Sorina Matei continuă seria postărilor incendiare despre relația mafiotă a fugarului Sebastian Ghiță cu statul român și cu instituțiile de forță. Într-un material cu titlul „Sebastian Ghiţă, Knock – Out la Laura Codruţa Kovesi. Greşelile, răspunderile şi responsabilităţile legale”, publicat pe Blogul său, Sorina Matei spune lucruri pe care alții se feresc să le spună, scrie comisarul.ro
De la înălţimea bordului bolidului său de lux, achiziţionat probabil din muncă cinstită, Alexandru Iacobescu, cel mai bun prieten al lui Sebastian Ghiţă, a avut grijă ca în seara de Ajun de Crăciun să facă două dedicaţii subliminale statului român: “Under Pressure”, Greatest Hits Platinum Collection Queen şi “Unii sug p…a”, B.U.G Mafia, de pe un card SD cu muzică românească.
Poate n-ar fi interesante deloc postările lui Alexandru Iacobescu de pe contul său de Instagram, dacă de când au început să se precipite momentele în speţele de corupţie în care este acuzat Sebastian Ghiţă, acesta nu ar fi afişat tot felul de mesaje, care suprapuse pe evenimentele ce-l aveau ca primadonă pe amicul său, aveau înţelesuri ameninţătoare, şi nicidecum semnificaţii prin care îşi susţine prietenul aflat în bucluc.
Astfel că, din primăvara lui 2016, Alexandru Iacobescu a început să posteze, mai întâi, o fotografie cu un pistol al cărui glonţ ricoşează chiar în arma care l-a tras cu mesajul “the end will be ironic”. Apoi, au urmat tot felul de tâlcuri, mereu când Sebastian Ghiţă avea probleme: “Your knife, my back. My gun, your head”, “Before you embark on a journey of revenge, dig two graves”/ Confucius, “There is but one rule: hunt or be hunted”/House of cards, “Do I kill myself or do I kill them all?”, “When their hate don’t work, they start telling lies”, “It the truth shall kill them, let them die”/Immanuel Kant, “Pentru mulţi oameni, propriile lor hotărâri sunt pricina nenorocirii lor”/Esop, “We may have come in different ships, but we’re in the same boat now”/ Martin Luther King Jr., “Never help an ungrateful person get on their feet. It’s like telling a wolf that you’re a sheep”, “Accuse the other side of wich you’re guily”/Joseph Goebbels, “In my country we go to prison first and then become President”/ Nelson Mandela, “It’s only after we’ve lost everything that we’re free to do anything”.
Foarte probabil, comunicările despre pistoale, morminte, omoruri, adevăruri, minciuni şi puşcării nu vizau publicul larg şi nici nu erau dedicate cercului său de amici, ci sunt gândurile lui Iacobescu adresate tuturor celor care îi fac probleme lui Sebastian Ghiţă: procurorii, DNA, autorităţile, statul român. În general, “cealaltă parte”. Aşa comunică mafia. Perfid.
Nu este niciun secret că Alexandru Iacobescu este celebrul împrumutat al lui Sebastian Ghiţă cu 90,3 milioane de euro şi cu 9 milioane de dolari, omul său de casă care în discuţiile cu prietenii se prezenta tot ca ofiţer SRI, fost manager general al RTV, implicat şi el prin 2011 în “operaţiunea Vîntu” şi audiat de câteva ori la DNA în speţele de corupţie, nefiind însă pus sub acuzare. La verificarea sumelor din declaraţia publică de avere a lui Sebastian Ghiţă, nemaiîntâlnite în niciun parlament european, timp de 4 ani, în formă continuată, prin Agenţia Naţională de Integritate cea performantă în fiecare MCV, statul român a chiulit voit şi a închis adânc ochii. Acum, acelaşi stat român trebuie să-şi desfunde urechile şi să-şi asculte dedicaţiile. Muzicale.
Metodele şi practicile acestei grupări cu grad de periculozitate ridicat, n-ar trebui să mire pe nimeni. Sistemul, capii, pionii, stilul, procedeele sunt cunoscute de toată lumea. De cel puţin trei ani, totul este public în dezvăluiri de presă. Până şi conducerea DNA cunoaşte o parte din aceste persoane.
