în Ungaria se datorează lipsei de o susţinută cooperare din partea lor.

Comentariile sunt închise.