Din septembrie, de când au început protestele pentru salvarea Roșiei Montane, sunt voluntar în grupul de comunicare. Așa am ajuns luna trecută la București la o întâlnire între „experți”, cu doi spanioli din mișcarea Indignados, despre care VICE a făcut mai de mult un film, pentru că de doi ani reușește să scoată sute de mii de oameni în stradă. Numele mișcării vine de la cartea Indignați-vă, în care Stéphane Hessel îndeamnă la nesupunere față de societățile dominate de bani și lăcomie. Jezabel și Miki sunt amândoi șomeri, ca alți 56% dintre tinerii spanioli. Ea este fostă profesoară de matematică, el fost web developer. Ambii trăiesc din economii, au în jur de 30 de ani și vorbesc o engleză care sună a greacă. Colindă lumea pe unde îi poartă protestul, pentru că sunt voluntari în grupul de comunicare internațională. Înainte de București fuseseră în Grecia, în Bulgaria și în Polonia. Cum ei au experiență cu protestele, în timp ce noi suntem un fel de elevi la clasa pregătitoare, m-am grăbit să le cer niște sfaturi.
Bine ați venit în România. Cum de-ați ajuns aici?
Miki: Am văzut pe bloguri, pe facebook și pe site-uri de știri mișcările săptămânale din orașele României, care se aseamănă foarte mult cu protestele din Spania. Încă de acum doi ani, în Barcelona, în cadrul mișcării 15M s-a constituit un grup de protestatari care merg prin alte țări europene pentru a face schimb de experiență cu oamenii care folosesc aceleași metode de protest. Anul acesta, la Roma, chiar a avut loc o întâlnire a protestatarilor din toată Europa.
Cum ne asemănăm cu protestele spaniole?
Nici noi nu avem lideri și încercăm să le menținem pașnice. Împărțim aceleași principii și idei despre cum să organizăm o mișcare. Protestatarii din România sunt pe drumul cel bun, dar mai au nevoie de timp și experiență pentru a deprinde anumite lucruri care nu pot fi spuse. Ele trebuie trăite pentru a fi înțelese.
Cum s-a concretizat schimbul de experiență în România?
Am fost la București, la Cluj și la Timișoara și am vorbit cu oamenii implicați în campania Salvați Roșia Montană. Am participat la un protest în Cluj unde am observat că demonstranții sunt conectați cu Mișcarea Studenților din Sofia și cu grecii din Halkidiki. Am aflat că problemele politice ale Spaniei și României sunt foarte asemănătoare, am înțeles că o parte dintre protestarii români cred că această problemă s-ar rezolva prin crearea unui nou partid politic.
Ce minusuri avem?
Voi vă focusați pe un singur lucru, în timp ce în Spania, în momentul ăsta sunt treizeci de proteste pe teme diferite, de la sistemul de sănătate la corupția din Parlament. Desigur, mișcările sunt separate, nu ieșim toți la un loc cu diferite probleme, dar din când în când, ne unim într-un protest umbrelă. O astfel de mișcare se planifică minuțios și durează luni și luni de organizare.
Mișcarea Indignados a scos sute de mii de oameni în stradă. Cum facem și noi asta?
Jazabel: În Spania predomină problema economică. Când cetățenilor li se umblă la buzunar, se indignează și ies în stradă. Nu e vorba de o strategie, este o problemă pe care spaniolii o simt. Una este să ieși în stradă în numele ecologiei, alta este să ieși pentru că nu mai ai bani să-ți întreții familia. Nu am un sfat pentru voi, dar declarațiile ipocrite ale politicienilor și agresivitatea forțelor de ordine scot oameni în stradă de cele mai multe ori. O prietenă din Cairo mi-a spus: „Poți să informezi societatea cât vrei tu; până când oamenii nu simt pe pielea lor cât de gravă este situația, nu protestează.” Oamenii n-ar trebui să uite nici promisiunile electorale făcute de politicieni și ar trebui să ceară împlinirea lor. Există țări cu o situație mult mai dramatică decât cea din Spania, dar oamenii nu ies în stradă, pentru că nu au o educație civică dezvoltată.
Cum ții nivelul de entuziasm ridicat?
Jazabel: Mișcările noastre sunt cât mai diferite și mai puțin repetitive. Reinvetăm protestul de fiecare dată; dacă ieși în stradă și faci mereu același lucru, ești obositor și plictisitor, iar dacă vezi că politicienii te ignoră, te descurajezi.