Knock Out-ul pe care Sebastian Ghiţă l-a dat la adresa Laurei Codruţa Kovesi, la adresa DNA, a Justiţiei şi a ansamblului mecanismelor instituţiilor de forţă, are mai multe semnificaţii, pe multiple planuri, are mai multe cauze şi comportă mai multe responsabilităţi legale şi multilaterale.
Premiera în această speţă răsunătoare este că, în ciuda tuturor celor create şi ştiute, nu statul a fost cel care a cunoscut mai bine inculpatul, suspectul dispărând chiar de sub nasul statului. În acest caz, principala structură anticorupţie a României nu şi-a cunoscut adversarul, astfel că inculpatul a stăpânit mai bine statul pentru că i-a ştiut mai bine toate deficienţele, vulnerabilităţile şi mecanismele intestine şi greoaie Pentru că, în esenţă, vorbim despre un personaj “din interiorul statului”. Astfel, copilul şi-a devorat şi făcut K.O. prietenii din Justiţie.
E multă ironie usturătoare în cazul Sebastian Ghiţă. “Statul cel întărit”, chiar la apelul sfidător al multiplului infractor Sorin Ovidiu Vîntu, a început să se fortifice şi să se oţelească atunci când provocatorul mogul a intrat în puşcărie. Mâna de ajutor, interesată bineînţeles, a fost dată şi de Sebastian Ghiţă şi chiar şi de Alexandru Iacobescu, introduşi în “operaţiunea Vîntu”. Astfel că, în Aprilie 2011, Vîntu a fost reţinut de Parchetul General condus de Laura Codruţa Koveşi, pe atunci procuror general, pentru că a vrut să-l îngroape pe Ghiţă “pe Dealurile Moldovei” şi după ce Vîntu a primit 150.000 de euro marcaţi de procurori din mâna lui Iacobescu.
Atunci, această grupare bine antrenată a început să ştie “cum lucrează procurorii”, a pornit să-i cunoască insideurile, relaţiile, amiciţiile, ierarhiile. Apoi s-a lipit şi ea de palierul ei relaţional, devenind într-o oarecare măsură integrantă. Au urmat în ani, viile, podgoriile, vizitele, cucuvelele, cadourile, plagiatul, mecurile de baschet.
Să nu se întrebe nimeni când un procuror se apropie de un personaj abil care săvârşteşte infracţiuni de ce-i cunoaşte ulterior inculpatul şi numerele de la pantofi. Pentru că s-a descălţat în faţa lui.
Când Laura Codruţa Koveşi a spus pe 20 Noiembrie 2014, dându-se drept exemplu după cazul Bica- Udrea, că “niciodată” nu se vede “cu politicieni cel puţin în timpul liber”, că “interacţioneză doar la întâlniri instituţionale şi la activităţi instituţionale”, când a ţinut să sublinieze că “în timpul liber”, nu se vede cu politicieni şi nici nu se întâlneşte cu ei şi, mai mult, având în vedere calitatea sa de procuror DNA, consideră că asta “este o incompatibilitate cu statutul de magistrat” şi a întărit că asta ar fi “total nepotrivit”, şefa DNA nu spunea tocmai adevărul. (click interviu) S-a văzut cu Sebastian Ghiţă şi când nu era politician, şi când era politician, şi când acesta era trimis în judecată şi inculpat chiar de Parchetul General condus de ea în dosarul Tracia Asesoft, şi când încă din August 2011, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor trimitea unei instituţii de parchet- DNA- o uriaşă sesizare penală pe activităţi de evaziune şi spălare a banilor în caruselul financiar în care încă mai era prins atunci Ghiţă. Speţa stă de mai bine de 5 ani, nelucrată în DNAul condus de Laura Codruţa Kovesi, doar cu expertize făcute, chiar la secţia I, coordonată direct de şefa DNA.
