
Klaus Iohannis a fost sunat în urmă cu câteva zile de vicepreşedintele american ales, Mike Pence, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.
„A fost o discuţie foarte bună, în care Klaus Iohannis a transmis felicitări noii administraţii Trump şi a subliniat relaţiile solide cu nouă administraţie americană în contextul parteneriatului strategic cu SUA”, a declarat sursa citată.
Pe lista publicată, ieri, pe site-ul echipei de tranziției mai apar, printre alții, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul Spaniei, Mariano Rajoy și președintele ceh, Miloš Zeman.