Tot mai mulţi martori şi corespondenţi de presă transmit că separatiştii proruşi care controlează zona în care a căzut avionul Boeing 777 lovit joi seară de o rachetă au furat bani, bijuterii, carduri de credit şi aparatură de la cei 298 de oameni care au murit şi ale căror trupuri rămân, în mare parte, pe câmp. O parte dintre cadavre au fost duse la Doneţk, oraş controlat încă de rebelii proruşi, scrie adevarul.ro
Corespondenţii străini de presă transmit că imaginile crunte de la locul celui mai grav atac asupra unui avion după 11 septembrie 2001 încoace nu i-au impresionat prea tare pe separatiştii proruşi. Pe lângă faptul că aceştia au refuzat să le permită observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa să inspecteze zona, ei nu s-ar fi dat în lături nici măcar de la a fura de la cadavrele celor 298 de oameni care au murit după ce avionul a fost lovit de o rachetă şi doborât de la 10.000 de metri altitudine.
Tragedia nu i-a oprit pe mulţi să fure din resturile avionului prăbuşit sau de la cadavrele. Kievul acuză separatiştii că, pe lângă faptul că au furat bijuterii, bani şi carduri de credit de la pasageri, distrug şi dovezi.
Cotidianul tabloid „Daily Mail”, citat de adevarul.ro, susţine că martorii au văzut cum separatiştii au furat un binoclu din bagajele unui pasager britanic, doar pentru a-l arunca înapoi. Era stricat.
La două zile după ce un avion Boeing 777 cu 298 de oameni la bord a fost doborât de la 10.000 de metri de o rachetă deasupra estului separatist al Ucrainei, multe trupuri rămân împrăştiate în câmpul în care au căzut. Unele sunt acoperite de folie transparentă, altele rămân prinse în centurile de siguranţă ale scaunelor.
Ancheta internaţională cerută vineri de Consiliul de Securitate al ONU, de preşedintele american Barack Obama, de Kiev, Olanda, de Moscova, Germania, Canada, Australia şi multe alte ţări din întreaga lume pare compromisă din start, după ce la locul tragediei s-au perindat localnici, mineri din apropiere, separatişti şi jurnalişti.
Separatiştii proruşi controlează zona în care a căzut avionul Malaysian Airlines, doborât de la 10.000 de metri de o rachetă. Aceştia refuză în continuare să permită grupului de 21 de observatori OSCE să demareze o anchetă la faţa locului.
În timp ce postul de radio rus Kommersant FM se laudă că „dovezile, inclusiv cutia neagră, sunt în drum spre Moscova”, primul pas spre demararea anchetei internaţionale cerută de întreaga lume, chiar şi de Rusia, s-a lovit de refuzul categoric al separatiştilor proruşi de a permite observatorilor OSCE să inspecteze zona în care s-a prăbuşit avionul Boeing 777 doborât joi seară de o rachetă.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) acuză că a primit acces restricţionat şi pe o perioadă scurtă de timp la locul tragediei, iar asta în contextul în care Ucraina acuză separatiştii sprijiniţi de Rusia că distrug dovezi.
Avionul Malaysian Airlines zbura pe ruta Amsterdan-Kuala Lumpur şi a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, susţine ucrainenii. Declaraţii similare au fost făcute de mai mulţi oficiali americani, inclusiv viceprerşedinte Joe Biden. Deocamdată, se ştie cu siguranţă doar căă avionul a explodat în aer.
Va mai aduce-ti aaaaaminte de „jefuitorii desertului”de nisip din razboiul sStelelor…?!
Singura diferenta e ca la noi sunt …”jefuitorii sticlelor” (cu vodcazise flacoane cu medicamente)
Comentariile sunt închise.