În jur de 1.500 de persoane şi-au anunţat participarea la un marş de protest pentru oprirea poluării oraşului Sebeş. Organizat de Grupul de Iniţiativa Civică Sebeş, marşul va avea loc duminică, 11 ianuarie, ora 14, punctul de plecare fiind Primăria Sebeş, informează romaniacurata.ro.

Potrivit organizatorilor, care au dedicat o pagina de Facebook acestui eveniment, Sebeşul stă „pe o adevărată bombă chimică” în urma deciziei autorităţilor de a permite companiei Kronospan S.A. să deschidă o nouă instalaţie de formaldehidă cu o capacitate de 60.000 t/an, în condiţiile în care autorităţile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun de aparatură modernă de ultimă generaţie necesară măsurării exacte a cantităţii de noxe emise în atmosferă.

În consecinţă, cetăţenii din Sebeş vor ieşi duminică în stradă pentru a cere autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi „să interzică continuarea activităţii principalului poluator S.C Kronospan S.A. atâta timp cât acesta nu respectă cu stricteţe normele europene de protecţia mediului.”

„Ţinând cont de faptul că autorităţile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun la ora actuală de aparatură modernă de ultimă generaţie necesară măsurării exacte a cantităţii de noxe emise în atmosferă, locuitorii Sebeşului solicită atât oprirea imediată a acestei instalaţii noi, cât şi a celei vechi, până la rezolvarea definitivă a acestei probleme, rezolvare care va fi prezentată public şi prin angajamente cu răspundere juridică.”, scriu organizatorii evenimentului.

Totodată, Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş mai arată că poluarea masivă resimţită în toate zonele oraşului reprezintă o încălcare gravă a dreptului constituţional al sebeşenilor la sănătate şi la un mediu curat şi acuză că procedura de autorizare a instalaţiei de formaldehidă plus revizuirea acordului de mediu, este ilegală.

„Motivele cele mai des invocate de cei nemulţumiţi sunt următoarele:

– Construcţia Fabricii de Formaldehidă de 60.000t/an plus producţia la scară mare cu poluarea implicită, este un pericol evident pentru sănătatea şi viaţa celor peste 150.000 de locuitori din zonă Sebeş – Alba Iulia;

– Cele 8 bucăţi de rezervoare de 15.000 litri fiecare în care este depozitată formaldehida, 2 bucăţi rezervoare de methanol (alcool metilic) de 10.000 litri fiecare, cele de anhidridă maleică, de melamină (amida acidului cianuric), de motorină, de benzină şi de alte substanţe chimice foarte periculoase, care deservesc fabrica de formaldehidă cancerigenă de 30.000 t/an, ne îndreptăţesc să ne temem că Sebeşul stă pe o bombă chimică, care poate oricând exploda şi care ar distruge Sebeşul.

– Kronospan-ul nu şi-a realizat monitorizarea on-line, 24 din 24 de ore, a tuturor surselor de poluare şi a tuturor tipurilor de poluanţi, cu posibilitatea accesării pe internet, şi cu întreruperea procesului tehnologic atunci când unul din poluanţi atinge limita maximă admisă.” scriu organizatorii.

De asemenea, organizatorii mai reamintesc că potrivit unor studii ale Centrului Internaţional de Cercetare a Cancerului (IARC), agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), expunerea la poluarea din aer cauzează cancer la plămâni. De asemenea, poluarea aerului cauzează afecţiuni cardiovasculare şi respiratorii.

„Conform studiilor, în 2010, la nivel internaţional, peste 223.000 de persoane au murit din cauza cancerului la plămâni asociat cu poluarea aerului. Tot OMS spune clar în comunicatul nr 153 din 15 iunie 2004 că formaldehidă este clasată în grupa I a agenţilor cancerigeni pentru om, numeroase studii ale organizaţiei demonstrând că această substanţă poate cauza diverse forme de cancer precum leucemia, cancer de creier, cancer al aparatului respirator, nas, esofag, faringe (www.iarc.fr)

Judeţul Alba deţine locuri „fruntaşe” la cancerul pulmonar, cancerul de col uterin, cancerul colo-rectal, cancerul gastric şi melanom malign, mai susţin organizatorii, precizând că din datele oferite de DSP Mureş reiese că în judeţul Alba se îmbolnăvesc de cancer circa 1800 de persoane anual, şi mor circa 800 anual (Studiul DSP Mureş, pentru anul 2013).

Kronospan, cel mai mare producător de plăci lemnoase din România deţine şi fabrici producătoare de formaldehidă în Uniunea Europeană, Rusia şi China, acoperind, potrivit wikipedia, 2% din capacitatea de producţie la nivel mondial.

Formaldehida este utilizată în producţia de PAL, fiind un element esenţial pentru obţinerea acestui produs atât de utilizat în industria mobilei. Totodată, formaldehida este încadrată ca substanţă periculoasă, fiind asociată produselor posibil cancerigene. Încadrarea substanţelor periculoase în diferite categorii de pericol este stabilită în legislaţia europeană, în cadrul Directivei 67/548/EEC, modificată prin Directiva 79/831/CEE şi transpusă în legislaţia naţională prin HG 1408/2008 privind clasificarea şi etichetarea substanţelor periculoase, potrivit alba24.ro.

Potrivit ziarulunirea.ro, în anul 2007, Kronochem, divizia chimică a grupului Kronospan, a ridicat pe platforma industrială de la Sebeş instalaţie de producere a formaldehidelor, fără acord de mediu şi fără autorizaţie de construire, cu încălcarea gravă a OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Garda de Mediu Alba a dispus amendarea companiei şi demolarea instalaţiei. În anul 2010, Primăria Sebeş a refuzat să emită autorizaţia de construcţie, iar fabrica de formaldehidă, care era ridicată în procent de 80 la sută, a fost demolată.

În acelaşi an 2010, conform zf.ro, Comisia Europeană a avertizat de două ori România în urma încălcării normelor de mediu de către fabrica de formaldehidă a Kronospan Sebes. Comisia a atenţionat la momentul respectiv România că nesancţionarea companiei poate duce autorităţile locale în faţa Curţii Europene de Justiţie.

Ulterior, Kronochem a reluat procedura de autorizare si, în octombrie 2012, a obţinut acordul de mediu pentru nouă fabrică de la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu, mai scrie ziarulunirea.ro. În martie 2013, a obţinut şi autorizaţia de construire nr 50/21.03.2013 (Construire instalaţie pentru producerea formaldehidei-100%, capacitate 60.000 t/an) de la Primăria Sebeş iar în 2014 a demarat lucrările de construcţie.

 

Sursa: epochtimes-romania.com

Comentariile sunt închise.