Când declari pe 30 Septembrie 2016, fără să clipeşti, că “nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă”, Laura Codruţa Kovesi uita de perioada colaborării de la Parchetul General cu Sebastian Ghiţă, uita că şi Sebastian Ghiţă a pus chiar umărul în 2013 la numirea sa în funcţia de procuror şef DNA fiind unul dintre cei mai mari susţinători ai săi, pe considerente de prietenie şi dosar Vîntu, uita că, prin 2013, chiar mâna sa dreaptă, procurorul adjunct şef al Parchetului General şi ulterior al DNA, Marius Iacob, îi făcea un cadou simbolic şi de nepreţuit lui Ghiţă: îi punea la propriu în piept insigna DNA. Imparţialitate, integritate, eficienţă.
La vremea aceea, acelaşi neinculpat Sebastian Ghiţă comitea infracţiunile de corupţie de care este acuzat acum în 4 dosare şi 5 urmăriri penale chiar de DNA.
La jumătatea anului 2014, înainte de alegerile prezidenţiale, pe numele lui Sebastian Ghiţă, la DNA, mai apare un dosar pe şantaj, ameninţare şi trafic de influenţă, la reclamaţia unui fost director AM Posdru. Timp de 7 luni, din Octombrie 2013 până în Mai 2014, în dosar nu au fost făcute cercetări, iar când totul a apărut public, secţia I coordonată de Laura Codruţa Koveşi, cu procuror de caz şi şef de secţie, Mariana Alexandru, a considerat că denunţătorul nu-şi poate susţine acuzaţiile, a eliminat brusc acuzaţiile de şantaj şi trafic de influenţă ce reclamau competenţa DNA pe speţă, nu a făcut niciun fel de cercetări în dosar şi a declinat cazul Parchetului General, condus de Tiberiu Niţu, prietenul lui Victor Ponta.
În acele zile, Parchetul General clasa din lipsă de probe şi dosarul care viza tot ameninţări făcute de Sebastian Ghiţă, dar de data aceasta, la adresa lui Robert Negoiţă, iar în DNA s-a petrecut un lucru fără precedent. Lucian Papici, tot de la Secţia I a DNA, clasa pe 1 Aprilie 2014, importanta speţă Cosma Păvăleanu Alexe, în care în cazul- mamă se obţinuseră 488 de autorizaţii şi prelungiri timp de 1 an şi jumătate şi 4 mandate pe siguranţă naţională, timp de 1 an şi o lună. Papici a dat clasarea în presă (click ordonanţă Papici), toată mafia instituţională din Ploieşti a văzut că a fost interceptată, magistraţii, procurorii, poliţiştii şi securiştii prahoveni au citit cât timp au fost supravegheaţi, au început să se răzbune şi să se înregistreze unii pe alţii, totul timp de 3 ani degenerând într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare şi o bulibăşeală generală.
În Februarie 2016, abia după ce Victor Ponta cu atoatecoordonatorul Sebastian Ghiţă n-au mai reprezentat un pericol şi n-au mai avut nici putere, ÎCCJ la cererea DNA a redeschis speţa din care a ieşit dosarul Tudose în care acum Sebastian Ghiţă este dat dispărut.
Istoria înseamnă şi memorie. Memoria în cazul Kovesi- Ghiţă este dureroasă, din motive diferite, pentru amândoi. Uneori, adevărul iese la suprafaţă şi fără să fie căutat.
Când la început de 2015, Laura Codruţa Koveşi s-a gândit să schimbe foaia în privinţa fostului său amic ce comitea infracţiuni chiar în perioada când erau prieteni, era deja prea târziu. Sebastian Ghiţă ştia exact malaxorul în care intrase, cunoştea vulnerabilităţile oamenilor, de unele chiar se ocupase. Şi Ghiţă n-a putut să accepte asta. A vrut să fie intangibil ca şi amicii săi.
Să nu mire pe nimeni că Ghiţă ştie Justiţia prahoveană, el o stăpânea, ba chiar tentaculele-i ajungeau la centru. Să nu surprindă că ştie vulnerabilităţile procurorilor, că scoate înregistrări. Ciuguleau din mâna lui. Să nu nedumerească pe nimeni că “Seby” a şubrezit-o pe Laura Codruţa Koveşi cu plagiatul şi cucuveaua, vulnerabilizând prin asta şi instituţia DNA, în tot ansamblul său. Laura Codruţa Kovesi ar trebui să-şi recunoască greşelile în cazul Ghiţă, să facă curat propria instituţie – DNA Ploieşti şi să nu mai ascundă gunoiul sub preş sau la CSM. Ce face procurorul DNA Mircea Negulescu care nu are ştiinţă de carte în materie, nici profesionalism şi nici ţinută de magistrat, n-are nicio legătură cu acuzarea corectă şi adevărul judiciar. Era doar o chestiune de moment, de timp, până când acolo avea să explodeze ceva. Şi a plesnit tot. Vulnerabilităţile au fost exploatate la greu de inculpat. Aşa o instituţie se poate duce în cap.
