Un grup de musulmani britanici a hotărât să transmită lumii un mesaj la fel de puternic ca al celor care s-au solidarizat sub sintagma #Je Suis Charlie, după atentatele din Franţa în care şi-a pierdut viaţa 17 persoane.
Mesajul, transmis printr-o campanie video pe reţelele de social media, are un impact covărşitor şi vine în sprijinul musulmanilor care condamnă acţiunile teroriste gestionate de ISIS şi Al Qaeda, chiar dacă îşi pun vieţile în pericol..
#Not in my name este campania prin care musulmanii britanici resping acţiunile şi ideologia organizaţiilor teroriste şi prin care demonstrează că ISIS nu reprezintă comunităţile musulmane şi credinţa islamică.
„Uciderea unui om nevinovat nu are nicio justificare de-a lungul timpului în nicio credinţă sau religie. Aceşti terorişti ISIS nu sunt adevăraţi musulmani. Ei nu practică adevăratele învăţături ale Islamului: pace, milă, compasiune. ISIS sunt un pericol la adresa întregii omeniri”, a declarat Hanif Qadir, fondatorul Fundaţiei pentru Schimbare Activă – care îşi defăşoară activitatea în estul Londrei-, organizaţie care a demarat campania #Not in my name.
Fundaţia pe care o conduce Hanif Qadir s-a revoltat şi a protestat public în 2014 după decapitarea lui David Haines şi răpirea lui Alan Hemming, condamnând ISIS pentru acţiunile teroriste.
Campania #Not in my name a luat imediat amploare pe reţelele sociale, mii de musulmani delimitându-se de atacurile care au terorizat Parisul în ultimile zile, care au culminat cu uciderea a 10 jurnalişti aflaţi în şedinţa de sumar a săptămânalului de satiră şi umor Charlie Hebdo.
Duminică, în capitala Franţei va avea loc un „marş al solidarităţii”, organizat în memoria victimelor recentelor atentate de la Paris, la care şi-au anunţat participarea cei mai importanţi lideri politici europeni.
Comentariile sunt închise.