Aroganță. Despre asta e vorba în cazul pînă de curînd enigmaticului George Maior. Îl știți, Maior e cel care avea profilul tehnocratului din școala ardeleană: încet și tăcut, aproape invizibil, cu o privire de pachiderm solemn și înconjurat de haloul unei omnisciențe specifice unui șef de serviciu de intelligence cu cîteva clase peste unsurosul Măgureanu, indefinibilul Georgescu sau grobianul Timofte.

 

De cîteva zile încoace, însă, Maior a clacat: acum nu mai e pachidermul solemn, ci elefantul scăpat în magazinul de porțelanuri. Cu grația unui buldozer incontrolabil, Maior a reușit să scoată la iveală ce a ascuns, cu artă, opt ani de zile: în aroganța lui, omul a demonstrat că, în viziunea proprie, mecanismele democratice sînt dispensabile, niște piedici stupide care încurcă principalul serviciu de informații al patriei. Șeful SRI a amenințat Curtea Constituțională, a jignit vocile publice care s-au opus unor legi de monitorizare a comunicațiilor și, în general, și-a ridicat sieși o statuie de zeu mînios pe care nu-l merităm, dar care se sacrifică, în bunătatea lui infinită, pentru binele nostru, al meschinilor patetici.

Din păcate pentru statuia dumneavoastră, domnule Maior, democrația are defectele ei. Democrația, de exemplu, consideră ca esențial controlul de constituționalitate al legilor (acesta e rolul CCR). Tot democrația, de pildă, mai crede că legile trebuie dezbătute public (aici intervin cetățenii, jurnaliștii, oengiștii etc). Aceeași democrație, iată, valorizează justa măsură între dreptul nostru, al tuturor, la siguranță și dreptul, la fel de puternic, la intimitate (care e tot un drept la siguranță, pînă la urmă: siguranța că nu vom fi abuzați și controlați doar pentru interesul unui partid sau al unui om).

Domnule Maior, și tot democrația vă dă și dumneavoastră drepturi, cum e acela la libertate de exprimare, pe care tocmai l-ați invocat duminică seară, la un televizor, atunci cînd ați susținut că nimic nu vă poate opri să atacați Curtea Constituțională. Corect, sînteți liber să vă exprimați (deși, fie vorba între noi, știți bine că însăși legea de funcționare a SRI – constituțională, sper! – vă interzice să enunțați chiar tot ce vreți). Numai că, în cazul legii pentru securitate cibernetică, ați greșit ținta: NU Curtea Constituțională e problema, ci Parlamentul României.

Să vă explic: legea siguranței cibernetice a trecut fără dezbateri de prima cameră parlamentară sesizată, cea a Deputaților, adică prin adoptare tacită, pentru că președintele Valeriu Zgonea (un fost coleg de partid de-ai dumneavoastră, social-democrat de vază) nu a considerat nimerit să pună acea lege pe ordinea de zi. Ei bine, acela a fost un moment în care libertatea dumneavoastră de exprimare, domnule Maior, era necesar să fie exercitată. Atunci, domnule Maior, puteați spune, public, că deputații nu sînt interesați să dezbată o lege foarte importantă pentru însăși securitatea statului român și că, deci, există pericolul ca această lege să fie contestată. Atunci, însă, domnule Maior, nu ați considerat necesar să vă exercitați dreptul la liberă exprimare.

Să vă mai explic: nici în Senat, camera parlamentară decizională pe legea securității cibernetice, nu s-a prea discutat acest proiect de lege. Sigur, la Senat, conform legii, proiectul trebuia votat în plen, nu mai putea fi adoptat tacit. Știți mai bine ca mine că, înainte de a ajunge în plen, proiectul de lege a fost ca și inexistent în comisiile de specialitate. Și mai știți și că majoritatea senatorilor abia aveau cunoștință de acest proiect de lege. Totuși, nu v-a păsat nici cît negru sub unghie, nu ați considerat necesar să vă exercitați dreptul la liberă exprimare pentru a ne spune tuturor că o lege vitală este în pericol să ajungă într-un plen parlamentar, pentru votul final, fără să fi fost cu adevărat solidă.

Abia după ce toate aceste erori parlamentare au fost sancționate de Curtea Constituțională, ați ieșit la atac, în virtutea dreptului dumneavoastră democratic la liberă exprimare. Și ați găsit de cuviință că vinovați sînt judecătorii CCR care au constatat neconstituționalitatea unei legi, nu parlamentarii care au votat o lege neconstituțională.

Ca să înțelegeți foarte clar, domnule Maior, ce ați făcut: este ca și cum ar fi fost atacat SRI pentru că a făcut rapoarte despre corupți, în loc să fie atacați corupții. Sau, dacă vă place mai mult acest exemplu, este ca și cum SRI ar fi atacat pentru că descoperă teroriști iar teroriștii ar fi lăsați să circule liberi și să facă acte de terorism.

P.S. Poate că ar trebui să vă uitați mai atent și la politica dumneavoastră de comunicare. Niște fapte, ca să pricepeți la ce mă refer: pe 3 octombrie 2014, ați spus că vă veți depune demisia pe masa noului președinte (“voi merge catre acest nou presedinte, imi voi prezenta demisia” – sursa); o lună mai tîrziu, după primul tur al alegerilor, atunci cînd ați știut că Ponta va pierde alegerile, ați nuanțat: nu urma să vă depuneți demisia, ci doar mandatul “spre evaluare” (“La momentul învestirii noului preşedinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI” – sursa).

Cum să numim asta? Inconsecvență? Cred că, în virtutea dreptului la liberă exprimare, există termeni ceva mai puțin politicoși. Nu?

P.P.S. Personal, susțin pîrghiile legale prin care SRI (statul, în general) să poată monitoriza comunicațiile (telefonice, online etc) pentru a preîntîmpina dezastre de securitate națională. Dar, atenție, pîrghiile LEGALE, adică pe cele în acord cu constituția. Ceea ce nici nu e greu de făcut, dacă parlamentarii români ar fi ceva mai atenți la ce proiecte de lege scriu.

sursa prisacariu.ro