O altă greşeală făcută din oportunism de Laura Codruţa Kovesi a fost abordarea instituţională şi continuă pe care a avut-o în Februarie acest an, după decizia Curţii Constituţionale nr.51, care a exclus SRI de la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Kovesi în mod constant a declarat că DNA nu este afectată de decizie, că DNA se descurcă, că eventual trebuie întărit serviciul tehnic practic inexistent la nivelul DNA, şi că va lucra cu DOS din cadrul ministerului de Interne. Nici atunci Laura Codruţa Kovesi nu a spus adevărul. La nivelul întregului sistem judiciar, s-a ştiut încă de atunci că DNA nu va face faţă, că DOS nu are capacităţile, nici oamenii şi nici antrenamentul supravegherii unor inculpaţi în cazuri de corupţie cu o specificitate şi complexitate deosebite. Însă şi atunci, ca şi acum, ambiţiile Laurei Codruţa Kovesi de independenţă, pe care singură şi-o stabilise, au fost mai mari decât putinţa instituţiei pe care o conduce.
În speţa dispariţiei lui Ghiţă, şi Kovesi are o responsabilitate. Trebuia să spună de la început adevărul. DNA şi nici DOS nu au capacităţile necesare să-şi supravegheze inculpaţii, ca oamenii să nu fie surprinşi că aceştia sunt pierduţi de sub nas. Se spune că prin disimulare, viclenie şi uneori minciună oamenii nu fac decât să se înşele pe ei înşişi. Când toate acestea periclitează funcţionarea unor instituţii, cine răspunde? Nimeni, aşa cum s-a văzut.
Când te pui înaintea realităţilor unei direcţii de parchet de o asemenea importanţă doar de dragul de a da bine la public, de a nu ţi se mai spune “divizia penală”, de a fi văzută, aplaudată, ovaţionată, decorată şi omagiată, şi crezi, în mod greşit, că Justiţia se confundă cu tine, că schimbi tu mentalităţi în societate, şi vrei să devii jucător-dirijor, nu numai că greşeşti, dar comiţi erori fundamentale de gândire. Nu parchetele condamnă inculpaţii, ci judecătorii, nu procurorii schimbă mentalităţi, ci rigorile tot mai înalte ale societăţii în tot ansamblul său, nu tu predai democraţia, ci ea este generată de un ansamblu de mecanisme, mai bune sau mai proaste, funcţionale sau nu. Profesionialismul nu se măsoară nici în zorzoane efemere, nici în în laudatio fake şi nici în decibeli de aplauze ale străzii, ci în cazul unui procuror acesta este confirmat doar în instanţă prin condamnări definitive şi irevocabile.
Oamenii stăpâni pe ei, pe meseria, pe ştiinţa lor de carte şi pe propriile picioare sunt foarte mulţi în DNA. Cei cu succese în instanţă pe probatorii puternice şi muncite din greu, merită toată gratitudinea tăcută. Alţii, cocoţaţi pe umerii lor şi slugile lor neprofesioniste, nu. Este la fel de adevărat că de multe ori, din păcate, este mai ușor să înșeli oamenii, decât să-i convingi că uneori au fost înșelați.
Adevărul nu l-a spus Codruţa Kovesi nici după momentul Februarie 2016, când după punerea în aplicare a deciziei CCR, s-a văzut că aceste posibilităţi ale DNA au scăzut nu cu 50, ci cu 90%. Cazurile instrumentate nu au mai fost noi, ambientalele, filajele, interceptările- rezultat al măsurilor de supraveghere la zi, au dispărut pentru că ele nu au mai existat. Calitatea actului acuzării a scăzut în DNA, speţele slabe au început să se împotmolească în instanţe, au venit şi achitările, care vor mai apărea, pentru că dosarele ajung la maturitate în instanţe. Campioana achitărilor este secţia I a DNA coordonată direct chiar de Codruţa Kovesi. S-a văzut asta şi în documentaţia depusă la CSM.
