de Radu Moraru – [email protected]

Recunosc, eram un rebel. Terminasem un liceu de elita in Brasov, Mesota, cu 10 la Bac la romana, dar pe diploma mea scria ca sint lacatus mecanic! Drept rasplata, asemeni colegilor mei din ’89, am primit o repartitie obligatorie la o uzina brasoveana! Evident, rebel cum eram, am refuzat sa o primesc si, intr-o buna zi, m-am trezit cu militianul sectorist la usa. Venise sa ma duca, fortat, sa lucrez in marea uzina Steagul Rosu, la camioane!

Am fost repartizat la munca de jos, grea, aveam in dotare 4 strunguri grele si papuci cu talpa de lemn, plus o pufoaica albastra de geruri grele! Era frig, pe sectie! Imi amintesc ca, in fiecare zi, rostogoleam doua butoaie de ulei de strun de cite 50 de litri si incarcam, tot zilnic, citeva tone de bare de metal in fiecare teava a celor 4 strunguri! Eram supravegheat permanent de catre politrucul uzinei, culmea!, tatal unei foste colege de liceu! Nimeni din sectie nu avea voie sa ma ajute, eram condamnat la munci grele!

Solidaritatea oamenilor era insa extraordinara! Pe ascuns, ma ajutau toti, fiindca norma pe care o aveam era aproape imposibila si militienii din uzina ma amenintau cu „sabotajul” daca nu imi indeplineam „sarcinile de serviciu”! Pina si bucataresele, la pauza de masa de la ora 11, imi strecurau in ciorbe, supe sau tocanite, cele mai bune bucati de carne, la care muncitorii din sectie renuntau benevol! Ce mai, eram un rasfatat!

Pe 21 decembrie, pe la prinz, zvonul ca se intimpla ceva la Bucuresti a ajuns si la uzina brasoveana. Cuprins de o inconstienta a virstei, am pornit o greva spontana, oprind toate utilajele si strungurile din sectie! Eu le opream, citiva, de teama, le reporneau! Nu m-am lasat pina nu am stopat toate utilajele! Impreuna cu un alt „nebun” am taiat curentul! Din lavetele pe care le primeam, ca sa ne stergem de uleiul de strung, am creat steaguri tricolore, dintr-un entuziasm nefabricat, cu ajutorul doamnei magazionere, si am pornit o „defilare” adolescentina prin intreaga uzina.

Iar atunci cind zvonul a ajuns la noi, cum ca brasovenii se vor stringe in Centru, am iesit pe poarta uzinei convins ca voi schimba Romania. Am ajuns repede, alaturi de citeva mii de brasoveni, in fata armelor indreptate catre noi si am trait, pe viu, spaima gloantelor trase in aer! Atunci am invatat, inconstient, ca frica, in asemenea momente, e o banalitate! A fost prima zi din viata mea in care curajul a intrat in mine! Noaptea de 21 decembrie ’89, zidita pe curajul timisorenilor, despre care aflasem la Europa Libera, a fost prima mea noapte de curaj! Am defilat, alaturi de peste zece mii de brasoveni, pe toate strazile principale ale Brasovului! O noapte de vis, cu zeci de mii de oameni, inclusiv din spitale, fluturind libertatea la ferestre si aclamind curajul coloanelor de manifestanti.

Exact de aceasta ENERGIE ELIBERATOARE s-au temut Iliescu si gasca! De ce credeti ca din primele clipe ale „Revolutiei” a aparut aceasta MITA a certificatelor de revolutionar cu recompensele banesti?! Iliescu a platit revolutionarii, diferentiat, pentru a baga zizanie intre ei, tocmai pentru a incatusa aceasta forta care, pe strada, ar fi putut rasturna noul regim! Revolutionarilor li s-a dat o noua tema, cea a banului, pentru a le diminua forta pe care au cistigat-o pe strazile Romaniei! Celorlalti romani, Iliescu le-a dat teroarea „teroristilor strazii”, pentru a-i tine in casa pe „stimatii cetateni” sub spaima gloantelor, cu ajutorul criminalei si manipulatoarei TVR!

In acest context, e jalnica cerea de banet pe care „revolutionarii” lui Iliescu, mai ales cei care nici macar nu stiu cum suna un suierat de glont! Multi dintre ei vor bani in continuare, desi au luat purcoaie de bani si sedii comerciale in ultimii 21 de ani! De ce?! Fiindca au fost in strada! Uita ca milioane de romani si-au riscat viata in acele zile si nici nu le-a trecut prin minte sa ceara certificate de revolutionar! In timp ce sute de romani nu reusesc sa isi afle dreptatea si sa primeasca recunostinta Romaniei pentru copiii si rudele lor care au fost masacrati de teroristii invizibili ai lui Iliescu! RUSINE PENTRU INTREAGA CLASA POLITICA!

364 COMENTARII

  1. Cunosc un caz cand intr-o familie sunt cinci revolutionari falsi. Este vorba de trei fete (la Revolutie 18, 20 respectiv 22 ani), de mama lor si de fratele mamei. Tatal lor a fost director de uzina si mare comunist. Fratii tataului erau in biroul judetean de PCR. Cand a izbucnit revolutia cele trei fete erau in casa , in vacanta la parinti, intr-o comuna la 50 km de Brasov. Tatal lor cand a auzit de Revolutie a cumparat repede provizii si s-au ascuns in casa iesind deabia la mijlocul lunii ianuarie. Fratele mamei celor trei fete a fost de serviciu la spitalul din Rasnov. Acum toti sunt revolutionari, au primit terenuri, indemnizatie etc. Cum s-a procedat: au gasit o persoana care intradevar a participat la Revolutie si care este in asociatia revolutionarilor. Aceasta persoana contra unei sume de bani i-a invatat ce sa declare cunoscand exact cum s-au desfasurat evenimentele. Astfel cei cinci impostori au dat declaratii intre ei, acestia formand un grup infractional, o mafie mica care s-a organizat sa fure astfel bani de la statul roman. Mai mult cu banii primiti au mituit inspectori de invatamand primind functii de directori la scoli. Culmea excrocheriei este si faptul ca cele trei surori primesc retroactiv din 2004 indemnizatia de revolutionari esalonata pe trei ani in valoare de 120.000 RON. Ce ziceti fratilor ? Nu trebuie pedepsiti acesti impostori si sa fie obligati sa restituie banii primiti ?

  2. Dragii mei, am să vă povestesc o mică filă de viaţă. Întâmplări care deşi nu sunt cu implicaţie directă în manifestările de la revoluţia din decembrie 1989 au în mod indirect, legătură cu evenimentele de atunci.

    Vineri 15 decembrie 1989:
    Eu împreună cu tatăl meu, ne aflam într-un tren personal, plecând la ţară ca să sacrificăm porcii, obiceiul vechi dinnainte de Crăciun. În compartiment cu noi se mai afla un tânăr la 35 de ani şi un bătrânel de 70 de ani. Ironia sorţii sau nu, bătrânelul cu mult tupeu a început să laude regimul comunist, spunând că a lucrat în slujba ţării că are 4000 de lei pensie, şi că se plimbă săptămânal de la baba sa la cele două garsoniere ale sale din Oradea şi Timişoara unde mai avea şi două fete. Apoi a început sfada. Bătrânul a început să laude regimul comunist iar tânărul din compartiment a început să-l trimită pe la origini şi să-l ameninţe cu bătaia dacă-i mai laudă pe cei doi preaiubiţi conducători. Mult tupeu pentru acea perioadă, era încă 15 decembrie şi nu se iscase nimic la Timişoara. Totuşi bătrânul văzându-se ameninţat şi tânărul fiind tot mai pornit a plecat din compartiment. Atunci tânărul ne-a povestit depre faptul că avea o soră care fugise din ţară şi că securitatea de atunci nu-i mai dădea pace. Ascultam Vocea Americii, am avut un vecin de bloc închis de cei de la securitate şi care a murit din cauza bătăilor primite, dar tupeul acelui tânăr a fost ceva ce nu mai întâlnisem, ma uimit curajul lui, parcă ştia ceva.

    Duminică 17 decembrie 1989:
    În jurul orelor 22,00 pe uşa casei de la ţară intră fulger o mătuşă de-a mea care deabia trăgându-şi răsuflarea strigă: mă oameni buni la Timisoara-i prăpăd, mor oameni pe stradă, o-nchis oraşu cu tancurile şi nu mai lasă pe nimeni să intre. Prima reacţie a fost să pornim radioul care era ca deobicei programat pe Europa Liberă, unde în fiecare duminică dimineaţa era slujba religioasă. Nu se spuneau prea multe lucruri, nici nu se ştiau încă.

    Joi 21 Decembrie 1989:
    Acel tânăr şi cele aflate de la mătuşa mea nu-mi dădeau pace şi deşi în acea vreme programul tv începea doar de la 19,00 seara parcă simţeam ceva. Astfel, în jurul orelor 12 şi ceva dau drumul la tv. Presimţisem bine, era mitingul în direct apoi tăcere.

    Vineri 22 Decembrie 1989:
    Aceleaşi lucruri mă măcinau, nu aveam stare simţeam că se întâmplă ceva. Din nou aprint Tv-ul şi stupoare Trădătorul Milea „s-a sinucis”. Atunci a început totul. Puhoaie de oameni de la toate fabricile din oraş se îndreptau spre prefectură. Într-u oraş ardelenesc, în care nu se întâmpla niciodată nimic, era o forfotă de nedescris. Ca toată lumea, în prefectura judeţului, am rupt şi eu nişte cărţi şi afişe cu multiubiţii conducători. Nimănui parcă nu-i mai era frică decât celor de la securitate care s-au retras în linişte dar precauţi din calea manifestanţilor. Nu aveau nici o şansă, acolo erau peste 30 de mii de oameni veniţi din fabrici şi nu numai şi doar câteva sute de miliţieni, securişti şi militari. Mici incidente neimportante pe ici pe colo. Existau neoameni chiar şi atunci care aveau scopuri neortodoxe. Toată speranţa era în redutele din Bucureşti şi Timişoara, unde deja se ştia că nu se va mai da înapoi. Bucureştiul reprezenta masa de manifestanţi iar Timişoara reprezenta impulsul care îi mâna. Apoi totul s-a năruit, a apărut iliescu.
    Cam asta a fost totul. Nu toţi am fost martiri sau revoluţionari, dar cu siguranţă mulţi ne-am fi dorit să fim acolo pe baricade la Timişoara sau Bucureşti. Atunci simţeam că vom intra cu adevărat în istorie şi moartea este cel mai bun prieten al nostru.

    • foarte frumos…
      Si eu, cu toate ca aveam doar 14 ani, asi fi vrut sa fiu in mijlocul multimii. Traiam acele clipe la maxim, tremuram in interiorul corpului meu, nu se vedea, dar inima imi batea atat de tare ca daca cineva imi lua pulsul ar fi crezut ca inca alerg.
      Eu sunt convinsa ca fiecare dintre noi, romani adevarati, am trait emotia revolutiei la maxim, fie pe strada, fie in casa si fiecare a facut ce a putut si a crezut de cuviinta.
      Sa fiti iubiti.

  3. pacat ca nu am invatat nimic din „revolutie” si pacat ca nu am scapat dupa atatia ani de comunistii astia care urla din televizoare. Pacat ca nu o sa mai scapam niciodata de ei si de urmasii lor.

  4. Buna,Despre revolutia de la Timiroara am afla
    de la televizor intr-un hotel din Riga,eram in
    excursie in fosta URSS. In trenspre Moscova ne era frica
    sa spunem ceva ca nu stiam cine sunt securisti si din priviri am inteles ca se stie. dupa ce am ajuns la Moscova am fost chemati si ni sa spus sa trecem la camere si a doua
    zi ne va spune programul. Dimineata am fost anuntati ca Ceausescu a inchis granitele si vom ramane la hotel ca ni se asigura masa si casa in costul biletului pana se deschide granita. Am cerut ca sa se respecte programul si sa ne duca la aeroport. Acolo am mai gasitdoua grupuri. Sa primit permisiunea ca sa decoleze catre Romania o singura cursa. aeroportul a pus la dispozitie
    un TU 114 cel mai mare avion al lor de pasageri.Am intrat toate grupurile si am stat destui trei pe un loc.
    Am ajuns in Bucuresti in timpul mitingului nu ne-au controlat si ne-au urcat repede in autocare ducandu-ne la gara ne-au dat biletele si nea urcat in tren la ora 20
    am ajuns acasa. Am fost informat de fecior ce se inimpla
    Am vrut sa merg cu feciorul la Buc. ca sa il ajutam pe celalalt fecior care facea armata, sotia a lesinat dupa care ne-am linistit. Am vrut sa plec dupa ce am aflat ca feciorul meu era in tabul de la Baneasa si a scapat ca prin urechile acului de la un masacru ca li sau transmis
    casunt TERORISTI……..in rest am stat in fata televizorului ca trebuia sa am grija de sotie.
    Cam atat ca nu mai pot sa scriu cu lacrimi in ochi…..
    ..scuze
    Sa fim uniti.

    • aurelmahu,
      sunt amintiri dureroase pentru multi romani….multimim ca ne faceti aceasta onoare sa ne povestiti.

  5. In timpul evenimentelor din decembrie 1989 eram la Chisinau, ascultam Europa Libera zi si noapte, retraiam si ma temeam ca nu se va reusi. Noi basarabenii de vre-o doi ani mergeam la mitinguri si demonstratii unde strigam jos comunizmul, ca vrem grafie latina, recunoscuta limba ca romana, suveranitate, unire cu patria mama, in Romania inca se striga, traiasca Ciausecu. La mitingurile noastre veneau multi din diaspora si se mandreau cu ceia ce faceam noi. Se destrama un mare imperiu dar in noi nu a tras nimeni, de ce credeti ca au venit din partile noastre sa traga in romani? Cred ca din cauza ca Gorbaciov era mai democrat decat Iliescu si Gorbaciov avea prieteni la Londra, Iliescu avea prieteni la Moscova din cei mai vechi, mai stalinisti.

  6. Nici nu aveau tu cum sa nu fii o victima. Cred ca de mic te supravegheau securistii, banuindu-ti sclipirile ulterioare. Ai talent la povestit dar probabil ca erai doar paranoic. Din ce descrii aici, parca citesc aventurile roscovanului.

  7. in 21 decembrie 1989 eram pe langa fusta mamei intr-un sat din caras-severin, avem 8 ani.
    imi amintesc de imaginile prezentate la TVR dar si de curiozitatea si nelinistea dintre consateni. Imi amintesc ca toata lumea vorbea de revolutie, fara sa stiu ce inseamna asta. Imi amintesc ca tatal meu a venit acasa (muncea in caransebes – oras care respira prin eroii din ’89) cu mai multe portocale. Imi amintesc ca tot din perioada aceea nu s-a mai stins lumina la ora 22. tot de atunci mi-a ramas in minte melodia lui domnului Vali Sterian – Vino doamne. Tot din acesta perioada s-a intiparit in minte prima imagine a mortii in masa si sentimentul parerii de rau. Nu intelegeam de ce oamenii se omoara intre ei. imi amintesc ca toata lumea striga libertate, libertate …, timisoara, timisoara…, jos ceausescu! imi amintesc de steajul romaniei cu gaura in mijloc. mai tarziu, in 1990,mi-a ramas in minte momentul in care la scoala am rup fotografia lui ceusescu din manualele scolare impreuna cu profesorii. pot spune ca momentul 89 s-a suprapus cu momentul dezvoltarii mele ca personalitate, adica momentul cand am inceput timid „sa fac ochi”.

  8. Eram in Sibiu.
    Eram proaspat avansat, comandant de grupa, undeva intr-un batalion de soldati cu termen redus.
    Eram sub consemn, Radu cel Frumos.
    Am fost adunati pe platoul de instructie cu totii, incolonati organizat, de la elevii ofiteri, elevii subofiteri, noi T.R.-istii si cei din trupa.
    Toata unitatea, toate chipiurile si toti epoletii.
    Numai o tresa de-a mea statea mereu stramba, iar cealalta s-a rupt de la cureaua armei.
    Am fost anuntati, ca vom iesi in oras. Unii dupa altii, in formatie.
    Verificasem cele 4 incarcatoare, lopatica, baioneta.
    Erau curatate bine de cu o zi inainte. Primiseram munitie de razboi cu cateva zile inainte. Acum, cu frigu-n oase, drepti in formatie, ne asteptam randul sa fim chemati.
    peste oras se zarea o valvataie uriasa. Parca soarele a refuzat sa mai apuna atunci, la marginea cerului.
    Cativa protestatari incendiasera niste masini in Piata Mare din Sibiu.
    Un urias rug vestea parca ce avea sa se intample.
    Semnul rugului aprins iradia peste intreg orasul. Umbrele rugului faceau sicane monstruase peste mantalele noaste kaki si fetele noastre gri. Ofiterii injurau de spaima. Fumau si injurau: „ungurii, futu-i!”
    Colegii mei unguri speriati, pastrau cumintenia formatiei. Erau intre noi si cu noi. Palmam cu ei si cu ai nostri cate un fum de snagov, ascuns sub manta, molesiti de frigul de-afara.
    ceasuri treceau si pregatiti eram chemati sa aparam tara si sa ne respecam juramantul.
    „Futu-i!”
    Se intunecase de tot.
    Rand pe rand seful de stat major urla companiile care plecau din unitate in strada
    intunericul strazii ii inghitea pe rand in mars.
    Din umbrele lor ramaneau doar zgomotul bocancilor pe caldaram.
    De departe ardea „Valvataia”
    Plecasera aproape toti.
    Ramaseseram noi T.R.-ul si trupa.
    Atunci, comandantul unitatii ne-a revocat ordinul.
    Nu vom mai iesiti in oras, ramanem in unitate sa aparam unitatea si steagul.
    Comandantul Garnizoanei (colonelul Dragomir) daduse un ordin tembel sa iesim toti din unitati. Cine ar mai fi aparat unitatea? Gainile de la G.A.Z.?
    Ordinul veni ca o usurare dar si ca un chin.
    Nu stiam nimic ce e dincolo de blocuri, de unde si de ce cerul atat de rosul.
    ce arde?
    incepu o alta lupta, cu un noian de ipoteze despre ce inseamna valvataia.
    unul mai hatru spuse ca arde taverna, era un loc prin orasul vechi unde fugem in permisie sa ne umple burtile cu bere botezata.
    Liniste, ordona comandantul!
    si se facu.
    Trecura ore tarziu in noapte, se intoarsera primii din oras, parca mai tristi.
    „Ce e?”, ” Ce-a fost?” „Ce se intampla?” intrebam noi, inghetati de steagul unitatii , ca sa nu-l fure inamicul.
    „Ce arde?”
    „Lasa, ba!” se auzi un raspuns a unui soldat cu voce groasa.
    „Lasa ba, ca o sa vedeti maine!”
    Asa s-a intamplat, a doua zi a trebuit sa vad cat pentru 99 de vieti risipite intr-un decembrie neverosimil.

  9. De cand am venit de la munca va citesc postarile si emotiile m-au cuprins ca si in acea zi de 21 decembrie ’89.Imi aduc aminte ca in acea zi am iesit in oras cu o buna prietena(nu mai stiu ce trebuia sa cumparam,stiu doar ca ne-am intors destul de repede si de dezamagite acasa la ea).Ce stiu si imi amintesc bine si acum,era o atmosfera sumbra din oras,era o liniste si o pustietate ca inainte de furtuna.Am avut la un moment dat sentimentul ca strada era atent supravegheata,era un sentiment straniu pe care il simteam ca pe un fior pe sira spinarii.Eram constiente ca ceva nu era in ordine mai cu seama ca tatal prietenei mele era maistru militar si imi spusese ca de pe 17 se daduse alarma si era consemnat in unitate.Cand plecase de acasa spusese ca in Timisoara se intampla lucruri grave.De atunci nu mai stia nimic despre el.Cand am ajuns la ea a deschis radioul si am auzit vorbele lui Caramitru:”Dictatorul a fugit!”Ne-am uitat una la alta incremenite si am exclamat:”Ce piesa de teatru dau astia?Au inebunit?O sa-i impuste!”Am deschis televizorul si am vazut ca nu era deloc o piesa de teatru.Desi eram prada unei emotii de nedescris in cuvinte am plecat spre casa.Strada se schimbase la 180 de grade.Era soare si un vuiet ca de cutremur.Era puhoi de lume pe strazi care strigau „OLEOLE,Ceausescu nu mai e!” Treceau masini,camioane,autobuze pline ochi cu oameni in delir fluturand steaguri tricolore cu victorioasa gaura in mijloc.Era si sarbatoare dar si o incrancenare ce te cuprindea instantaneu.Oamenii isi faceau semnul victoriei de parca ar fi facut parte dintr-o casta si asta era semnul de recunoastere.Se rostogolea puhoi de lume spre „casa patrata” sa-i debarce pe mai marii partidului care conduceau orasul.Nu bine am ajuns acasa ca a venit si mama de la munca.Nu ne puteam dezlipi ochii de pe televizor.Mamei ii siroiau lacrimile pe obraz si ea nici nu-si dadea seama ca plangea(il ura pe Ceausescu inca din ’82 cand datorita unei anuntate vizite de lucru la combinatul de utilaj greu,in timpul pregatirilor pentru vizita,un accident de munca o lasase vaduva si pe mine orfana la numai 10 ani).
    Recunostinta vesnica martirilor din decembrie ’89!

  10. Am citit totul.
    Am mai scris si eu cate ceva pentru ca dimineata n-aveam timp decat de o fraza scurta :).
    Interesant e ca moliile au fost foarte active dar nu au scris nimic din ce faceau atunci. RUSINE !!!
    Singurul Alex, a scris o minciuna, ca de obicei: „Pe 21 Decembrie eram la universitate cu glonturile care imi treceau pe la urechi.” Se stie ca atunci avea 4 ani (pentru ca zilele trecute spunea ca are 26). Cine stie, poate il tinea masa in brate. RUSINE !!!
    Dumnezeu sa-i ierte pe cei care s-au sacrificat pentru noi.

  11. Pe 21 au venit parintii acasa de la servici mult mai devreme in stare de soc pentru ca au vazut pere puse in plopi,elicoptere multe si tancuri venind spre oras. Aveam 12 ani. In seara aceea la 2 blocuri distanta pe la 2 noaptea un vecin idiot a chemat politia si armata pentru ca se vedea un beculet aprins in scara blocului(becul care arata ca functioneaza liftul). A venit un politist a urcat sus. La putin timp a venit armata. Au tras unii in altii pana au golit armele… Am fost singura care s-a trezit din familie, de frica m-am retras pe hol in locul in care ai mei imi spuneau ca daca e un cutremur e peretele de rezistenta al blocului. Habar nu aveam daca trec gloante prin el dar am stat acolo plangand in hohote si incercand sa ii trezesc ca sa nu moara. M-am acuzat mult timp pentru faptul ca nu am avut curajul sa plec din acel hol si sa ii trezesc (in viata mai apoi am ales sa fac oamenii sanatosi). Mai ales cand am vazut la televizor si am auzit ce am auzit. Si acum dupa atatia ani imi este greu sa trec prin acea parte a casei parintilor.
    A doua zi parintii nu au mai mers la servici, mama l-a trimis pe tata sa faca rost de cateva oua de la alimentara din colt. Nu stiu de ce a ales sa mearga cu masina. A venit dupa 4 ore. Tocmai plecare Ceausescu si pe masina lui s-au urcat atatia oameni ca sa asculte radioul incat nu mai vedea nimic. Seara s-a decis sa mearga la televiziune cu sandwich-uri pentru „saracii oamenii aceia care sunt in direct de atata timp”(Iliescu si alte pullovere si sacouri). A reusit sa ramana in viata desi s-a tras destul de mult atunci.A si vazut multe atunci, Nu a mai vrut niciodata sa povesteasca.
    Am urat acele ore. Nu am inteles de ce a trebuit sa mearga, nici atunci nici acum. Este un om cult, a lucrat in functii de raspundere, ar fi trebuit sa vada manipularea.
    Dupa aceste zile am fost un alt om, un adult in corpul unui copil.
    Amintiri ce trebuiesc vorbite des ca sa nu mai doara.
    Multumesc nasule. E o idee buna

  12. 21 decembrie 1989, intr-un oras de provincie mic, nu se intampla nimic, nimic… Serviciu, pregatiri pentru Craciun si Europa Libera. Mergea radioul la maxim si ma uitam mereu prin vizorul de la usa daca nu vine cineva sa ne salte.

  13. S-ar putea sa fie un post cam lung
    Incerc sa concentrez pe cat posibil

    In Decembrie 89 eram student in Bucuresti.Vacanta a inceput un pic mai devreme in acel an – a fost o stire de ultim moment referitor la incheierea anticipata a cursurilor cu 1(sau 2?) zile.
    Cert este ca am ramas in caminul din Regie inca 1 noapte si un „responsabil” a intocmit lista cu studentii care nu au parasit caminul.
    Motivul incheierii precipitate a anului scolar il stiam cu totii…aveam informatii ca la Timisoara incepuse o revolta, ascultam Europa Libera si ne gandeam cum putem protesta (lucruri simple, timide : sa purtam cravata neagra, lumanari la ferestre, etc.)
    Probabil ca in noaptea de 19 Decembrie 1989, cand unul dintre colegii mei de armata (eroul Tiberiu FLORIAN, de loc din Sighet si student la Timisoara) a fost incinerat la Crematoriul Cenusa, noi, colegii lui din Bucuresti faceam intruniri de taina. Si atat.

    Poate ca initierea oricarei actiuni a fost descurajata si de prezenta ostentativa a agentilor de securitate(imbracati in loden, cu basc si avand statia de emisie receptie in buzunarul interior)care circulau permanent in Regie in toata perioada desfasurarii Congresului al 14-lea si in Decembrie 89.

    Oricum, cu 3-4 zile inainte de 20 Decembrie, in statia de metro de la Gara de Nord, dimineata la 7.30, am fost tinta unei provocari : o doamna in etate m-a intrebat „Unde este Piata Natiunilor?”, si pana sa ii pot raspunde potrivit, un tanar cu parul taiat „regulamentar” a devenit brusc vorbaret „Este Piata Universitatii, nu a Natiunilor – va fi mare scandal acolo, s-a anuntat la Europa Libera”. Nu am mai continuat dialogul – fac parte dintr-o familie care a avut mult de suferit din partea regimului comunist si am putut discerne pe loc ca e vorba de o provocare „standard”.

    Bref, am „pierdut” Decembrie ’89 in Bucuresti intrucat am plecat cu unul din ultimele trenuri care a parasit Gara de Nord.

    As fi ramas, dar „de acasa” am primit un telefon „in cod” ca trebuie sa plec imediat din Bucuresti – luati-l ca pe o promisiune facuta mamei, intrucat imediat dupa 15. Octombrie 1989 familia mea se astepta ca regimul sa cada.

    Undeva la sfarsitul lunii Noiembrie 1989 am fost acasa – un orasel aproape de granita cu Serbia si am urmarit la Tv sarba un reportaj de 20-30 minute referitor la „incordarea de la Timisoara si soarta lui Laszlo Tokes” – sunt sigur ca a fost inainte de 1 decembrie 1989.

    Mi-am luat insa ratia de libertate (si nefericire) in perioada Aprilie-Iunie 1990, in Piata Universitatii.

    Am prieteni / cunoscuti / colegi care au participat nemijlocit la evenimentele din Decembrie 1989 si care … nu au certificat de revolutionar.

    • Alu’ ….aceasta pagina de pe BlogOne va ramane de referinta pentru toate amintirile retraite.

      retrairea este la fel de puternica ca si acum 22 de ani ….nimic nu poate estompa aceste amintiri ,pentru ca ele au fost ,sunt si vor fii visele noastre de Oameni Liberi !!!

  14. M-a impresionat fraza cu ” atunci, a intrat curajul in mine” si as completa eu, nici ca a mai iesit, Nasule!
    In seara de 21 decembrie, am asteptat sa ascult „vocile” de la Europa Libera” pe la 18; era difuzata obsesiv o caseta audio, inregistrata la Timisoara, cu pocnete de arme arme si pe fundal, „Nu trageti, suntem fratii vostri!”
    M-am intrebat daca si in Galati s-ar fi pornit iuresul, as fi avut curaj sa ies in strada? Am iesit, pasnic, a doua zi, dupa fuga lui Ceusescu!

