Puţini sunt cei care ştiu că inima crudului voievod Vlad Ţepeş a fost cucerită de fiica unui simplu ţesător, relatează one.ro
Îndragostit până peste cap de tânăra fată, Vlad Ţepeş a recurs la tot felul de strategii pentru a o seduce. La doar 17 ani, Katharina Siegel, avea să îi devină acestuia amantă pentru următoarele două decenii.
Se spune ca a fost singura pentru care Ţepeş făcea crize de gelozie: lovea cu sabia lucrurile din jur sau se răzbuna pe cei care erau prin preajmă. Cu toate că era căsătorit cu Anastasia-Maria, nepoata reginei Poloniei, acesta dorea să divorţeze pentru a se căsători Katharina. Dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta. I-a trimis o scrisoare chiar Suveranului Pontif, Papa Pius II, în care îi cerea, cu indulgenţă, să anuleze căsătoria cu prima soţie.
Nu a primit însă acceptul deoarece la acea vreme nu se concepea destrămarea unei căsnicii. Deşi nu s-au căsătorit niciodată, Vlad şi Katharina au avut cinci copii. Domnitorul s-a îngrijit de toţi urmaşii săi, cărora le-a lăsat moştenire pământuri şi case. După moartea domnitorului, Katharina, ajunsă la 39 de ani, s-a întors la mânăstirea unde copilărise. Legenda spune că nu a mai vorbit niciodată şi că a murit de inimă rea.