Seful de la Evidenta Populatiei sector 1, Adrian Toma, a murit, astazi, dupa ce a fost anuntat ca unii dintre subalternii sai sunt audiati in ancheta privind acordarea nelegala de cetatenie unor persoane din Republica Moldova. Sotia functionarului a avut, la randul sau, nevoie de ingrijiri medicale, in urma celor intamplate. Aceasta a spus ca sotul sau urma sa sufere o operatie pe cord, pentru realizarea unui by-pass, insa a amanat interventia de teama. Adrian Toma nu era vizat de ancheta procurorilor DIICOT.

In acesta ancheta s-au dat ordonante de retinere pentru angajatii de la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie, dar si de la Starea Civila din sectorul 1. Autoritatile au fost 32 de perchezitii la adrese din Bucuresti, Chitila, Otopeni si din Teleorman. Au fost retinute opt persoane, iar alte 50 au fost duse la audieri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, “până în acest moment al urmăririi penale, probatoriul administrat a relevat faptul că, au existat două situaţii care au determinat tendinţa cetăţenilor moldoveni de a mitui, cu ajutorul unor intermediari, funcţionarii români, în vederea redobândirii cetăţeniei:

– în primul rând erau motivaţi de faptul că, parcurgerea procedurilor ar fi implicat cheltuieli de transport, cazare. Aceasta deoarece depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor însoţitoare, se face,conform legii, personal de către persoana interesată.

– în al doilea rând, pentru cetăţenii moldoveni, plecaţi cu viză, din Republica Moldova, la muncă în ţările Uniunii Europene, deplasarea în România în scopul depunerii actelor, ar fi echivalat cu pierderea locului de muncă avut în cadrul ţărilor UE( deoarece unii dintre ei continuau să lucreze fără forme legale, chiar şi după expirarea termenului de şedere legal)”.

La perchezitii, procurorii au ridicat diferite sume de bani in lei si valuta (mii de euro si documente de stare civila). Actele solicitate erau trimise catre cetatenii moldoveni prin intermediari, respectiv persoane cu dubla cetatenie – romana si moldoveana, iar cetatenii moldoveni aflati pe teritoriul tarilor UE remiteau sumele de bani prin transferuri bancare. Intermediarii mituiau angajatii statului cu 50 euro pe dosar, introduceau cererile de redobandire a cetateniei in circuit depuneau diligente pentru ca aceste dosare sa fie lucrate, in regim prioritar si nu in ordinea inregistrarii lor.

Pentru pasapoarte se plateau intre 50 si 250 de euro. Dupa obtinerea actelor de stare civila romanesti, aceiasi intermediari, contra unei sume de 100 euro pe pasaport, interveneau pe langa functionari din cadrul Directiei Generale Pasapoarte pentru emiterea cu celeritate a pasapoartelor romanesti.

De asemenea, cetatenii moldoveni care doreau sa isi stabileasca domiciliul in Bucuresti apelau la aceeasi intermediari care tineau legatura cu functionari din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenta Persoanelor Bucuresti – Biroul de Evidenta a Persoanelor nr. 5. Existau situatii in care, la adresa de domiciliu a unei persoane arondate acestui birou, figurau si pana la 1.000 de cetateni moldoveni luati in spatiu.

 

4 COMENTARII

  1. Eu cred ca in ecuatie mai sint si alte cetatenii,date altor etnii de pe planeta.Una dintre ele e foarte puternica financiar,am scris pe forum,dar unii m-au luat in bascalie.OK!Timpul va dovedi daca am dreptate sau nu.
    Ma indoiesc si ca telefonul ala ar fi fost de vina.Mai degraba trebuiau sterse niste urme…azi e ziua cu teorii ale conspiratiei,nu-i asa?Parca asa scrie in calendar…

  2. Un telefon primit matinal poate crea infarct instantaneu cand persoana primitoare se stie cu musca cat capra pe cascheta! Se pare ca episodul Pitesti nu a fost invatatura pentru multi! Dupa ce au eliberat mii de permise auto fraudulos, fara examinari, devenind criminalii morali ai multor sute de accidente mortale (o spun chiar statisticile lor), acum iese la iveala o alta caracatita. Eu intreb…oare ce fel de cetateni moldoveni sau din acest spatiu erau interesati de o cetatenie romaneasca urgenta? Cei corecti? Nu cred… mai degraba cei certati cu legea, de la hoti marunti, pana la temutii raketi, inmultind prin asta numarul borfasilor ce atat in tara, cat si international, prejudiciaza grav imaginea tarii! Interesant de retinut si faptul ca sotia proaspatului defunct servea patria in aceiasi filiera! Cateodata si telefonul se dovedeste mai util si puternic in eradicarea ireversibila a unor infractori! Cinic, dar logic!

    • Esti cinic…dar nu logic. Atunci cand faci niste afirmatii, pe ce te bazezi? L-ai cunoscut pe acel om? Te-ai interesat inainte sa faci niste supozitii? Te rog sa imi raspunzi.

Comentariile sunt închise.