  19. In ziua de 21 decembrie eram la locul de munca situat pe Calea Victoriei, respectiv Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor. In acea dimineata , seful meu a plecat imediat dupa ora 8,00 la sediul central, fusese chemat urgent. A venit la mine si mi-a spus sa duc urgent un material la Centrocoop, apoi sa ma apuc sa fac toate felicitarile de sarbatori atat pentru membrii nostri de sectii, cat si pentru asociatiile din strainatate. Am plecat imediat dupa el spre Centrocoop. A trebuit sa ocolesc mult intrucat zona era intzesata cu forte de ordine, care nu lasau sa intre la miting decat cei chemati. Oamenii erau pasnici, nu se vedea vreun semn de nervozitate sau altceva neobisnuit. M-am intors la birou si m-am apucat de treaba. La ora 11,00 a sunat din nou seful meu si m-am intrebat ce fac. I-am raspuns ca lucram la felicitari. Mi-a spus sa nu plec nicaieri pentru ca are ceva urgent de rezolvat. Pe la pranz a venit o colega si mi-a spus ca este mare vanjoleala prin centru si pe Calea Victoriei. Am iesit pe balcon si am vazut oameni indreptandu-se spre Piata Palatului. Erau razleti, nu incolonati. Apoi a venit la mine sotul meu, care fusese la acel miting. Era schimbat la fatza si se grabea, spunandu-mi ca insoteste un coleg. L-am intrebat ce s-a intamplat. S-a uitat lung la mine si mi-a raspuns sec ca nimic important, dar ma roaga sa merg repede spre casa, sa nu ma abat din drum, pentru ca el urma sa fie de serviciu in acea seara.
    Cand am plecat spre casa, trecand prin Piata Romana, am vazut lume adunata palcuri, discutand sau indretandu-se spre Piata Universitatii. Eram foarte dezorientata si nu intelegeam nimic. Am ajuns acasa, am dat drumul la radio sa vad ce se spune la Europa Libera, apoi la televizor. Asa am aflat ce se intampla . Tot de la Europa Libera stiam de tot ce s-a intamplat la Timisoara inca din 17 decembrie, dar niciodata nu mi-a trecut prin gand ca venise sfarsitul lui Ceausescu. Aveam atunci 39 de ani. Nu credeam ca se va schimba ceva in viata noastra. Teroarea si frica pusese stapanire pe mine, incat ma simteam neputincioasa si confuza. Nu aveam curajul sa trec la fapte eroice. Cand a venit acasa sotul meu, mi-a spus ce s-a intamplat, dar mi-a atras atentia ca lucrurile pot sa degenereze si sa se piarda controlul evenimentelor. Asta simtzea si vedea el modul cum se derulau evenimentele de atunci. Cand a revenit acasa in acea noapte, mi-a povestit cu lux de amanunte totul. In acea noapte de groaza vedeam de la geamul casei cum cerul era strabatut de gloantele trasoare, auzeam rapaitul armelor, vedeam la televizor doar ce vroiau ei sa ne arate si manipularea din studioul 4 + 5 isi facea efectul cu prisosinta. Da, imi recunosc lipsa de curaj de a iesi atunci in strada.

  20. Eram la aeroportul Bacau cu fabrica (metalurgia)inarmati GP pazeam obiectiv startegic(aeroportul), impreuna cu antiaeriana si citeva tancuri.
    Ce a spus Cartianu in emisiune la NASUL e adevarat…nu au fost evenimente deosebite…,pentru publicul larg.ASTA E.
    APROPO: se da certificat de revolutionar pentru asta , ca eu nu vreau….

  21. Cam patunci’ aveam 11 ani si eram…Brasovean.
    si desi nu stiam prea multe cei aia revolutie…dictatura ascultam pe intuneric Europa Libera si cu capul „la cutie” ca desi nu stateam in zona centrului,la vre-o 200-250 m era o unitate militata(cel putin asa stiam eu ca si copil) acum este Academia Fortelor Aeriene Henri Coanda si mai trecea cate o razie si se auzeau focuri de arma pana cand mama ne-a luat de mana si „hai la revolutie.

    Cand am ajuns la teatrul dramatic iesind de pe actuala Vlad Tepes,ia si dai cu „jos Ceausescu,jos comunismul” dupa care au inceput impuscaturile,maicamea speriata hai acasa „gata cu revolutia” si am ramas sa ascultam Europa Libera.

    Dupa cateva zile cascam ochii ca la masini straine la peretii de la Modarom,CJ…Unirea ce gauri erau in ele.

    • Eu eram in marea de oameni care trecea pe acel bulevard, prin fata Modarom-ului. Veneam de la „avioane ” Ghimbav, pe jos. Am vazut acea mitraliera ca era indreptata spre noi, dupa care, s-a rasucit la 180 de grade, si-a ridicat teava si a inceput sa traga in partea de sus a cladirii Modarom-ului. Vedeam cu sar bucatile de zid! Totusi, continuam sa strigam lozinci anticomuniste si, totodata, ma gandeam: daca asta se intoarce din nou spre noi, s-a zis cu toti de aici. Dar atunci nu a tras in oameni. Asta au facut-o mai tarziu, seara, noaptea, ca atunci nu stiai cine trage.
      Apropo, nu m-am gandit niciodata sa cer certificat de revolutionar.

