Soarta Regatului Britanic si a Europei sunt pe muchie de cutit cu doar cateva ore inaintea unui referendum istoric. Taberele sunt umar la umar, iar expertii considera cruciala prezenta la vot, relateaza stirileprotv.ro
Tinerii, cu istoric modest in privinta participarii la urne, sustin puternic ramanerea in UE. In schimb, cei mai in varsta – mai constiinciosi la urne – vor iesirea din Uniune. Aseara, fostul si actualul primar al Londrei si-au jucat patimas ultima carte.
La nivelul strazii, suveranitatea si imigratia sunt pe buzele tuturor. Si nici macar nu trebuie sa fii englez din mosi-stramosi ca sa le pretuiesti.
Pakistanez: „Europenii vin aici, nu muncesc, doar solicita ajutoare sociale si le rapesc sansele celor nascuti aici”.
Implicatiile economice sunt si ele intens discutate. Nici finantistii americani nu dorm linistiti. In schimb, argumentele celor care voteaza impotriva Brexit sunt nu atat pragmatice, cat simbolice.
Romania nu va fi grav afectata de o eventuala iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana si nici romanii care muncesc legal in Regat. Aceasta este parerea specialistilor de la noi despre un eventual rezultat negativ la referendumul de maine. Peste 230 de mii de romani lucreaza in Marea Britanie, potrivit cifrelor oficiale.
Eventuala iesire din Uniune a Marii Britanii nu starneste aproape nicio reactie de ingrijorare printre locuitorii din Bucuresti.
Specialistii in schimb sustin ca tinerii vor avea de suferit cand vor intra pe piata muncii din Regat.
Prof. dr. Dumitru Miron, profesor la ASE: „Cred ca tinerii care se duc sa studieze in Marea Britanie nu vor avea de pierdut, indiferent daca iese sau nu, cat timp studiaza, pentru ca avem tineri performanti. Vor avea de pierdut dupa ce termina studiile pentru ca oportunitatile de job si de miscare si translatie a acumularilor, a vechimii, sunt afectate.”
Sunt 223 de mii de romani inregistrati cu forme legale de munca in Marea Britanie, dar si peste 100 de mii, fara acte.
Prof. dr. Dumitru Miron, profesor la ASE: „Aceia care asteapta numai efectele benefice ale statului bunastarii, aceia ar putea avea niste costuri de oportunitate. Exista acea categorie a asa-numitor „turisti ai bunastarii” – aceia paradoxal nu vor avea nimic de pierdut.”
Asta pentru Martea Britanie si-a negociat deja in Consiliul Europei optiunea de a nu oferi anumite beneficii decat cetatenilor proprii. Desi multi sustin ca „felia” de fonduri europene s-ar putea ingusta pentru Romania, dupa Brexit, oficialii romani contrazic informatia.
Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: „In orice formula care se va concretiza pentru Brexit, pentru concretizarea Brexitului nu vom vorbi de o reducere, si asta va fi pozitia oficiala a Romaniei, ne vom lupta pentru cetatenii romani si pentru ca aceasta forma de transfer sa ramana.”
Cat despre turistii romani, acestia ar putea avea nevoie de vize, luate pe un sistem de puncte, similar celui existent in Australia, sustin analistii. Cu totii cred insa ca sunt sanse mici ca la Referendumul de maine sa castige tabara anti-europeana.
Jean-Claude Juncker: Nu va exista in niciun caz o noua negociere cu Marea Britanie dupa referendum
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat, azi, ca nu va exista in niciun caz o noua negociere cu Londra in urma referendumului privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana, potrivit Le Figaro online.
„Politicienii si alegatorii britanici trebuie sa stie ca nu va exista in niciun caz o noua negociere” cu Marea Britanie, a declarat Juncker in timpul unei conferinte de presa cu cancelarul asutriac, Christian Kern. „Afara inseamna afara”, a mai subliniat acesta.
Comisia Europeana a anuntat inca din februarie ca nu intentioneaza sa se amestece in campania din Marea Britanie. Cu toate acestea, Jean-Claude Juncker si-a exprimat de nenumarate ori dorinta ca Marea Britanie sa ramana in UE.
Chiar miercuri, la Atena, el a calificat drept „act de automutilare” ideea iesirii Marii Britanii din UE. In mai, intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, el a avertizat ca, in caz de plecare, Marea Britanie va fi considerata o „tara terta”, iar britanicii vor fi vazuti ca niste „dezertori ce nu vor fi primiti cu bratele deschise”.
Un biograf spune ca regina Elisabeta a II-a ar fi cerut trei motive in favoarea ramanerii Marii Britanii in UE
Regina Elisabeta a II-a ar fi cerut in timpul unei cine sa i se dea ‘trei motive bune’ pentru ca Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana, a declarat biograful suveranei britanice, Robert Lacey, citat de agentia EFE. El a facut aceasta marturisire publicatiei The Daily Beast cu o zi inaintea referendumului la care britanicii vor decide daca mai vor ca tara lor sa faca parte din blocul comunitar.
