oprescu ponta tariceanuPrimarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, dacă va avea sprijinul PSD și ”al poporului PSD-ist”. Oprescu răspunde, astfel, ofertei lui Victor Ponta, care a spus că lista PSD îl cuprinde pe el și pe Sorin Oprescu, anunţă stiripesurse.ro

”Încerc să fiu cât pot de cinstit față de oameni. Mă onorează ceea ce a spus Victor Ponta, pentru că funcția de președinte este una de demnitate în stat. Sunt foarte conștient că într-o astfel de situație am nevoie de o platformă extrem de puternică, de stânga.

Eu nu mă duc să fiu iepurașul cuiva. Nu este nehotărâre, dacă va fi cazul și am toate elementele: DA, mă duc!”, a declarat Sorin Oprescu, la Antena 3.

Oprescu a explicat că în cazul în care va fi susținut de PSD și de ”poporul PSD”, el va intra cursă, dar tot ca independent. Întrebat pe cine va numi premier, dacă va câștiga, Oprescu a răspuns: ”Am trei nume: Victor Viorel Ponta”.

Premierul Victor Ponta declara că lista scurtă la PSD conține două  nume: Victor Ponta și Sorin Oprescu.

Comentariile sunt închise.