      • Reciteam comentariile voastre inca o data acum si mi-am spus ca ar fi bine sa stiti si ce mi sa intamplat in continuare…
        Seara am iesit in fata la Modarom, unde erau deja multi oameni, majoritatea tineri. Nu am putut sa scap de fratele meu si de sora mea si i-am luat si pe ei chiar daca erau mai mici ca mine. Am stat acolo vreo 2 ore. In tot acest timp aveam o presimtire. Era ceva care ma indemna sa plec de acolo. Pana la urma, gandindu-ma la ei, mi-am luat fratele mai mic si sora (care era minora atunci) si am plecat de la Modarom spre hotelul Aro. Pe jos faci vreo 10 minuute. Deci, au trecut vreo 10 minute de cand am plecat de acolo dupa care s-a declansat teroarea. Au inceput sa traga nu se stie de unde si nu se stie cine, in oamenii din fata Modaromului. Terminasem armata un an inainte si stiam ca trebuie sa stai culcat in asemenea situatii deci i-am culcat pe amandoi pe trotuar, dupa care m-am culcat si eu. Ma uitam cum zboara trasoarele prin aer. Imi era frica mai mult pentru ei decat pentru mine. Incercam sa-i incurajez. Eram niste copii care infruntam moartea. Dupa un timp, nu stiu cat, dupa ce s-au mai rarit trasoarele si zgomotele armelor, ne-am ridicat si am plecat spre casa. Am luat-o pe un drum ocolitor, am trecut pe celalta parte a parcului ca sa nu mai trecem prin fata Modarom-ului.. Am auzit a doua zi ce tragedie a fost acolo. Daca nu imi ascultam instinctul si mai stateam 10 minute, poate acum nu mai eram in viata.
        M-am tot gandit apoi ce ma indemnat sa plec de acolo pentru ca eu vroiam sa stau. E clar ca au fost ei. Prin faptul ca au venit cu mine, poate ca mi-au salvat viata, deoarece eu am plecat de acolo gandindu-ma sa nu pateasca ei ceva.
        Si uite asa am trait si am ajuns pana aici ca sa va povestesc voua totul.
        ASA A FOST SA FIE.

        P.S. Ieri nu am putut sa va povestesc totul dar azi am citit despre mama Alexei si mi-a disparut orice retinere.

  22. A fost la revolutie. A vrut sa fie domn.

    Varujan Vosganian
    Declaratie de interese Nr 95 / 14.o6.2011 ( nr inreg senat)
    cunoscand prevederile art 292 cod Penal, privind falsul in declaratii, declar pe proprie raspundere:
    Ununea Armenilor din Romania- Calitatea presedinte, valoarea beneficiilor- Non -profit
    Uniunea Scriitorilor din Romania – Calitatea prin vice, valoarea beneficiilor – Non profit
    Prezenta declaratie constitue ACT PUBLIC si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplect al datelor mentionat
    data complectarii 14 iunie 2011
    DECLARATIA DE AVERE SENAT Nr 96/14.06.2011

    VII. Venituri ale declarantului si ale membrilor sai de familile .realizate in ultimul an fiscal incheiat (potrivit
    senator 66.049
    Uniunea Armenilor din RO 68256 Presedinte curat ( non profit)
    Uniunea Scriitorilor din RO 49568 prim vicepresedinte ( non profit)
    Institutul National de cercetari economice Cercetator 14.500

    Titular Drepturi Autor 20.000
    8.1 Venituri din alte surse
    1.1 Legea recunostintei Donate integral 17 350 pentru merite deosebite in levolutie
    total=218373 pentru domnul senator fara legea recunostintei

  23. Pe data de 21 la ora mitingului eram la intersectia C.A. Rosetti si Magheru. Era CORDON DE MILITIE, eu ma aflam in afara dispozitivului urmarind militienii si injurandu-i printre dinti. La un moment dat… s-a auzit un zgomot, vuiet.. dupa care la cateva secunde am vazut ce nu mi-am imaginat vreodata ca e posibil. Strada C.A. Rosetti devenise un fluviu de oameni care fugeau in cea mai mare viteza exact spre mine. Militienii au fost neputinciosi, s-au dat la o parte fiind de-a dreptul socati si ei… La fel eram si eu, numai ca eu am inceput sa fug pe Magheru spre Intercontinental.
    Pe 22 am fost printre primii care am ajuns in fata CC. Luasem decizia sa plec de pe Magheru (dupa ce demonstrasem timp de 1 ora in fata cordonlui de langa biserica Italiana… unde s-a tras in aer foc de avertizare – http://www.youtube.com/watch?v=lNWZNp2i0SI)…si vazusem ca intrarea spre CC dinspre Ion Campineanu fusese eliberata. Cand am ajuns la intersectia Ion Campineanu cu Academiei, trupele de armata tocmai se imbarcau intr-un camion. Nu mai restrictionau accesul spre CC. Eram uimit, nu mai stiam ce sa cred… asa ca am inaintat spre CC si in 2 minute eram chiar in fata intrarii, loc unde nu mai calcasem inainte. Am stat gura casca si am vazut perdelele din dreptul geamurilor de la etajele 1 si mai sus, miscandu-se. Este f posibil sa fi fost chiar Ceausescu in spatele acelor perdele intrucat eram un pic la dreapta balconului privind spre CC. Nu am avut curajul sa intru in CC… inca nu intra nimeni…si de frica sa nu ma mitralieze de la geamuri sau din interior…am ales sa ma retrag spre biblioteca centrala. De acolo l-am vazut pe Ceausescu plecand cu elicopterul ceva mai tarziu.

  24. Foarte bun articol d-le Radu Moraru.
    Pe 21 decembrie 1989, aveam 13 ani si ascultam cu parintii radio Europa Libera. Parintii nu ne-au lasat sa iesim din casa pe mine si sora mea in acea perioada spunandu-ne ca e pentru siguranta noastra. De la vecini am aflat ca s-a tras si au murit oameni.
    Oricum eu il consider vinovat pentru lovitura de stat mascata de o revolta populara pe Iliescu.

