Fostul patron al OTV este aproape să bată palma cu România TV, negocierile sînt foarte avansate şi şansele mari să îşi reia nopţile de talk-show începînd cu data de 15 iulie, scrie reportervirtual.r0
Emisiunea ar urma să se întindă de la ora 23:00 pînă a doua zi dimineaţă la ora 6:00, potrivit informațiilor publicate de fanatik.ro.
CNA a retras, în ianuarie 2013, licenţa postului OTV pentru neplata mai multor amenzi.
Recent, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a promis consilierilor PP-DD din Consiliului General al Capitalei că va face lobby în favoarea redeschiderii televiziunii lui Dan Diaconescu.
„Transferul” lui Diaconescu la RTV, televiziunea deputatului PSD Sebastian Ghiță, n-ar fi tocmai o surpriză având în vedere că acesta este prezent aproape seară de seară în ultima vreme în emisiunile postului.