Numărul voturilor fraudate la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu se ridică la aproximativ 1,5 milioane, numai din descoperirile făcute de DNA. Dacă la acestea se adaugă cele descoperite de procurorii de la Parchetul General, rezultă că la votul din 29 iulie a avut loc o fraudă de amploare, iar numărul real al alegătorilor prezenți la urne a fost semnificativ mai mic decât cel anunțat.

Potrivit procurorilor DNA, fraudarea masivă a votului la referendumul din 29 iulie a fost posibilă cu ajutorul unui sistem informatic creat în acest scop. Surse judiciare au declarat pentru Evenimentul zilei că USL a folosit pentru fraudare un call-center cu numărul scurt 1855, care permitea schimburile de mesaje text tip SMS în timp real și între mii de utilizatori. Pe această cale ar fi fost transmise o serie de ordine ilegale.

O a doua conexiune era o aplicație Internet, care permitea unui grup mai restrâns de persoane să obțină în timp real informații despre cât s-a votat și cum s-a votat. Accesul acestora la aplicație se făcea numai pe bază de user și parolă, obținute anterior prin centrul de SMS-uri 1855, spun sursele citate. Astfel, secretul votului a fost violat de 4.400 de ori, conform SMS-urilor de la 1855. Tot prin acest call-center au fost transmise mesaje în vederea luării de măsuri nelegale pentru creșterea artificială a numărului de votanți în secțiile deficitare. O estimare a voturilor fraudate, fără să punem la socoteală dosarele de la parchetele normale, indică o cifră de aproximativ 1.500.000 de voturi.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost „centrul de comandă al unui sistem național de influență, cu structură piramidală, care se suprapune asocierii în vederea săvârșirii de infracțiuni”.

Rețeaua pe care a pus-o la punct a fost alcătuită pe două componente și cuprinde mii de oameni, inclusiv persoane cu funcții politice sau publice, afaceriști.

 

Sursele citate de jurnaliștii de la Evenimentul zilei susțin că Liviu Dragnea – secretar general al PSD și, concomitent, președinte al Consiliului Județean Teleorman – a trimis ordine ilegale în teritoriu, inclusiv în scris. Procurorii au două adrese din 12 și 13 iulie, prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, Dragnea ordona organizațiilor județene ale PSD, respectiv preșe dinților și directorilor de companie ale acestora, precum și primarilor PSD din țară, să ia măsuri ilegale, incriminate ca infracțiuni chiar de Legea nr.3/2000. El ar fi făcut acestea cu scopul de a obține pentru USL un folos nepatrimonial necuvenit și anume: asigurarea unei prezențe de minimum 60% la votul din 29 iulie, situație care ar fi garantat validarea referendumului de către Curtea Constituțională.

92 COMENTARII

  1. Iulia, chiar nu ti-e rusine sa scrii asa ceva?
    Ce beneficii ai ca sa-i aperi pe acesti infractori? Sau esti si tu una de ai lor. Te lasi mintita de cei care sunt platiti cu bani murdari ca sa lanseze zilnic minciunii pe posturile antene si irealitati. Chiar nu ai realizat pana acum ca ei isi apara hotiile si nu interesele tale? Mi-e mila de tine.

  2. Mhei, aoleuuuu muicaaa, ce de mai pupincoorishty basisti printre postaci istia!!! Vi se cam topira scaunele de sub coor si acu’, de oftica, urlati la unison o poezie porno: „fraudarea”. Penali nerusinati ce sunteti. Dar cand ati fost alesi in fruntea tarii si cantati aceiasi poezie, de ce nu ati facut anchetele lu’ peste de azi.?!… Sunteti rasul curcii si noaptea mintii cum bine zice confratele meu,distinsul Domn, Mircea Badea.Hai pa ca sunteti stupizi!

    • Distinsul domn Badea , ala care-l ia de gat pe prim-ministrul Ponta si-l da afara din guvern? Bai sa fie , pai voi ati mintit atata de mult incat ati ajuns sa va si credetim propriile minciuni. Nu va canta cocosul de trei ori si ma gandesc cum o sa apari tu in fata prietenilor tai spunand ca te-ai dus la vot de fapt ca sa anulezi voturile ca tu nu l-ai sustinut nici pe Tonta , nici pe Cacarau zis (Cacamal de Isaccea)

  3. Numai cu hotii ne-a „intretinut”din 16.12.1989 pana in prezent
    Ne-a trebuit foarte mult ,pentru ca org.statului sa functioneze.Dar nici o data nu este prea tarziu…
    Speranta moare ultima.

  4. cine le-a numarat? ca luiVideanu i-au iesit mai multe.Morar si monicuta au putut sa numere atatea voturi?? Nu mai vorbesc de numarul celor care n-au fost la vot dar le-a fost furata neducerea socotind-o acolo pe fereastra victoriei de la baie ca fiind date lor sa-si ia tara inapoi.Daca n-ati fi tragici ati fi veseli

    • Bravo Elena! Da’ cum de te strecurasi printre atatia penali?!… Li s-a atrofiat creierul( conf. legii: orice organ neintrebuintat se atrofiaza!): Nu-si mai amintesc de numaratoarea lui Videanu, nu-si mai amintesc de nici o talharie de-a lor… Da’ parca le pretinde cineva?!…N-ai cui!!!.,..

  5. Ha ha ha! TARE! Dosar politic! Grajdanul sa mearga inapoi la curatat grajdurile; de acolo de unde a venit! 25 de ani de inchisoare si apoi vom avea in tara alegei libere! Ca sa furi 1,5 milioane de voturi este echivalent cu o lovitura de stat! Acesti borfasi nativi NU au ce cauta in Parlamentul Romaniei! Daca ma uit la mecla lui – in poza de mai sus – parca imi vine in nari duhoare de grajd negospodarit! Ce jigodie! Cel mai sarac judet din tara va fi si mai sarac cu borfasi precum dragnea!

    din Canada, dec

  6. Jeguri ! Merita sa fie acuzati de atentat la securitatea nationala! Sunt si astia criminali, chiar daca nu au omorat oameni. Au incercat sa stranguleze o natiune.

    • De unde stim ca n-au omorat oameni? La cat de disperati sunt sa distruga justitia si la ce sunt dispusi sa faca, tind sa cred ca o fi si vreun dosar de omor pe ici pe colo. Sa nu uitam ca de la „lovilutie” si pana la guvernarea Nastase inclusiv, au disparut cateva persoane incomode…

  7. STRANS UNITI LA JILAVA SAU RAHOVA IN JURUL TOVARASULUI NASTASE!!!!!!!!!!!!!!ACOLO LE ESTE LOCUL

  8. Eu una astept cu interes deosebit si fraudele descoperite de procurorii de la Parchetul General ! Sau alea nu mai conteaza ?!?

  9. USL-ul este condus de o gasca de infractori obraznici care, furand si mintind cu nerusinare si nepatind nimic, acum au furat la vedere. Ce te poti astepta de la un plagiator hot si mincinos ca Ponta, sau dela alt mincinos obraznic si penal ca Liviu Dragnea. Aceste specimene te fura si te mint in fata.

  10. Remarcabila activitatea DNA…Mai sunt insa niste alegeri anterioare de verificat. Chiar si cele din 2004 tin minte ca au fost puse la indoiala de actualul presedinte. DNA are cumva competente si la Paris?

  11. Dragnea asta,crede ca toata tara este la nivelul Teleormanului.Acum,vrea lupta! Este invinuit de cei care il invidiaza.Ar trebui sa i se dea peste bot,pentru multi ani de aici incolo.Daca a furat si manipulat poporul,la puscarie,fara mila si tertipuri!
    Ne-am saturat,ca in tara noastra,sa fim talhariti de o mana de varani!

  12. Oare la alegerile locale, ce sistem de fraudare au folosit?
    Cat or fi furat si acolo?
    Ar fi o bomba maaareee daca s-ar elucida si cazul asta.

  13. De ce se grabesc uslinosii sa schimbe conducerea Parchetului General si a DNA?Este mai mult decat evident ,pentru acoperirea fraudei de la referendum si pentru a nu mai fi „deranjati” de procurori cand vor ei.Procurorii trebuie subordonati si trebuie sa actioneze numai la comanda in nici un caz de capul lor.

  14. Pai ce credeati! ca au iesit romani la vot ? asta este purul adevar ,si pentru mine era un semn de intrebare ,ca au iesit 8 mil de electorila vot ,dar asta este USL o mare mizerie ,un mare GUNOI , o coalitie,o adunatura de sclerozati mintali ,niste burtosi ORIBILI ,SINT IN STARE DE ORICE ,pentru bunastarea lor si familile lor ,dar sa se ocupe de adevaratele probleme ale tari NU ,sa guverneze NU ,sa fure DA ,NISTE CANALIIIIII!!!!!! GUNOAIELOR !

  15. Am rude la tara care s-au trezit cu urna mobila seara la poarta; practic au fraierit tot satul sa voteze, cu minciuni, evident. In toata tara s-a folosit metoda asta. In oras, in cursul zilei respective si pana seara, a fost putina lume la vot. Pe scara mea, unde majoritatea covarsitoare votase usl la locale, s-au dus la vot doar cateva „pensionare cu palarie” mari admiratoare de Ilici inca din ’90. Nici macar sotii lor nu s-au mai dus la vot. Stateau la gratar in spatele blocului si jucau table. N-am crezut niciun moment cifrele de prezenta la urne avansate de usl. Tot timpul psd a furat cat a putut la orice alegeri. Se pare ca s-a alaturat acum si pnl la magarii. Poate se va apuca Justitia sa faca lumina si in cazul asta. E strigator la cer!

Comentariile sunt închise.