  25. putin offtopic dar cred ca e important sa vedem relatia intre parlamentarii romani

    (COLEGILOR MEI MÂRLAMENTARI)
    de Adrian Păunescu
    La muncă, derbedei, că trece anul
    şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
    Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
    P…. mamii voastre de nemernici.
    Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
    şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
    C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
    şi i-aţi distrus averile şi steagul.
    S-ajungem colonia de ocară
    care-şi va cere scuze în maghiară.
    Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
    aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.
    Şi, prin vânzări de ţară infernale,
    aţi omorât cu voia animale.
    La greul greu care mereu ne-ncearcă,
    răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
    Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
    întoarceţi România – n Evul Mediu.
    Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
    v-aş desena cu acul, să vă sperii.
    Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
    ci credite din călimări străine.
    Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
    şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
    Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
    s-au compromis negustorind Ardealul.
    De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,
    cum v-au putut părinţii voştri face ?
    Ce condimente le-au picat în spermă
    de e trădarea voastră-atât de fermă ?
    Aţi pus nenorocita voastră labă
    pe-această tristă ţară Basarabă.
    Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
    s-o faceţi curva voastră de serviciu.
    Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
    dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
    Aţi inventat examene severe,
    supunere poporului spre-a-i cere.
    Şi toată zbaterea a fost degeaba
    că-n nas mai marii v-au închis taraba.
    Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
    actori într-o politică obscenă.
    Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,
    ia cereţi-vă puţintel, afară.
    Decât să vă trimită ţara noastră ,
    mai bine mergeţi voi în mama voastră.
    Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
    şi nu albanizaţi această ţară .
    Băgaţi viteză, că vă trece anul
    şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
    Şi ce vă pot eu spune la plecare
    decât lozinca lui Fănuş cel mare :
    Nenorociţilor, se rupe şnurul,
    „La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

      • Eu ii consider pe toti oamenii politici romani MERE PUTREDE,TOTI.Si cei tineri care vin tot putregai sunt.Cei care nu sunt trebuiau sa se faca auziti.

    • NIMENI NU-I MAI PRESUS DE LEGE

      Parlamentul Romaniei se populeaza incet cu corupti care voteaza legi.
      Ce sa facem cu prezumtia de nevinovatie? In cazul cand o lege trece la un vot diferenta si acest vot este dat de acesti prezumati nevinovati, ulterior se dovedeste vinovatia lor si sunt condamnati,se presupune ca avem legi votate de presupusi infractori?! In parlamentul Romaniei au fost alesi 13 golanasi cu dosare penale conform analizei din decembrie 2008 a postului de televizune Irealitatea TV .Astazi cinci parlamentari din patru sute si ceva sunt condamnati ( cu suspendare ) inseamna ca peste 1% din parlamentari sunt infractori cu acte in regula??? Daca etindem la intreaga populatie, ar insemna peste 200.000 de condamnati penal in tota tara. Nici vorba! Numarul de condamnati in tara in aceeasi perioada este mult mai mic. Pe cine reprezinta cei trimisi in parlament? Pe noi, cei ‘normali’ din tara asta?
      cum mai poate vota un parlamentar condamnat de instanta suprema la inchisoare cu suspendare orice alte legi? Ce autoritate mai are un infractor dovedit in instanta sa-si exercite mandatul?Pana la urma, daca Parlamentul e locul unde poporul bea sampanie prin reprezentantii sau, de ce n-ar fi si locul unde poporul isi fura caciula prin interpusi.
      Cum mai poate vota un parlamentar condamnat de instanta suprema la inchisoare cu suspendare orice alte legi? Ce autoritate mai are un infractor dovedit in instanta sa-si exercite mandatul?Exista o fratie de cruce malefică care formează acest lanț al slăbiciunilor. Cârdășia funcționează de minune!

    • Romania reala
      Nu am nici cea mai vaga indoiala ca maximul prostiei in forma cea mai apoeotica,este atins in Romania de electoratul PSD.Atentie,nu de membrii PSD care musca din din cascavalul bucuriei de a fi lefegiul statului pe la consilii locale,judetene,comunale, etc.ci de acei vesnici fraieri,senili,analfabeti,rupti in fund de foame,care vor lua in mormant amintirea strasnicului lor idol,aprig iubaret de albaneze si mancator de salam su soia,cultivator de trandafiri rosii si sef peste triburile de indieni cu tarnacop si casca de protectie cu lampas.E trist ca acesi oameni se vor stinge dupa o viata in care au trait bucuriile altora,ei fiind absolut incapabili sa-si afle propriile aspiratii.Pentru ca isi bate joc de acesti oameni,Iliescu s-a condamnat si dincolo de moarte,la rusine vesnica. vanatorul de cretini2011-12-08 23:19:07

  26. Dragi romani,avem nevoie mai mult ca niciodata de o schimbare,a sosit momentul,sa fim uniti!Asa sa ne ajute Dumnezeu!!!

    Tuturor care ati participat cu ganduri curate la revolutia din ’89 recunostinta vesnica!

  28. Si eu pot spune multe din timpul caderii regimului ceasca cizmarul, dar fiindca mi-am dat seama din momentul numirii KGB-istului Militaru, cand fiind intre cativa ofiteri si ostasi, am strigat: nu se poateee, gata am terminat cu libertateaaa, ne intoarcem inapoi in comunism, un capitan m-a tras deoparte si mia spus prieteneste: vezi ce mai vorbesti deacuma ca aici sunt multi zelosi, mai bina uitate, ca deja au adus banderole cu tricolorul, pune una la mina si ai grija de viata ta. Din acel moment am inteles ca banderola era semnul regimului de care am avut parte, adica; pleca ai nostri…, vin ai nostri… si noi defilam cu prostii ! Dupa aceasta lectie am fost mai prudent si am asistat la toate grozaviile ce stiti ca sau intamplat. Nu am participat in Bucuresti ci undeva in Iasi, unde se crede ca la noi trebuia sa inceapa… dar programarea a esuat si nu se stie bine nici acum, ce si ce e adevarat.

« Comentarii mai vechi

Comentariile sunt închise.