Dar un purtator de cuvant al Palatului Buckingham a declarat, tot miercuri, ca regina nu se implica in politica si actioneaza in chestiunile politice conform recomandarilor guvernului, iar in ceea ce priveste votul de joi, decizia trebuie luata de electoratul britanic.
De asemenea, intr-o declaratie data ulterior agentiei britanice de stiri Press Association (PA), Robert Lacey a minimalizat importanta intrebarii pusa de regina conform afirmatiei sale initiale. Biograful a mentionat acum faptul ca ‘reginei ii place sa poarte dezbateri consistente in timpul unei cine’, el insistand ca ‘a fost vorba doar de o intrebare’. Totusi, Robert Lacey a subliniat ca regina, in varsta de 90 de ani, ‘este constienta de complexitatile pe aceasta tema in diferitele parti ale Regatului Unit’.
ANALIZA: Un vot pro-Brexit ar afecta Romania mai ales printr-o posibila reducere a fondurilor europene
Un vot in favoarea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, la referendumul de joi, va afecta economic Romania in primul rand prin reducerea sumelor trimise de romanii care muncesc in Regatul Unit si prin scaderea bugetului Comisiei Europene, din care sunt puse la dispozitie fondurile europene alocate Romaniei, considera economistii consultati de News.ro. Pe termen scurt, leul se va devaloriza si bursa va scadea.
Fisurarea ideii de Uniune Europeana poate avea, in viziunea multor ganditori, efecte neasteptate, cele economice fiind doar cele mai vizibile, cel putin intr-o prima faza. Economistii vorbesc de o deteriorare a sentimentului – sau increderii – investitorilor, pe termen cel putin scurt, in cazul iesirii Marii Britanii din UE, iar statele emergente, asa cum este considerata si Romania, ar avea cel mai mult de suferit.
In cazul Romaniei, cei mai importanti analisti considera ca economia va fi afectata in cazul unui vot pro-Brexit, chiar daca mai putin decat in cazul altor state europene.
Potrivit unui raport publicat saptamana aceasta de analistii grupului financiar italian Unicredit, in cazul unui eventual Brexit, aversiunea la risc a investitorilor pe termen scurt ar urma sa se deterioreze cu cel mult 5%.
Pe termen mediu, Brexit-ul ar putea taia jumatate de procent din cresterea produsului intern brut (PIB) al Romaniei.
Un alt efect important va fi asupra sumele trimise in tara de catre romaniii care muncesc in Marea Britanie.
Un alt efect negativ pentru Romania ar fi reprezentat, in cazul unui Brexit, de scaderea bugetului UE, la care contribuie si Marea Britanie.
In acest caz, exista doua variante: fie cele 27 de state ramase in UE decid sa creasca contributia pentru a pastra bugetul la acelasi nivel, fie pastreaza contributia la acelasi nivel si taie din bugetul alocat fondurilor europene, subliniaza analistii.
Romania se numara printre principalii beneficiari de fonduri europene, din cauza decalajului economic foarte mare fata de statele bogate din vestul Uniunii. Doar pentru perioada 2014-2020, Romania beneficiaza de fonduri europene nerambursabile de 43 de miliarde de euro.
Efectele comerciale in cazul unui Brexit ar fi, in schimb, mai mici asupra Romaniei. „Relatiile comerciale dintre Romania si Marea Britanie nu sunt foarte importante, iar prezenta companiilor britanice aici nu este atat de mare”, a explicat, pentru News.ro, presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru.
Insa Brexitul se va vedea, in primul rand, pe burse. Pietele financiare europene, inclusiv cea a Romaniei, vor scadea cu siguranta in cazul in care britanicii voteaza in favoarea iesirii din UE, dar cea mai mare cadere va avea loc chiar pe piata de la Londra, avertizeaza economistii.
Analistii Unicredit estimeaza ca, in cazul unui vot pro-Brexit, leul se va devaloriza temporar cu 5%, scenariu care ar insemna un curs euro/leu aflat la niveluri maxime istorice, de peste 4,7 lei/euro. In schimb, analistii ING cred ca, in cazul unui vot pro-Brexit, leul se va deprecia pe termen scurt pana la 4,55-4,56 lei/euro.
Un vot pentru ramanerea Marii Britanii in UE ar aprecia, in schimb, leul romanesc.
„Dat fiind faptul ca ING se asteapta ca Marea Britanie sa ramana in UE, estimam ca leul se va aprecia puternic vineri (24 iunie nr.r.) si ar putea incheia saptamana aproape de 4,50 lei/euro”, se arata intr-un raport al ING.
Un alt efect asupra Romania ar putea fi prin canalul dobanzilor la imprumuturile externe ale statului.
Economistii Unicredit se asteapta, insa, la efecte reduse asupra Romaniei pe termen scurt, deoarece investitorii straini detin doar 18% din obligatiunile emise de Ministerul Finantelor pe piata locala.
In plus, datoria publica a Romaniei, de 38,1% din PIB la 31 martie, este redusa comparativ cu nivelul din celelalte tari din regiune.