Miki: De-asta trebuie să fie cât mai distractiv. E important să socializeze și creeze coeziune. Lumea trebuie să înțeleagă că schimbarea nu este posibilă peste noapte, ci în timp.
Sunt critici la adresa actualelor proteste, care spun că mișcările sunt prea artistice. Credeți că astfel de demonstrații pot fi, în cele din urmă, ineficiente?
Miki: Protestele trebuie să rămână pașnice. Activ, dar non-violent, cam ăsta ar fi conceptul.
Voi ce faceți când poliția acționează violent împotriva manifestanților non-violenți?
Îi filmăm, îi punem pe YouTube. Lumea află și în mod surprizător asta-i scoate în stradă. În timp, forțele de ordine au început să-i lovească pe cei care-i filmau. Chiar și politicienii au încercat să impună cine să filmeze la proteste. Dar strategia nu a funcționat: oamenii au descoperit ce înseamnă jurnalismul de stradă, iar cu ajutorul înregistrărilor cu polițiști agresivi am câștigat multe procese.
Aveți infiltrați printre voi?
Da, dar paranoia este și mai periculoasă. Există situatuții în care protestatari adevărați sunt acuzați că ar fi polițiști în civil. Cel mai bine este ignori acest aspect. Și să fii transparent. Dacă publici toate informațiile pe internet, infiltrații își pierd scopul. Dar nu vă organizați pe Facebook! Facebook este doar pentru informare.
Cu mass-media spaniolă cum vă descurcați?
Jazabel: Sunt treizeci de proteste, dar ei nu acoperă aproape nimic. Pe de altă parte, unele dintre campaniile noastre sunt făcute de așa natură, încât jurnaliștii nu au cum să ne ignore.
Miki: Ne folosim foarte tare și de social media. Când toată lumea vorbește despre ceva, mass-media este obligată să relateze despre ce se întâmplă. Din păcate, manipulează și dezinformează, așa că am ne-am făcut propria noastră media: ziare, bloguri, canale de YouTube etc.
La noi media a insinuat ideea că protestele ar fi finanțate de multimiliardarul Soros. Voi cum combateți astfel de mesaje?
Miki: Și pe noi guvernanții ne-au numit teroriști, dar nu ne pasă, ne amuzăm și mergem mai departe. Dacă cineva ne acuză direct de asta, le răspundem că nu e adevărat și că sunt manipulați de media. Dar nu dăm declarații publice, este foarte vizbil cum acționăm și că nu suntem teroriști. De ce să răspundem unor acuzații lipsite de sens? Unii care ne etichetează drept bolșevici.
Noi suntem neo-fasciști, legionari și eco-anarhiști. Aveți și oameni care vă spun că faceți asta degeaba și nu veți schimba nimic?
Jazabel: Da, sunt mulți și cumva au dreptate – cu un singur protest nu se va schimba nimic. Dar noi le răspundem ironic: „Da, sigur, niciunul dintre drepturile pe care le aveți acum nu au fost obținute prin proteste!” Să stai degeaba și să te complaci în situația ta este fără sens.
Voi ați avut vreo victorie?
Mișcarea Indigdandos are o listă de revendicări pe care Guvernul a făcut-o fix pe dos. Dacă ne gândim la ce fac politicienii, putem spune că nu am avut niciun succes până acum. Dar dacă observăm cum gândesc oamenii, cum se informează mai mult, cum devin „open minded” și se ajută reciproc, avem o mică victorie.
Articol publicat de Vice.com
Un comentariu interesant din Canada de la Hoffinton Post http://www.huffingtonpost.com/adam-cernea-clark/rosia-montana-of-roman-mi_b_4259415.html
Care in esenta descrie cum Gabriel Resources o comanie miniera fara experienta care nu a exploatat niciodat nici un minereu, cere incredere totala in capabilitatile si meritele ei timp in care santajaza guvernul Roman.
Bine punctat. Mă intreb la noi cat de dezvoltată este această educatie civică. Cand auzi manele aproape pe la toate colturile… .
„Poți să informezi societatea cât vrei tu; până când oamenii nu simt pe pielea lor cât de gravă este situația, nu protestează.”
Oamenii n-ar trebui să uite nici promisiunile electorale făcute de politicieni și ar trebui să ceară împlinirea lor.
Există țări cu o situație mult mai dramatică decât cea din Spania, dar oamenii nu ies în stradă, pentru că nu au o educație civică dezvoltată.
Comentariile sunt închise.