haker

Victor Faur, originar din Arad și cu un renume în mediul online, a reușit să spargă serverele NASA, pătrunzând în peste 150 de computere și cu o pagubă de 1,5 milioane de dolari. Deși ar fi trebuit să stea după gratii timp de 54 de ani, Faur a primit doar 16 luni de înschisoare cu suspendare și a fost nevoit să plătească SUA despăgubiri de 240.000 de dolari, conform b1.ro

În anul 2006, Victor Faur, cunoscut și sub numele de SirVic a fost pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume, după ce a fost pus sub acuzare în SUA pentru accesarea neautorizată a unor sisteme care aparțin mai multor instituții guvernamentale. După proces, hacker-ul a fost condamnat la 16 luni de închisoare.

Victor Faur a fost liderul grupului de hackeri White Hat, care folosea rețeaua IRC Undernet pentru a comunica. Din noiembrie 2005 și până în septembrie 2016, acesta a spart sistemele Marinei americane, Nasa și Departamentului de Energie american.

Aparent, pagubele produse de Victor Faur se ridică la 1,5 milioane de dolari. Românul a declarat că a spart sistemele doar pentru a dovedi că sunt vulnerabile. Victor Faur a mai explicat că a reuşit să acceseze serverele NASA cu ajutorul unor date furnizate de un alt hacker român din Constanţa. SirVic nu a putut fi extrădat, deoarece acordul semnat între România şi SUA data din anul 1921 nu includea noile infracţiuni legate de IT. Ca urmare, autorităţile americane au acceptat ca el să fie judecat în România. Conform legislaţiei româneşti, dacă era găsit vinovat, Victor Faur risca o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare, în comparaţie cu cei 54 de ani de detenţie cu care se putea alege dacă era judecată în Statele Unite ale Americii. Chiar şi aşa, Mircea Borza, unul dintre avocaţii apărării, a declarat că pedeapsa primită de clientul său este una foarte mare, deoarece acesta nu a şters, interceptat sau modificat date din serverele accesate ilegal.

„Noi încă mai credem că apărarea noastră a fost puternică şi că am arătat că Victor Faur nu a comis aceste infracţiuni. Totodată, consider că suma de bani ce urmează să fie plătită ca şi despăgubiri este una foarte mare”, a declarat avocatul Mircea Borza.