Ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, a anuntat ca Arabia Saudita intrerupe relatiile diplomatice cu Iranul, dupa ce ambasada tarii sale la Teheran a fost atacata de o multime furioasa, in semn de protest fata de executarea unui cleric siit la Riyadh, informeaza ziare.com
Oficialul saudit a mai precizat ca personalul diplomatic iranian trebuie sa paraseasca Arabia Saudita in 48 de ore, potrivit Al Jazeera. Diplomatii sauditi aflati in Iran au adandonat misiunea diplomatica si sunt deja in drum spre regat.
In timpul conferintei de presa, al-Jubeir a declarat ca, in timpul protestelor violente de la Teheran, diplomatii sauditi au cerut ajutorul ministerului iranian de externe, dar au fost ignorati de trei ori la rand, iar fortele de securitate au asistat pasive la distrugerile cauzate de multimea furioasa.
Joseph Kechichian, analist specializat in problemele Orientului Mijlociu, s-a declarat surprins de anuntul sauditilor si a precizat ca „este vorba despre o escaladare care va crea haos in regiune”.
Sistarea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari vine dupa ce Arabia Saudita a executat 47 de prizonieri condamnati pentru terorism, printre care se afla si un important lider religios siit. Intreaga comunitate siita, in frunte cu Iranul, a condamnat uciderea acestuia, iar in unele orase oamenii au iesit in strada si au atacat reprezentantele diplomatice saudite.