Şi ca să compenseze toate acestea, au fost încurajaţi oamenii slabi din DNA să facă eseistică penală. Aşa, DNA a ajuns, de exemplu, să-l inculpe pe Ghiţă în dosarul Ponta-Blair, pentru că în 2012 a ajuns pe liste pentru că l-a adus pe fostul premier britanic în ţară. Aşa a început să se scrie în referate alte prostii: “în ultima perioadă, în politica românească, a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu uşurinţă în funcţii de demnitate publică alese”.
Dacă n-ar fi de plâns, şi n-ar fi grav, ar fi de râs mult. Să nu ne mire când în ultima zi de imunitate, Ghiţă dispare, într-o acţiune a DOS coordonată şi gesionată pe cale ierarhică de procurorii din Ploieşti. Când sub ordonanţă de supraveghere, fără limitarea libertăţii inculpatului, fără control în trafic, nu te prinzi că noctambulul Ghiţă nu mai foloseşte comunicaţiile de luni seară de pe la 23.05, când crezi că marţi “poate doarme mai mult”, când abia miercuri anunţi că s-a făcut nevăzut inculpatul, habar n-ai cum, şi apoi te rogi “hai că poate vine”, “hai că poate apare”, “hai că poate se întoarce”, neştiind nici măcar nici în prezent unde e, când poate să-ţi treacă prin cap că inculpatul, indiferent cum s-ar numi el, dar care te-a făcut ţăndări, are onoare, are simţ al respectării legilor şi Justiţiei şi vine poate şi cu flori şi bomboane să se “predea”, acesta nu este profesionalism de procuror, este iresponsabilitate periculoasă de amator. Comunicarea cu DNA Ploieşti cu DOS a fost deficientă, dar coordonatorul şi gesionarul măsurilor de supraveghere, potrivit inclusiv protocoalelor instituţionale, este numai cel care este şeful anchetei penale. Adică procurorul de caz.
Spre deosebire de SRI, unde responsabilităţile sunt instituţionale şi morale, iar SRI este dator cetăţenilor săi să folosească toate pârghiile şi mijloacele ca să-l scoată la lumină pe cel pe care l-a inventat ca statul român să nu se facă de râs, că tocmai de aceea se numeşte serviciu de informaţii, în cazul ofiţerilor DOS, procurorilor DNA şi poate chiar şi Poliţie de Frontieră, putem vorbi despre responsabilităţi multe legale. O altă răspundere o au şi judecătorii ÎCCJ, care au încuviinţat, e adevărat neexecutoriu, părăsirea teritoriului României fără a realiza gradul de periculozitate al inculpatului şi în condiţiile în care chiar acesta s-a arătat public deranjat de faptul că nu poate pleca din ţară. Ghiţă s-a supraexpus voit, dând credinţa şi siguranţa omniprezenţei, că e activ şi pretutindeni, şi la momentul oportun s-a făcut, vedem de 6 zile, dispărut.
Şahul pe care l-a dat Sebastian Ghiţă, voit sau nu, a fost complex pe linie la adresa instituţiilor de forţă ale statului român, şi a scos la suprafaţă şi întreg amatorismul Justiţiei, în principal al acuzării. Ne place să vedem sau nu, ne place să auzim sau nu, ne place să citim sau nu, nicio cucuvea sau bufniţă înţeleaptă şi neînsufleţită din birourile DNA nu va putea şterge ruşinea, eşecul şi lipsa de profesionism cu care sistemul judiciar a acţionat în tot ansamblul şi mecanismele sale în cazul Sebastian Ghiţă.
Un fost preşedinte american spunea acum un centenar şi jumătate că „poţi să prosteşti unii oameni tot timpul şi toţi oamenii un timp, dar nu poti să prosteşti toţi oamenii tot timpul”. Personal, îl prefer pe Friedrich Nietzsche. “Nu că m-ai minţit, ci că nu-ţi voi mai putea da crezare. Iată, de aceasta mă cutremur”/ Dincolo de bine şi de rău.
