Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan și stilul său de a conduce a fost deseori comparat cu regimul nazist al lui Adolf Hitler. De altfel, șeful statului turc a și oferit în trecut drept exemplu de sistem prezidențial eficient acest regim dictatorial al lui Hitler, în cadrul unei declarații făcute la debutul anului 2016, conform B1 TV.
Întrebat dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, preşedintele turc a răspuns la momentul respectiv: „Există deja astfel de exemple în lume. Putem observa acest lucru dacă privim la Germania lui Hitler”. (Detalii AICI)
În haosul celor mai recente evenimente, dacă ar fi să luăm în calcul tentativa de lovitură de stat de la Ankara și măsurile luate de oamenii lui Erdogan după eșecul acestui puci, un detaliu interesant iese la iveală.
În noaptea zilei de 27 februarie 1933, Reichstagul din Berlin, simbolul democrației germane, lua foc. Clădirea a ars din temelii înainte ca pompierii să poată interveni. În contextul în care Partidul Nazist era cea mai mare formațiune politică din Reichstag, acela a fost momentul în care Adolf Hitler a ieșit în față și a declarat că acest incendiu al Parlamentului din Germania nu reprezintă decât un semn de la Dumnezeu și că focul a fost declanșat de comuniști, potrivit historia.ro.
„Este un semn de la Dumnezeu! Dacă acest foc – aşa cum cred – se dovedeşe a fi lucrarea comuniştilor, atunci nimic nu ne va putea opri să zdrobim acest parazit criminal cu un pumn de fier„, spunea Adolf Hitler la momentul respectiv. Ulterior, el s-a folosit de acest lucru pentru a-i epura pe toţi cei care se împotriveau idealurilor sale şi a prelua puterea în forţă.
La mai mult de 80 de ani distanță, în noaptea de 15 spre 16 iulie a anului 2016, în Turcia a avut loc o tentativă de lovitură de stat. În ciuda faptului că autorii puciului au fost numeroși, iar balanța părea să încline în favoarea lor la un moment dat, susținătorii lui Erdogan au reușit să stingă această acțiune. (Detalii AICI)
În cadrul acestei tentative de lovitură de stat, Parlamentul Turciei a fost atacat pe cale aeriană dintr-un avion controlat de rebeli. După ce puciul a fost înăbușit, președintele turc Erdogan, ajuns vineri seară la Aeroportul Internațional din Istanbul, a declarat că „această lovitură de stat nu reprezintă decât un dar de la Allah, deoarece va reprezenta un motiv pentru a curăța armata„.