Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului trecut, supranumit „Sfântul Ardealului”, a fost hăituit ca un câine de Securitate, până în clipa în care a murit, în 1989. Turnat de străini, dar şi de prieteni, aşa cum arată dosarul său de urmărire în care e identificat cu numele „Pictorul”, părintele Arsenie era catalogat de fostul regim drept „un mic burghez fără loc de muncă” şi un simpatizant al legionarilor.
Pe numele său laic Zian Arsene Boca, părintele Arsenie a fost turnat de prieteni şi de străini, filat de Securitate, arestat şi pus să muncească pe şantierul primului Canal, unde erau trimişi oponenţii regimului instaurat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Fosta Securitate i-a deschis dosar de urmărire lui Boca Zian Arsene sub numele de „Pictorul“.
Arsenie Boca era definit ca fiind un mic burghez, de profesie pictor şi fără loc de muncă, însă cunoscut ca find un simpatizant legionar. „După anul 1944, a întreţinut legături strânse cu elementele legionare, cum ar fi comandantul legionar Pătrăşcanu Nicolae, fostul prefect legionar, şi alţii. În anul 1949, a găzduit. până în anul 1950, la mănăstirea Prislop, pe călugărul Plămădeală Leonida, care a fost condamnat la şapte ani pentru instigare. În prezent, este semnalat că întreţine legături cu diferite elemente neidentificate care-i aduce pachete cu scrisori. De asemenea, este semnalat că face deplasări în ţară“, se arată într-un document de urmărire informativă din dosarul lui Arsenie Boca, păstrat în arhivele CNSAS.
Părintele Arsenie a intrat în atenţia Securităţii în anul 1942, pe vremea în care era duhovnic la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Autorităţile îl suspectau de tăinuirea mai multor legionari. La acea vreme, monahul de la mănăstire spunea despre Arsenie Boca: „Din toate conversaţiile credincioşilor despre călugăr se poate observa că, în viitor, acest călugăr va avea un rol mare în ţară”.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro.